La etajul şapte al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (cunoscut şi sub numele de Spitalul Municipal), la secţia Chirurgie Generală, dai cu ochii peste un birou pe care stă scris: doctor Sorin Oprescu. Automat îţi pui întrebarea: mai operează primarul general la spital? Răspunsul este negativ. Totuşi, prezenţa biroului ce poartă numele primarului e semn […]
Moartea mă trezeşte. Nu pentru că aş fi morbidă, ci pentru că moartea este ultima întâmplare a unei vieţi. Este cântecul de lebădă în simfonia vieţii şi este ultima şansă pentru mine ca jurnalistă de a scrie despre viaţa unui om, de a-l punepe acest om în valoare, de a povesti lumii despre cineva, despre […]
Plecarea lui Radu Moraru de la B1 este amânată, astfel că nu va mai fi emis comunicatul de presă pentru a anunţa plecare, respectiv, venirea lui Sorin Oancea ca director general, potrivit Reporter Virtual. Bobby Păunescu a declarat, pentru aceeaşi sursă, că lucrurile vor fi însă clarificate săptămâna aceasta.
Adrian Streinu-Cercel, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, a spus, potrivit Mediafax, că rezistenţa la antibiotice este o problemă majoră de sănătate publică, cauzată, în mare măsură, utilizării inadecvate a antibioticelor. Răcelile şi infecţiile virale nu sunt sensibile la antibiotice, administrarea unor astfel de tratamente afectând flora intestinală şi generând rezistenţă la produsele utilizate greşit, […]
Deputaţii din Comisia pentru muncă şi protecţie socială au decis, luni, ca vârsta standard de pensionare să fie de 60 de ani pentru femei şi 64 ani pentru bărbaţi. Articolul 53 din proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice a fost modificat, stagiul minim de cotizare fiind redus de la 15 ani la […]
Începând cu 2011, Festivalul de film DaKINO se va desfăşura la Braşov, potrivit declaraţiei preşedintelui evenimentului Dan Chişu, citat de Mediafax.
Comisia de învăţământ din Senat a lucrat sâmbătă şi duminică în absenţa parlamentarilor de la PDL şi UDMR, şedinţa fiind condusă de Ecaterina Andronescu, vicepreşedintele acestui for. Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat însă, pentru NewsIn, că este neregulamentar şi ilegal, fiindcă nu a fost respectat Regulamentul Senatului. Domnul Geoană a contribuit în mod activ […]
Preşedintele iranian a decis să vândă vechea sa maşină fabricată în anii ’70, un Peugeot 504, la o licitaţie internaţională, pentru a strânge bani în vederea unui program imobiliar pentru cei defavorizaţi, a anunţat luni presa iraniană, scrie AFP, preluată de Mediafax.ro „Ahmadinejad a decis duminică, în cadrul unui seminar pe tema proiectului de locuinţe […]
Guvernul va introduce stimulente financiare ca să încurajeze achiziţiile de maşini electrice. Cumpărătorii vor beneficia de prime ecologice, iar producătorii de o deducere a cheltuielilor din impozitul pe profit sau ajutoare de stat. Pentru facilitarea introducerii autovehiculelor electrice în România, printre altele, executivulva va creşte cantitatea de energie din surse regenerabile, va dezvolta infrastructura de […]
Povestea centurii de ocolire a Clujului este una clasică în Pantheonul tranziţiei şi al investiţiilor publice româneşti de după 1989, având o introducere, un cuprins şi, sperăm noi, un final, inimaginabile şi incredibile. Toate părţile acestei poveşti au însă, până acum, 160 de milioane de dramuri de adevăr, toate verificabile prin facturile de plată, în valoare de aproape 160 milioane de euro, prin imagini incredibile surprinse la faţa locului de ochiul rece şi obiectiv al camerei, prin situaţii de lucrări aprobate, prin plăţi efectuate şi, nu în ultimul rând prin declaraţii publice ale oficialilor responsabili.
Ion Novăcescu
Jeffrey Franks a recomandat României să păstreze în următoarea perioadă măsurile pe latura fiscală şi să adopte reforme structurale, care să îmbunătăţească perspectivele pe termen lung, potrivit realitatea.net. Canalul american CNBC a dedicat vineri un spaţiu amplu ţării noastre. La capitolul economie, unul dintre invitaţi a fost şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, care […]
Raportul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, privind ancheta în cazul celor doi nou-născuţi din maternitatea Spitalului Câmpulung Muscel, este „incomplet, superficial şi întocmit neprofesionist”, în opinia reprezentanţilor ministerului. În aceste condiţii, ministrul sănătăţii Csekea Attila a decis ca o echipă din minister să se deplaseze la Spitalul Municipal Câmpulung Muscel şi să efectueze verificări. […]
Deputatul PSD de Caraş-Severin Ioan Narcis Chisăliţă a fost implicat, luni dimineaţă, într-un accident rutier, potrivit impactnews. Acesta a fost adus cu o ambulanţă la Bucureşti, după ce medicii au constatat că nu poate fi tratat în spitalul din Mehedinţi. Accidentul a avut loc pe DN6, în comuna mehedinţeană Tâmna, după ce deputatul PSD, care […]
Cu opt victorii şi opt egaluri în acest sezon, FC Timişoara este în grupul echipelor neînvinse în acest sezon din Europa.Din acest top fac parte şi nume mari ca Manchester United, FC Porto şi Real Madrid, dar şi maltezii de la La Valetta.
Noul proiect de rectificare bugetară este un adevărat ”genocid educaţional”, a spus preşedintele executiv al FSI Spiru Haret, Marius Nistor. Potrivit sindicaliştilor, ultimul proiect de rectificare bugetară arată că puterea şi-a propus să diminueze bugetele a 16 instituţii. Ministerul Educaţiei se află în fruntea listei. Fonduri suplimentare vor fi însă alocate Ministerului Muncii, Ministerului Agriculturii, […]
Delegaţia Permanentă a PNL a aprobat luni o rezoluţie privind susţinerea votului uninominal în două tururi pentru primari, preşedinţi de CJ şi parlament, a Crin Antonescu, acesta subliniind că formula va aduce modificări benefice şi necesare în clasa politică. Liderul liberal a apreciat că adoptarea acestui sistem electoral va aduce nişte modificări în mecanismele politice, […]
Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, a cerut luni, într-o conferinţă de presă, organizarea unui referendum pentru scoaterea UDMR de la guvernare, precum şi în afara legii.Funar a declarat că, în cazul în care preşedintele nu va organiza referendumul, este necesară intervenţia partidelor politice şi a societăţii civile. ‘Este necesar ca să fie organizat, cât […]
Reprezentanţii TVR au confirmat, pentru Mediafax, informaţia potrivit căreia Cosmin Cernat a câştigat concursul pentru desemnarea directorului Departamentului Sport. La postul de director al Departamentului Sport a concurat şi Andi Vilara, coordonatorul Departamentului Sport din TVR. Comisia de evaluare a fost formată din Rodica Culcer, director Direcţia Emisiuni informative şi Sport din TVR, Anca Gheorghe, […]
În cazul handbalistului Marian Cozma, asasinat cu mai bine de un an şi jumătate în urmă, mai mulţi martori au cerut autorităţilor să fie incluşi în programul de protecţie, în schimbul mărturiilor lor. Se pare că toate elementele anchetei duc la concluzia că Marian Cozma ar fi fost asasinat la comandă, din ordinul interlopului maghiar […]
Un tribunal din Germania, spune că al treilea cel mai căutat nazişti a murit înainte de a putea fi adus la judecată, scrie „Washington Post”. Instanţa de stat de la Bonn a declarat că Samuel Kunz, de 89 de ani, a murit pe 18 noiembrie. El est acuzat că ar fi fost implicat în moartea […]
Soprana Roxana Briban, artista care s-a sinucis sâmbătă, după ce a înghiţit un pumn de pastile, şi-a tăiat venele şi s-a asfixiat cu mai multe pungi de plastic, în baia locuinţei sale din Capitală, s-a inspirat, spune psihologul Roxana Briba, din rolurile pe care le-a interpretat pe scena Operei din Bucureşti. ”Artiştii sunt firi mai […]
Preşedintele Germaniei spune că moneda comună europeană, euro, este o poveste de succes, în ciuda problemelor grave economice recent în Irlanda şi Grecia, scrie Yahoo! News.Christian Wulff susţine că euro s-a dovedit puternic şi ţările din zona euro au nevoie doar să ia decizii politice pentru a putea face faţă acelor ţări care încalcă regulile.Wulff […]
Tânărul român, muncitor, a fost înjunghiat în timpul unei altercaţii care a început în discoteca frecventată în special de români. El a fost lovit de doi agresori într-o parte şi a murit la scurt după sosirea ambulanţei, scrie agentia ANSA, potrivit realitatea.net. Un român în vârstă de 26 de ani, Ionel Viorel Bandol, a fost […]
Biroul Permanent al Senatului a decis, luni, ca raportul întocmit la proiectul Legii educaţiei naţionale să fie returnat Comisiei de învăţământ, urmând ca membrii acesteia să reia discuţiile la articolele adoptate în cursul zilelor de vineri, sâmbătă şi duminică. Chestorul Senatului Ioan Chelaru (PSD) a precizat că membrii Comisiei de învăţământ vor avea termen până […]
Zeci de angajaţi ai Agenţiei Domeniile Statului au încetat luni lucrul în jurul prânzului, pentru că nu şi-au mai primit salariile. Oamenii sunt nemulţumiţi de reducerea salariilor cu aproape 75%, dar şi de valul de concedieri care urmează în perioada următoare.
Duminică noapte, Catedrala Ortodoxă a fost spartă, pagubele fiind de sute de lei. La primele ore ale dimineţii, preoţii au descoperit stupefiaţi dezastrul: uşi decupate, obiecte de cult împrăştiate şi cutia vandalizată. Cei câţiva lei din cutia milei a fost, se pare, o tentaţie suficient de mare pentru hoţii din Arad.Poliţiştii au deja un cerc […]
