Cel mai rar şi mai frumos diamant roz din lume a fost vândut cu 46,16 milioane de dolari, la Geneva, acesta fiind considerat un preţ-record. Suma a depăşit vechiul record pentru un diamant, din decembrie 2008, când Wittelsbach, o piatră de culoare albastră cu irizaţii gri, a fost achiziţionată pentru o sumă de peste 24 […]
Surse din guvern au declarat că preşedintele Traian Băsescu a fost invitat la şedinţa de miercuri a executivului. În cadrul acesteia vor fi discutate teme privind Legea salarizării unitare, însă pe ordinea de zi apar şi probleme de interes naţional privind politica externă, respectiv, absorbţia fondurilor europene, dar şi aderarea la Spaţiul Schengen, acordului cu […]
Ziaristul Claudio Laugeri de la publicaţia italiană „La Stampa” din Italia a prezentat cazul unui italian care păcălea asistenţi medicali români, oferindu-le locuri de muncă în Italia, fără a plăti însă taxele către statul italian, deşi încasa aceşti bani. Prezentăm fragmente din material
Oriana Stan
Ziarul „Gândul” prezintă evoluţia evenimentelor în cazul altercaţiei dintre clanurile de interlopi de la Piatra Neamţ. Chestorul general Dan Valentin Fătuloiu, secretar de stat, a cerut demiterea şefului Poliţiei, chestorul principal Petre Tobă. Conform unor surse ale jurnaliştilor de la „Gândul”, cererea a ajuns pe masa premierului. După decizia de demitere a şefului IPJ Neamţ, […]
Un studiu realizat la Facultatea de Medicină a Universităţii din Texas a scos la iveală faptul că băuturile care promit să-ţi alunge oboseala pot provoca deshidratarea şi creşterea tensiunii arteriale, „Din cauza posibilităţii de a te deshidrata şi de a avea o tensiune arterială mărită este de preferat să bei apă sau băuturi destinate sportivilor, […]
Astronomii susţin că pe 18 noiembrie Terra va fi o invazie de „oaspeţi spaţiali” – fluxul de meteoriţi Leonid. Un asteorid a trecut miercuri pe lângă Pământ, dar fără nici un fel de pericol din cauza dimensiunilor reduse. Astronomii de la observatorul american Mount Lemmon au descoperit un asteroid cu un diametru de aproximativ 3 […]
noiembrie 16, 2010 http://sebastianbodu.wordpress.com/ Afirmatia Inspectorului-Sef al IJP Neamt si candoarea ori naturaletea cu care o spune demonstreaza ca suntem o tara defecta, cu un sistem bolnav. Adica omu’ chiar era sincer, ce mare lucru sa dai bani cu camata, desi fapta e incriminata ca si e infractiune de vreo suta de ani incoace! Ca […]
Canalul public de televiziune a difuzat un material filmat în România despre migraţia prostituţiei din sudul şi centrul Europei, afectate de criză, spre nordul continentului, mai prosper. Finlanda traversează al treilea val de panică made in Romania. După cerşetori şi romii nomazi, a venit rândul prostituatelor românce să facă obiectul dezbaterii publice în prospera ţară […]
Premierul Emil Boc a convocat, pentru miercuri, la Palatul Parlamentului, o reuniune a grupurilor parlamentare ale partidelor aflate la guvernare, pentru o ultimă discuţie privind legea salarizării unitare înaintea şedinţei de guvern.
Update: Aplicarea legii salarizării, amânată
Mai multe surse din IPJ Neamţ susţin că Aurelian Şoric şi-ar fi păstrat funcţia prin şantaj. Mai exact, l-ar fi înregistrat pe şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, şi s-ar fi folosit de această înregistrare ori de câte ori ar fi avut nevoie. Doar că Şoric nu-şi mai aminteşte nimic. Între timp, îşi exersează engleza la […]
Guvernul se pregăteşte să modifice Codul Muncii şi nu oricum. Executivul vrea să staţi 12 ore pe zi la muncă, iar în cazul în care angajatorul vrea să vă concedieze să o poată face mai uşor. Concedierea mai simplă a angajaţilor neperformanţi, perioade mai lungi de probă şi contracte cu durată determinată mai uşor de […]
Preşedintele Nicolas Sarkozy a declarat marţi seară că el intenţionează să profite de preşedinţia franceză a G20 pentru a duce până la capăt crearea unui „nou sistem monetar internaţional”, pentru a pune capăt „harababurii” de pe pieţele de schimb, transmite AFP
Incidentul din Neamţ a fost un caz izolat, spune, la Realitatea TV, primarul Gheorghe Ştefan, şi în niciun caz nu se poate considera că judeţul a căzut pradă interlopilor. „Vorbim de un caz izolat. A fost o eroare în comportamentul unui individ care nu ne bucură pe niciunul pentru că s-a soldat cu moartea unui […]
Primarul din Piatra-Neamţ este acuzat de un fost comisar de poliţie că i-ar fi dat lui Aurelian Şoric, şeful IPJ Neamţ, un teren pe care acesta şi-a construit casa. Primarul i-ar fi cerut în schimb, şefului IPJ Neamţ, să protejeze o firmă.
Crima de la Piatra Neamţ aduce la lumină probleme locale mai vechi. Un fost ofiţer al serviciului secret al internelor a susţinut într-un raport trimis la Bucureşti că Aurelian Şoric apăra clanul Mararilor pentru a obţine diverse beneficii. Potrivit lui Constantin Nechita, Aurelian Şoric joacă poker cu interlopii şi are interese comune cu cei din […]
Piaţa imobiliară din Bucureşti pare să se dezmorţească. Potrivit datelor furnizate de Agenţia Naţională de cadastru şi Publicitate Imobiliară, numărul tranzacţiilor a crescut în Capitală, în acest an, cu aproximativ 20% faţă de perioada similară a anului trecut. Piaţa imobiliară din Bucureşti pare să se dezmorţească. Potrivit datelor furnizate de Agenţia Naţională de cadastru şi […]
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) va reduce, începând de miercuri, comisoanele de tranzacţionare cu 50% pentru toate instrumentele financiare disponibile la tranzacţionare pe pieţele administrate de către BVB, potrivit unei hotărâri a Consiliul Bursei. Reducerea este valabilă în perioada 17 noiembrie – 31 decembrie 2010. BVB percepe un comision de tranzacţionare a acţiunilor de 0,117% […]
Mai multe state mari care au de luat bani de la Argentina au fost de acord ca negocierile de restructurare a datoriilor să se ţină fără supravegherea Fondului. Clubul Creditorilor de la Paris, din care fac parte SUA, Germania, Canada, Japonia, Austria, Franţa şi Rusia, are de încasat de la Argentina 6,7 miliarde de dolari. […]
Mircea Badea vorbeşte, în cadrul emisiunii „În gura presei” despre declaraţiile de marţi ale Şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ, Aurelian Şoric. Moderatorul ironizează atitudinea protectivă a omului legii faţă de cămătarul Gheorghe Mararu,împuşcat duminică. căruia îi apără meseria, considerând-o ceva firesc. Jurnalistul se amuză, de asemenea, pe seama reacţiilor lui Şoric, care a plâns […]
Interpelare adresată doamnei preşedinte a Consiliului Superior al Magistraturii, Florica Bejinaru, de către senatorul Valer Marian din circumscripţia electorală Satu Mare, Colegiul Electoral 1, grupul parlamentar: PSD + PC
Încep să cred că României îi merge atât de rău fiindcă n-are o opoziţie parlamentară eficientă, cât de cât. Când totul se reduce în politica românească la a avea asigurată o majoritate parlamentară şi a-ţi face de cap la putere.
Furia Moscovei după extrădarea presupusului traficant de arme Viktor Bout către SUA, marţi, ilustrează temerea Rusiei faţă de posibilitatea ca unele dintre secretele sale să ajungă pe mâna Washingtonului, în plină relansare a relaţiilor cu fostul inamic din timpul Războiului Rece, scrie Mediafax.ro Retorica utilizată de diplomaţia rusă este clară: Rusia nu doreşte deloc ca […]
În pauza partidei pierdute de Steaua cu Gaz Metan Mediaş, duminică, în etapa a 15-a a Ligii I, Gigi Becali i-a făcut cu ou şi cu oţet pe jucători chiar în vestiar. La pauza meciului Steaua – Gaz Metan Mediaş, când scorul era deja 1-0 pentru oaspeţi, finanţatorul „roş-albaştrilor”, Gigi Becali, a mers în vestiar, […]
Partidele din coaliţia de guvernare stabilesc care vor fi salariile angajatilor de la stat în anul 2011. Miercuri, în sedinta de guvern, ministrul Muncii ar trebui să prezinte legea unică de salarizare, dublată de o lege de aplicabilitate pentru 2011. Realitatea TV a prezentat în exclusivitate documentul care a fost pe masă la negocierile cu sindicatele de marţi.
