
Fidel Castro a apreciat marţi că soarta preşedintelui egiptean Hosni Mubarak este pecetluită şi că sprijinul tradiţional al SUA faţă de regimul acestuia nu ajută la nimic, relatează France Presse.
Într-un articol citit de un prezentator de televiziune, fostul preşedinte cubanez a estimat că ‘soarta lui Mubarak este pecetluită şi nici măcar sprijinul SUA nu îi va putea salva guvernul’, în contextul în care amploarea mişcării de protest populare din Egipt, care a făcut peste 300 de morţi potrivit ONU, ‘nu mai permite continuitatea regimului’.
‘Şi nici ca Israelul să poată continua să conteze pe viitor pe Egipt drept principalul său aliat regional’, a adăugat Fidel Castro care, la 84 de ani, se consacră în prezent comentării actualităţii internaţionale prin intermediul presei oficiale.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.