cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Singura etichetă care contează pentru români este cea de la raft, pe care stă scris preţul, nu cea de pe produs, cu ingredientele. Astfel, fără să ştim, zilnic ne intoxicăm organismul, pentru că de cele mai multe ori alimentele ieftine conţin substanţe nocive în proporţii foarte mari. Multe E-uri sunt periculoase. Şi ce economisim astăzi […]

Rezervele de petrol ale planetei se vor epuiza în 30 de ani, dar vor fi necesari alţi 100 de ani până când să existe suficientă energie reconversibilă care să înlocuiască aceste hidrocarburi, afirmă un studiu american, citat de AFP. În acest document, publicat de site-ul Environmental Science and Technology, cercetători de la Universitatea Californiei din […]

Cristian Chilat a fost adus la audieri cu o cagulă pe faţă. A cerut protecţie fiindcă se teme să nu fie ucis. Bărbatul a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. El este acuzat de omor deosebit de grav şi tentativă de omor. Cristian Chilat nu a scos niciun cuvânt, în faţa procurorilor şi judecătorilor.

Municipalitatea din Londra a declarat război poluării. Pe străzile metropolei britanice a fost împrăştiată o soluţie salină biodegradabilă, care lipeşte de asfalt particulele de praf, împiedicându-le să circule prin aer. Soluţia a fost deja testată în alte părţi din Europa, cu un efect de reducere a poluării cu până la 20%. Londra este ameninţată de […]

Pe timp de criză, Ministerul Apărării vrea să dea 2,2 milioane de euro pentru un sistem de comunicaţii ultraperformant, destinat teatrelor de operaţiuni externe. Achiziţia, ce urmează să fie făcută prin departamentul de Armamente al MApN, urmează altora care au stârnit atenţia presei în ultima lună. Potrivit unui anunţ publicat în sistemul electronic de achiziţii […]

15/11/2010 http://www.tariceanu.ro/Blog/CalinPopescuTariceanu.html Declarațiile recente ale domnului Emil Boc despre faptul că Guvernul dorește să treacă peste Decizia Curții Constituționale și să meargă mai departe cu procedura de angajare a răspunderii pentru Legea educației echivaleaza, fără exagerare, cu o tentativă de lovitură de stat. Pentru că acesta este termenul consacrat în istorie oriunde în lume pentru […]

Gaura neagră descoperită de NASA în apropierea Pământului nu va avea efecte prea vizibile asupra planetei noastre. Cel puţin nu încă. Potrivit astronomilor, o gaură neagră are, teoretic, puterea de a absoarbe obiectele din vecinătate. Formaţiunea descoperită de Agenţia Spaţială Americană este, însă, foarte tânără şi se află la distanţă. După ce au pus o […]

Înfrângerea suferită de Steaua acasă cu Gaz Metan Mediaş l-a adus pe Gigi Becali la capătul răbdării. Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat, luni, că începe să nu mai aibă încredere în tehnicianul Marius Lăcătuş. „Când am zis că trebuie să plece conducerea mă refeream la antrenor, dar am zis la nervi. Şi atunci am […]

În 2011 Compania de Autostrăzi nu va plăti firmei Bechtel lucrări noi pe autostrada Transilvania. Puţinii bani pe care îi va primi de la stat vor fi folosiţi pentru achitarea unor datorii vechi din 2009, an în care înlocuirea Guvernului Boc III cu Boc IV a creat un vid, blocând alocaţiile bugetare. Banii necesari încheierii […]

Băncile din România au fost criticate pentru că nu deschid robinetul creditării, dar nu vor să lase din dobânzi. Dintre ţările care nu au adoptat încă moneda europenă, în România şi Bulgaria sunt cele mai mari dobânzi la împrumuturi. O comparaţie cu ţările care au aderat la Uniunea Europeană, dar nu au trecut încă la […]

Citesc suita de acte normative destinate desfiinţării pensiilor militare de stat, cu încăpăţânarea şi stăruinţa omului care vrea să înţeleagă. Recitesc, cu disperarea celui ce doreşte să priceapă sensul, Legea 119/2010, Hotărârea de Guvern 735/2010 şi Ordinul Ministrului Apărării 101/2010.

Comisia Europeană se confruntă, din nou, cu o gravă problemă de etică. Este vorba de aşa-numitul scandal al „uşilor rotative”: funcţionarii publici de rang înalt devin angajaţi ai unor firme de lobby sau ai unor mari corporaţii financiare, în folosul cărora fac presiuni asupra foştilor subalterni.

Anunţată ca marea mişcare civică a secolului 21 care va curăţa scena politică românească, Alianţa pentru România Curată se doveşte a fi o nouă cacealma a lui Traian Băsescu şi a unor cercuri de influenţă externe. În ciuda a ceea ce predică în spaţiul public membrii alianţei conduse de Alina Mungiu-Pippidi, această mişcare civică este platforma viitorului partid imaculat, partidul Albă-ca-Zăpada, despre care tot vorbeşte consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu.

Mai multe ţări încă ezită să trimită reprezentanţi la ceremonia de înmânare a Premiului Nobel pentru Pace în decembrie, anunţă Institutul Nobel, după ce China a avertizat ţările care îl vor susţine pe disidentul Liu Xiaobo, scrie AFP, potrivit Mediafax.ro. „Mai mulţi ambasadori au cerut amânarea datei-limită” pentru a răspunde la invitaţia de participare la […]

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut luni certificate de trezorerie cu discont scadente la şase luni în valoare de 791,45 milioane lei (184,16 milioane euro), la un randament mediu de 6,96% pe an, potrivit Băncii Naţionale a României (BNR). Valoarea anunţată iniţial a licitaţiei era de 1 miliard de lei. Băncile au depus cereri de […]

Nissan va prezenta în această săptămână la Los Angeles un SUV cabrio cu tracţiune integrală, dezvoltat pe platforma Murano. Modelul se numeşte Murano CrossCabriolet. Este o noutate în lumea auto, primul SUV decapotabil, iar părerile sunt împărţite cu privire la felul în care va fi primit acest model de consumatori. Spatiul interior este făcut pentru […]

Autorităţile poloneze au interzis fumatul în toate locurile publice, cu excepţia străzilor. Legea privind restricţia adresată fumătorilor a intrat în vigoare luni, informează AFP. Astfel, fumatul este total interzis în spitale, centre medicale, instituţii şcolare şi culturale, pe stadioane şi în toate zonele rezervate copiilor, precum şi în transporturile publice, inclusiv în gări şi staţii […]

Posturile vacante de reprezentant vânzări, operator PC, reprezentant relaţii clienţi, dar şi cele de responsabil clienţi, responsabil dezvoltare livrări sau asistent manager strâng între 4.000 şi 9.000 de aplicaţii, spun reprezentanţii site-urilor de recrutare. Numărul celor care trimit zilnic CV-ul către firmele care au posturi vacante a ajuns, în luna octombrie, la 39.000. Cei mai […]

Situaţia actuală a accesării fondurilor europene arată un procentaj de absorbţie de doar 15%, în timp ce dintre cele 23.000 de proiecte ce vizează accesare comunitară, numai 4.000 au decizii de finanţare, a declarat, luni, în deschiderea primei ediţii a Târgului Bancar de la World Trade Center, Constantin Boştină, vicepreşedintele AOAR. Gradul de absorbţie a […]

Grupul bancar britanic HSBC Group ar putea fi interesat de achiziţionarea unei părţi din afacerile UniCredit în Europa de Est, se arată într-un articol apărut în ziarul italian ‘La Repubblica’, care nu precizează sursa informaţiei, transmite Bloomberg. Banca britanică HSBC (cu active de 1.976 miliarde de euro) este a doua bancă din lume după active […]