Românca Mona Thwany, soţia atentatorului de la Stockholm afirmă că ea a postat pe Youtube mesajul acestuia, la două zile după ce acesta a murit. Publicarea mesajului a relansat pista unor complici. „Naivă, eu credeam că oamenii vor să ştie de ce a făcut el asta şi am postat (înregistrarea) pe contul său YouTube”, a […]
Omul care stă în spatele controversatei legi a presei din Ungaria a colaborat cu Securitatea din România. Este vorba despre magnatul de presă Heltai Péter, deconspirat acum de chiar una dintre „victimele” sale: artistul plastic Tibor Gáll, fost disident de la Cluj, scrie RFI. Artistul plastic Tibor Gáll, un fost disident din Cluj, care a […]
Legea educaţiei, în forma adoptată de guvern, a trecut de Curtea Constituţională şi a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu, scriu jurnaliştii de la Evenimentul zilei. „”Legea asumată de guvern, acceptată de Parlament şi de Curtea Constituţională constituie o garanţie că procesul de modernizare a devenit ireversibil”, a susţinut preşedintele Băsescu, într-o declaraţie de presă, […]
4 ianuarie 2011 Țineți minte cum Poliția a arestat luna trecută un om obișnuit, pe motivul ca a spus pe stradă un banc cu polițiști? Țineți minte ca a fost acuzat de ofensă adusă autorității și că i s-au pus cătușe? Ei bine, azi, când poliția și un executor judecătoresc (o femeie) au venit sa-l […]
Varujan Vosganian: „România e o ţară concavă: nu are centrul de greutate înăuntrul său”.
Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, şi ceilalţi membri ai partidului au plecat, marţi noaptea, din sediul din strada Emile Zola, a cărui evacuare începuse în cursul dimineţii. „Am gândit că cel mai înţelept cedează, deocamdată, pentru că mâine îi vom bombarda cu procese, cu acţiuni în instanţă. Deci, ca să protejez vieţile acestor oameni şi […]
Anul 2010 a fost unul prost pentru cei care au dorit să vândă o locuinţă. Mult-aşteptatul „dezgheţ” al pieţei nu se anunţă însă nici în 2011, spun agenţii imobiliari din marile oraşe din ţară. O casă cumpărată ieftin în 2010 este deja o afacere proastă. Proprietarii de imobile au început anul cu superoferte. Spre exemplu, […]
Ingrid Alexandrescu, avocata fetiţei care susţine că, în urmă cu un an şi jumătate, ar fi fost molestată de Cristian Tabără, a cerut actele medicale pe care omul de televiziune le-a depus pentru a-şi întrerupe stagiul militar, potrivit libertatea.ro. Avocata a declarat că i-a trimis procurorului de la Tribunalul Bucureşti, care se ocupă de acest […]
Internetul afectează creierul uman, spun specialiştii. O utilizare intensivă şi prelungită a Internetului conduce la modificări profunde în creierul unui om, acesta din urma pierzându-şi capacitatea de a gândi sistematic şi profund.Cele mai recente studii în neurochirurgie au arătat că în timpul navigării pe Internet se dezvoltă rapid doua zone ale creierului: partea care este […]
Funeraliile maestrului Marin Constantin, fondatorul şi dirijorul Corul Naţional de Cameră Madrigal, vor avea loc miercuri, la Cimitirul Bellu Evanghelic din Capitală, la ora 14,00, a declarat pentru AGERPRES directorul artistic al Filarmonicii ”George Enescu”, Nicolae Licareţ. Sicriul cu trupul neînsufleţit al maestrului Marin Constantin a fost depus, marţi, la Ateneul Român. Miercuri, între orele […]
Dacă până în urmă cu doi ani destinaţiile preferate de români pentru a se angaja ca să câştige ceva mai mulţi bani decât în ţară au fost Italia şi Spania, gusturile s-au mai schimbat între timp. În top conduc acum Marea Britanie şi Germani, ţări care dau semne de revenire economică. Potrivit unei cercetări realizate […]
Ministrul bulgar de Externe, Nikolai Mladenov, a recunoscut şi că Bulgaria a avut probleme cu sistemul judiciar, dar speră că aderarea de va realiza până la sfârşitul anului 2011
Certificatul energetic pentru locuinţe este obligatoriu şi nu prea. Legea care impune proprietarilor să obţină actul înainte de a încheia o tranzacţie imobiliară a intrat în vigoare de la 1 ianuarie. Clientul şi proprietarul pot cădea, însă, la înţelegere şi fără el. Dezvoltatorii cred totuşi că rezultatele certificatului vor influenţa preţurile de pe piaţa imobiliară. […]
Proprietarii de pensiuni de la munte au reînceput pregătirile, tăierea porcului şi prepararea mâncărurilor tradiţionale, pentru turiştii care sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi. Proprietarii de hoteluri şi pensiuni spun că preţurile pentru următoarea perioadă sunt cu până la 50% mai mici. În Romania, pensiunile si hotelierii de la munte ii ademenesc pe turisti în speranţa […]
Centrul Infotrafic a anunţat că miercuri dimineaţa, circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de ceaţă pe drumuri din şase judeţe, precum şi pe tronsoane ale autostrăzilor A1 şi A2. În judeţul Constanţa, pe DN22C Cernavodă – Murfatlar, DN3 Murfatlar – Constanţa şi DN39 Constanţa – Mangalia, vizibilitatea scăzând sub 100 de metri. De asemenea, pe […]
Criza i-a scos din case pe românii care s-au împrumutat la bănci pentru a-şi lua locuinţe, iar acum nu-şi mai pot achita creditele. Ca să-şi recupereze banii, băncile au cerut executarea silită. Peste 2.500 de oameni au fost evacuaţi în 2010, dublu faţă de 2009.
Sărăcia împinge tot mai mulţi români la sinucidere. O femeie de 47 de ani din Iaşi s-a spânzurat în baia apartamentului în care locuia, din cauză că nu mai suporta lipsurile. Vecinii spun că aceasta nu era la prima tentativă de acest fel, însă depresia de care suferea s-a agravat după ce soţul ei a […]
Vacanţa de sărbători s-a terminat şi pentru elevi. Astăzi se reiau cursurile în învăţământul preuniversitar. După numai trei săptămâni, adică în 29 ianuarie, va urma vacanţa intersemestrială de şapte zile. Al doilea semestru al anului şcolar va începe în 7 februarie, iar următoarea vacanţă, cea de primăvară, este programată în intervalul 16-25 aprilie. Semestrul al […]
Cu cele 68.016 maşini vândute pe piaţa franceză, Dacia Sandero este a şaptea cea mai vândută maşină pe piaţa franceză în 2010, potrivit unui clasament întocmit de jurnalişttii publicaţiei La Tribune. Faţă de anul precedent, vânzările au crescut cu 71%, cel mai mare procent pentru modelele din top 12 realizat de francezii. Dacia Sandero s-a […]
Economia chineză a înregistrat în 2010 o creştere de aproximativ 10 procente în 2010, a apreciat guvernatorul Băncii Centrale a Chinei într-un discurs publicat marţi pe pagina de Internet a instituţiei, transmite AFP. În discursul său, ţinut la mijlocul lunii decembrie, Zhou Xiaochuan a subliniat că evoluţiile externe au avut un impact important asupra relansării […]
Mircea Badea vorbeşte, în cadrul emisiunii „În gura presei”, despre planul senatorilor şi deputaţilor PDL de a interveni în defavoarea unei solicitări a Germaniei de a creşte numărul de eurodeputaţi nemţi de la 96 la 99. Jurnalistul ironizează tupeul celor de la Putere, care au impresia ca ii pot veni de hac Germaniei, pentru ca […]
România are nevoie de reforme „mai profunde” în aria alocaţiilor sociale şi ocupării în sectorul public, care ar putea dura unul sau doi ani, motiv pentru care data adoptării euro ar putea fi întârziată faţă de calendarul stabilit pentru 2015, potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.
Guvernul a transmis Fondului Monetar Internaţional (FMI) o scrisoare în care susţine că România a îndeplinit toate condiţionalităţile pentru a primi o nouă tranşă din împrumut, închizând anul 2010 cu un deficit de 6,6% din PIB, cu 1,27 milioane bugetari şi cu stocul de arierate sub limitele agreate. Stadiul îndeplinirii condiţionalităţilor faţă de FMI, înaintea […]
Transnistria şi Polonia primesc cele mai mari discounturi de la compania rusească. Moldova şi Estonia au cele mai mici facilităţi. Tarifele şi discounturile aplicate de Gazprom pentru ţările din regiune depind de relaţiile comerciale şi politice pe care le are gigantul rusesc cu statele respective. Gigantul de stat Gazprom a acceptat ca, de la 1 […]
