Constructorul auto japonez Toyota Motor Corp. a anunţat marţi că vânzările sale de automobile hibride au trecut pragul de trei milioane de unităţi, ca urmare a cererii solide pentru modelul Prius, transmite AP. Cel mai mare constructor auto mondial a precizat că de la lansarea modelului Prius pe piaţa japoneză, în anul 1997, şi până […]
Proiectul de modificare a Codului Muncii reprezintă produsul voinţei coaliţiei de guvernare şi întăreşte puterea oamenilor dornici să muncească, nu pe cea a liderilor de sindicat, iar moţiunea de cenzură pregătită de opoziţie nu are nicio şansă să treacă, a declarat, la Parlament, premierul Emil Boc. „Prezint astăzi produsul voinţei coaliţiei, care corespunde nevoilor ţării […]
200.000 de euro este suma pagubelor produse pe centura Sibiului de la deschiderea circulaţiei rutiere, la 1 decembrie 2010. Pagubele s-au produs fie prin furt, fie prin producerea unor accidente de circulaţie. Cu toate că există pază pentru centura Sibiului, hoţii reuşesc să producă stricăciuni. Gardul de protecţie al centurii a fost furat pe kilometri […]
Grupul american McDonald’s a fost detronat în 2010 de rivalul Subway, specializat în sandwichuri, din poziţia de cel mai mare lanţ mondial de restaurante, transmite AFP. La data de 1 ianuarie 2011, Subway avea 33.479 de restaurante la nivel mondial, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Subway, Les Winograd. Potrivit unui raport anual publicat […]
Trei ofiţeri de la Crimă organizată au fost reţinuţi, marţi dimineaţă, pentru trafic de influenţă. Cei trei sunt acuzaţi că au primit mită 3.000 de euro, într-un dosar privind traficul de droguri. Cei trei ofiţeri de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Bucureşti au fost ridicaţi, luni, de procurorii anticorupţie, în urma unui flagrant […]
Compania OMV Petrom, controlată de Grupul OMV din Austria, a majorat de marţi preţurile de referinţă la benzină şi motorină cu 9 bani/litru, potrivit datelor publicate pe site-ul companiei. Astfel, litrul de benzină Premium fără plumb 95 costă 5,16 lei, benzina Top Premium fără plumb 99+ este 5,54 lei/litru, în timp ce sortimentul de benzină […]
07.03.2011 Puțini vor fi observat, prinși în vîltoarea evenimentelor din ultimele luni, de la alianțe născute peste noapte la arestări și scandaluri de partid fratricide, că politica românească se pregătește de o premieră, începînd cu anul viitor. Mai exact, e vorba de debutul unui ciclu electoral pe care l-aș putea numi, fără teama de a […]
Aflat, ieri, la şedinţa de bilanţ a Ministerului Public, Traian Băsescu le-a cerut magistraţilor să se concentreze pe combaterea evaziunii fiscale, care ajunge la 30%, pe dosarele de mare corupţie şi pe clanurile care fac legea în judeţe, scriu jurnaliştii de la România Liberă. Şeful statului a atras atenţia asupra faptului că evaziunea fiscală „iese din […]
Oameni de ştiinţă de la NASA au estimat luni că nu există nicio probă ştiinţifică în sprijinul declaraţiilor unuia dintre colegii lor, care afirmă că ar fi descoperit urme de viaţă extraterestră fosilizate într-un meteorit, potrivit AFP. Agenţia spaţială americană şi-a exprimat formal rezervele faţă de articolul unuia dintre cercetătorii săi, Richard Hoover, publicat vineri […]
„Gata, divorţăm. Dar, atenţie! Nu eu divorţez de Oana, ci noi doi divorţăm”, a recunoscut în premieră, Pepe, pentru Libertatea. Interpretul a părut extrem de hotărât să facă acest pas, însă nu a dorit să mai comenteze pe marginea subiectului. Cântăreţul s-a mutat cu chirie. Se pare că scandalul dintre cei doi a pornit de […]
Gaddafi ar fi dispus să se retragă de la putere, după 42 de ani, dacă el şi familia sa nu vor fi puşi sub acuzare, iar averea lor va fi lăsată intactă. Dictatorul libian Muammar Gaddafi le-a propus un compromis rebelilor din ţară, spunând că se va retrage, dacă el şi familia sa primesc garanţii […]
Premierul Emil Boc a venit în faţa plenului reunit al Parlamentului pentru a-şi angaja răspunderea asupra controversatului proiectul al noului Cod al Muncii.
Boc: Moţiunea nu are nicio şansă să treacă
Parlamentarii USL nu au participat la şedinţa privind răspunderea pe Codul Muncii
Sorin Cârţu este antrenorul Stelei pentru cel puţin trei luni. Din vară este dorin Cosmin Olăroiu. Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat că s-a înţeles deja cu Sorin Cârţu, care vine să îl ajute, dar acre e posibil să primească o sponsorizare din partea altei societăţi, pentru că Steaua nu are bani. Becali spune că […]
Marinela şi Miron Cozma s-au regăsit după şase ani şi îşi trăiesc iubirea ca doi adolescenţi ce simt pentru prima dată fluturi în stomac. Cei doi nu au încă propria locuinţă, sunt tot timpul pe drumuri, la prieteni sau rude şi nici măcar nu visează la o viaţă luxoasă, scrie Click. „Nu am avut o […]
În 8 martie se sărbătoreşte, în toată lumea, Ziua Femeii. Reprezentantele sexului frumos primesc flori şi în cinstea lor se organizează evenimente speciale. Ziua Internaţională a Femeii, o zi cu implicaţii istorice şi politice, este celebrată de 100 de ani.
Mircea Badea comentează declaraţiile făcute de Procurorul General, Laura Codruţa Kovesi, care a afirmat, la prezentarea bilanţului la Ministerului Public, că e nevoie de creşterea duratei reţinerii la 48 sau 72 de ore a suspecţilor. Procurorul General a declarat că această iniţiativă vine în sprijinul procurorilor, care nu au timp în 24 de ore să […]
Decizia Rusiei de la începutul anului 2009 de a tăia livrările de gaz spre Ucraina şi deci o mare parte a Europei ar fi avut, în parte, obiectivul de a determina aprobarea noilor gazoducte Nord Stream şi South Stream, potrivit unor telegrame americane dezvăluite luni de WikiLeaks. „Rusia speră să beneficieze de criza gazului pentru […]
FBI a arestat, în cadrul operaţiunii „Escrocii”, 15 persoane care făceau parte dintr-o grupare formată în majoritate din români şi angajaţi ai Primăriei din Chicago. Un pastor penticostal, un finanţator al guvernatorului de Illinois şi al primarului din Chicago şi nişte romţni care aveau afaceri în construcţii sunt acuzaţi că ar fi dat mită unor funcţionari ai Primăriei Chicago.
Stă în picioare şi răsfoieşte atent. Citeşte ici-colo. Se uită la mine peste ochelari şi zice, în fine: „Asta e o carte… interesantă”. Căutase mult cuvîntul. Surîd amabil, mă fac că nu înţeleg – nu e greu, am o faţă puştească, deschisă. Voia să spună „o carte periculoasă”. E un volum aparent inofensiv, fără nimic […]
Noul Guvern egiptean, condus de Essam Sharaf, a depus jurământul, luni, în faţa şefului Consiliului Suprem al Forţelor Armate, mareşalul Hussein Tantawi, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat, anunţă Mediafax.ro, citând AFP. Şase ministere au conducători noi, între care cel al Petrolului, care va fi condus de Abdallah Ghorab, al Culturii, Justiţiei şi al […]
Analistul politic Zoe Petre spune, potrivit Inpolitics, că situaţia tensionată din PDL nu s-a încheiat, în pofida speranţelor din Palatul Cotroceni ori proiectelor nutrite de reformatori închipuiţi, precum Monica Macovei, argumentând prin apartenenţa PDL la eternul FSN. „Răfuielile vor continua în PDL, cel mai probabil, și la Congres. Între reformatorii iluzorii Preda, Macovei și Voinescu, […]
Aproximativ 600 de standuri au fost sigilate luni de comisarii Gărzii Financiare în timpul descinderii în depozitele complexului comercial „Dragonul Roşu” din Capitală, pentru că marfa nu avea documente de provenienţă, şi 40 de tone de marfă au fost confiscate în „Europa”, potrivit ANAF. Comisarii Gărzii Financiare şi inspectorii fiscali au confiscat, până în prezent, […]
TVR are o situaţie financiară precară, astfel că Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur” nu va fi organizat nici în acest an. Şi în 2010, „Cerbul” a fost anulat pe ultima sută de metri, după schimbarea conducerii TVR, nefiind inclus în bugetul instituţiei. „Situația financiară de moment a televiziunii nu permite organizarea în acest an a […]
După ce conducerea PSD Slatina a decis, joi seara, excluderea din partid a senatorului Ion Toma, situaţia acestuia va fi lămurită miercuri, în Biroul Permanent Naţional al partidului. În cadrul unei conferinţe de presă, duminică, liderul social-democrat Victor Ponta a precizat că a fost informat de către organizaţia PSD Olt despre propunerea de excludere din […]
Vicepreşedintele AISS, Costi Vasile, a declarat că suporterii Stelei sunt de partea lui Marius Lăcătuş şi că acesta va fi întotdeauna iubit pentru tot ceea ce a făcut pentru club.Acesta a mai afirmat că patronul Stelei, Gigi Becali, este vinovat şi că soluţia ar fi ca acesta să vândă clubul. „Suntem sută la sută de […]
