cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Fidel Castro a apreciat marţi că soarta preşedintelui egiptean Hosni Mubarak este pecetluită şi că sprijinul tradiţional al SUA faţă de regimul acestuia nu ajută la nimic, relatează France Presse. Într-un articol citit de un prezentator de televiziune, fostul preşedinte cubanez a estimat că ‘soarta lui Mubarak este pecetluită şi nici măcar sprijinul SUA nu […]

Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor (FNPA) Ne manifestam dezaprobarea fata de modul tendentios in care parte din mass media a reflectat drama Taniusei Stanchevici, femeia ranita mortal de cainii de la ADP sectorul 5, folosind-o drept pretext pentru a instiga opinia publica impotriva cainilor comunitari/maidanezi. Consideram ca, intentionat sau neintentionat, populatia a fost dezinformata si […]

Mulţi dintre turiştii străini care ajung în România se simt atât de prost la noi încât opiniile lor, exprimate pe site-urile turistice, întreţin impresia generală negativă pe care România o lasă în străinătate Printre opiniile cel mai des întâlnite pe care străinii ajunşi în ţara noastră le lasă pe site-urile de recomandări pentru turişti sunt […]

Autorităţile locale din Orşova, judeţul Mehedinţi, vor să afle cine a aruncat, în noaptea de luni spre marţi, pe un teren intravilan ce aparţine consiliului local, peste 50 de tone de deşeuri Şefii firmei de salubrizare cred că gunoiul a fost adus de cineva rău-intenţionat din afara oraşului. Primăria a decis ca poliţiştii comunitari să […]

Investigaţia vizând bunurile familiei Ben Ali a început săptămâna trecută, după ce ONG-urile Sherpa, Transparency International Franţa şi Comisia arabă pentru drepturile omului au sesizat justiţia, acuzându-l pe fostul preşedinte de corupţie, deturnare de fonduri publice şi spălare de bani. Autorităţile franceze au confiscat un avion privat aparţinând familiei fostului preşedinte tunisian Zine al-Abidine Ben […]

Dana Rogoz, vedeta Pro T,V are cont pe Facebook, însă nu este dependentă de activitatea de socializare. „N-am înţeles niciodată dependenţa unora de Facebook, mi se pare că este un mare tabloid, cel mai mare – cine cu cine, de când, unde etc. Iar ăsta nu e un lucru rău, nu mă înţelegeţi greşit. Nu […]

Carenţa de omega 3, un acid gras esenţial, din timpul vieţii intrauterine favorizează declanşarea depresiei la vârsta adultă, potrivit unui studiu publicat în revista Nature Neuroscience. Cercetătorii francezi din Bordeaux Olivier Manzoni (INSERM) şi Sophie Layé (INRA), împreună cu mai mulţi colegi spanioli au descoperit că deficitul de omega 3 din creier perturbă transmisiunile nervoase, […]

February 2nd, 2011 Luat cu sărbătorile, cu sesiunea de examene a studenţilor, apoi cu drumurile prin ţară şi aiurea, n-am mai apucat să postez aici din săptămîna întinsă  între Crăciun şi Anul Nou. Am tot dorit să încep anul cu o postare optimistă şi am căutat cu frenezie un prilej să  pot face asta. N-a fost să fie, că aşa merg […]

Echipa Steaua Bucureşti a urcat două poziţii şi ocupă locul 124, cu 115,5 puncte, în clasamentul pe luna ianuarie al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind formaţia română cel mai bine clasată în această ierarhie. Steaua se află la egalitate cu echipa peruană Club Juan Aurich de Chiclayo. Următoarea echipă din […]

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga îi răspunde lui Băsescu şi îi transmite că experienţa pe care o are în partid îl îndreptăţeşte să refuze „ordinele”, chiar şi pe cele din partea şefului statului, scriu jurnaliştii de la Adevărul. „„Eu nu primesc ordine de la nimeni, am destulă vechime în partid, încât să mai ţin […]

Datele Eurostat arată că anul trecut, veniturile angajaţilor români din sectorul agricol au scăzut cu peste 8%. Tot cu atât au scăzut şi veniturile fermierilor din Marea Britanie, însă ţăranii englezi sunt evident mai înstăriţi decât românii noştri. Venitul mediu lunar al unei gospodării ţărăneşti de la noi a scăzut în primele trei trimestre ale […]

Halle Berry a renunţat la un contract de film pentru a lupta pentru custodia asupra fetiţei sale, conform purtătorului de cuvânt al actriţei, transmite Associated Press, potrivit Agerpres. Meredith O’Sullivan, reprezentanta vedetei, a precizat că Halle Berry a renunţat la rolul din filmul „New Year’s Eve”. Vedeta din „Catwoman” urma să filmeze la New York […]

În ciuda dezminţirilor neconvingătoare ale reprezentanţilor puterii sau ale purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Române, devine din ce în ce mai clar faptul că regimul Băsescu-Boc şi principalele sale structuri de forţă se dotează cu cele necesare reprimării mişcărilor de stradă. Realitatea.net a dezvăluit ieri că Jandarmeria a postat pe SEAP un anunţ de intenţie […]

Violenţele în Egipt au continuat azi-noapte, după anuţul preşedintelui Hosni Mubarak că nu va mai candida pentru un nou mandat, dar rămâne în funcţie până la alegerile din septembrie. Anunţul preşedintelui Mubarak a fost primit cu ostilitate de către cei 200.000 de protestatari adunaţi în Piaţa Libertăţii, din centrul oraşului Cairo. Ei au continuat să […]

Şoferii vor fi obligaţi ca în perioada sezonului rece, începând cu luna noiembrie a acestui an, să îşi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă sau tip all season, în caz contrar urmând să fie sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 2.500 lei şi 4.000 de lei. Mai mult, conform proiectului, conducătorii vehiculelor care nu sunt dotate […]

Distracţie cu forţa! Sute de elevi din Piatra Neamţ sunt obligaţi să participe, vineri, la Serbările Zăpezii, de pe pârtia Cozla. Deşi copiii sunt în vacanţă până săptămâna viitoare, Inspectoratul Şcolar Judeţean le cere tuturor şcolilor din oraş să asigure prezenţa elevilor. O posibilă explicaţie: invitată la eveniment este şi Elena Udrea, ministrul Dezvoltării şi […]

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, va afla azi dacă va fi cercetat în libertate în dosarul de corupţie în care este anchetat. Recursul privind arestarea preventivă se judecă în această dimineaţă la Curtea de Apel Argeş. Nicolescu a primit mandat de arestare preventivă pe 29 de zile joia trecută. La aflarea deciziei, i s-a […]

Scăderea substanţială a numărului de conturi a fost provocată de reducerea veniturilor şi a dobânzilor dar şi de decizia deponenţilor de a-şi consolida economiile într-un singur cont. În decembrie 2010, numărul total al conturilor deschise de clienţi ai băncilor din România se ridica la 16,6 milioane, cu peste un milion mai puţin decât în 2009 […]

Începută marţi, 25 ianuarie, revolta egiptenilor contra regimului autoritar al preşedintelui Mubarak este comparată de mulţi analişti politici români şi occidentali cu Revoluţia Română din 1989. De altfel, Ceauşescu şi Mubarak erau buni prieteni. Acum, sub presiunea străzii, Mubarak face un pas înapoi şi spune că nu mai candidează la alegerile din septembrie. Egiptenii protestatari […]