În absenţa unei opoziţii parlamentare performante

Încep să cred că României îi merge atât de rău fiindcă n-are o opoziţie parlamentară eficientă, cât de cât. Când totul se reduce în politica românească la a avea asigurată o majoritate parlamentară şi a-ţi face de cap la putere. Animalul politic „hârşit” Băsescu a înţeles să-şi exercite puterea în stil primitiv şi a adăugat la această reţetă (a punerii la cale a unei majorităţi parlamentare cu orice preţ, la limita Constituţiei, inventând inclusiv un partid inexistent la alegerile parlamentare, format din vânduţi-cumpăraţii din PSD şi PNL), cum spun, a adăugat lipsa de scrupule şi un ingredient otrăvit al serviciilor secrete, al întreţinerii zâzaniei între liderii partidelor din opoziţie (călcând pe pedala orgoliului lor exacerbat).

Neputinţa opoziţiei parlamentare a pus capac opoziţiei societăţii civile sau opoziţiei sindicale, democraţia şi statul de drept scoţând politicienii pe primul plan, să rezolve ei problemele României şi ale românilor – şi ei nu le rezolvă. După eşuarea invitaţiei la dialog către cei din coaliţia guvernamentală (mai puţin UNPR) şi cei din opoziţie, iniţiată de Crin Antonescu, la care nu a fost prezent nici măcar liderul PSD, nu a mai rămas decât să se mai pună o cruce speranţei de ieşire la un liman. Băsescu jubilează, acum a văzut şi Crin Antonescu ce înseamnă să nu vină la convocarea ta toate partidele parlamentare, în speranţa că ar putea să găsească împreună o soluţie salvatoare. România se scufundă în marasm şi din cauza jalnicei prezenţe a opoziţiei parlamentare. De la o vreme, Antonescu dă dovadă de o instabilitate publică exasperantă. Cineva din umbră îl joacă pe degete? E un păpuşar atât de abil în serviciile speciale încât să-l compromită acum, când Băsescu a cerut un moratoriu de 45 de zile, să treacă 2010 cu legile duse la extrem ale austerităţii impuse de el? Personal, sunt dezamăgit: dacă Antonescu a ajuns să se răfuiască nu numai cu tovarăşul de luptă din opoziţie, Victor Ponta şi cu PSD (în termeni jignitori, totalmente gratuiţi, în condiţiile în care delimitările ideologice nu-şi au rostul, fiind departe de campania electorală; acum opoziţia ar trebui să se unească să dea jos guvernul care a falimentat România, să slujească interesului majorităţii pauperizate a românilor), ci şi cu un amărât de ziarist din curtea puterii, de tipul lui Mircea Marian (pupător în părţile dorsale ale tuturor celor ce deţin puterea la un moment dat), înseamnă că şi-a pierdut simţul măsurii, e depăşit de situaţie şi ar trebui să iasă din prim-planul politic, până nu scufundă PNL.

Se repetă povestea cu intelectualul „umanist” care-şi pierde capul când dă de gustul puterii – creşterea procentelor în opoziţie în dreptul numelui liderului PNL s-a datorat scăderii dramatice în sondaj a celor de la putere, nu datorită aurei lui. Mai nou, tot înjurându-i Crin Antonescu pe cei din PSD, PSD va creşte şi mai mult în sondaje… Ce i se întâmplă, de fapt, lui Antonescu? E speriat că va reveni stânga la putere, pe fondul prăbuşirii nivelului de trai în România? Sau şi-au pierdut răbdarea baronii din PNL, fiindcă sunt ţinuţi departe de resursele statului şi de banii publici? E speriat că PDL va culege roadele austerităţii, cum cred liderii PDL, şi ar vrea să vină la guvernare să culeagă şi el praful de pe tobă (făcând-o pe Elena Udrea să ofteze, că ar fi nemeritat să culeagă… laurii şi PNL la guvernare, dacă vine lângă PDL, după ce austeritatea va da rezultate şi legile unice ale salarizării şi pensiilor vor fi pe placul majorităţii românilor)? Deocamdată laurii austerităţii sunt puşi pe piatra de mormânt a României vremurilor urâte de azi, de restrişte, care nu se mai termină. Românii se tem că România e în pericol de dezmembrare, că politicienii de azi vor avea românii pe conştiinţă. Personal, am tot sperat că România are în Antonescu omul de care are în 2010 nevoie, mergând pe mâna celor ce l-au înlăturat pe Tăriceanu din fruntea PNL (considerat mai puţin deschis către reformarea PNL) – până azi am aşteptat să preia şi doctrina creştin-democrată sub steagul PNL (profitând de criză) şi să devină un adevărat lider de dreapta-centru, care să dea lecţii de onestitate. Dar m-am înşelat, mai degrabă PDL, prin Teodor Baconschi, a găsit drumul către un anume gen de creştin-democraţie, teoretic, numai către cea de elită (care nu înseamnă nimic pentru PDL, azi, dar ar putea să însemne; fiindcă în România zace în subsol acest zăcământ preţios al creştin-democraţiei, o ideologie care ar putea să echilibreze dreapta şi stânga politică; e adevărat, teoria e una şi practica e alta). Europa, sigur, nu numai majoritatea românilor, aşteaptă în România constituirea unei opoziţii parlamentare care să oprească autoritarismul nefast al coaliţiei guvernului Băsescu-Boc. Dar cu cine să faci opoziţie? Cu Crin Antonescu şi Victor Ponta isterizaţi, puşi pe baricade adverse în… Opoziţie? E şi ăsta un blestem românesc, să avem nu numai o putere iresponsabilă, ci şi o opoziţie de doi bani.