Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, consideră că România ar trebui să exporte mai mulţi urşi pentru a putea reduce numărul exemplarelor şi a limita astfel pagubele pe care le provoacă aceste animale, care s-au înmulţit peste măsură în ultimii ani în ţara noastră. Prezent vineri la Sfântu Gheorghe, ministrul Borbely Laszlo a declarat că în România […]
Trei angajaţi ai Ambasadei Statelor Unite la Paris au fost intoxicaţi, vineri, după deschiderea corespondenţei, potrivit unei surse din poliţie, citată de TF1. Gravitatea şi natura intoxicării nu sunt cunoscute deocamdată, precizează sursa citată. Efective ale poliţiei judiciare şi ale laboratorului central al Prefecturii poliţiei s-au deplasat la faţa locului, potrivit „Le Point”.
Turiştii care poartă pantaloni scurţi, fuste scurte sau bluze fără mâneci nu mai au voie la Vatican. Asta au hotărât liderii de la Sfântul Scaun, care au lansat o campanie împotriva „vestimentaţiei nepotrivite”. Codul vestimentar, valabil până acum pentru persoanele care doreau să între în Basilica Sfântul Petru, se va aplica acum şi pentru vizitatorii […]
Europarlamentarul social democrat Cătălin Ivan critică Guvernul pentru că întârzie accesarea Fondului European de Solidaritate pentru a sprijini zonele afectate de inundaţiile din lunile iunie şi iulie. El a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Botoşani, că procesul de acordare a fondurilor este de durată, iar autorităţile române ar fi trebuit să facă demersuri […]
Doar şase mii de români şi-au încheiat până acum poliţe obligatorii de asigurare a locuinţelor. Autorităţile speră ca numărul lor să crească odată cu întoarcerea oamenilor din concedii. Toată lumea ar trebui să-şi asigure locuinţele până la finalul anului. La două săptămâni de când asigurarea locuinţelor a devenit obligatorie, doar 5.588 de români au încheiat […]
Un elicopter al armatei greceşti s-a prăbuşit vineri în apropiere de Atena, în cursul unui exerciţiu de antrenament. Cei doi piloţi ai aparatului şi-au pierdut viaţa, a anunţat televiziunea publică elenă Net, citată de AFP. Elicopterul, un Apache, s-a prăbuşit la baza militară Megara, situată la circa 40 km vest de Atena. Armata a confirmat […]
Ministrul Mediului şi Pădurilor, Borbely Laszlo, susţine că, timp de 20 de ani, turismul nu a fost o prioritate, nu a existat o strategie coerentă în acest sens. Borbely a adăugat însă că, anul trecut şi în 2010, Guvernul s-a preocupat mai mult de acest domeniu şi a alocat mai mulţi bani pentru turism. Ministrul […]
Ziua Internaţională a Dunării a fost sărbătorită anul acesta în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Gastronomic şi Etnocultural D’ale Gurii Dunării, sub sloganul Savuraţi Dunărea şi Delta, se arată într-un comunicat de presă al ONG-ului Salvaţi Delta. În cadrul festivalului-concurs de tradiţie culinară D’ale Gurii Dunării, bucătari iscusiţi din nouă comunităţi deltaice, respectiv […]
Logoul turistic al României, care a reuşit să stârnească multe controverse, are în centru scris „România” cu un font rotund, iar fiecare literă este colorată în două-trei nuanţe de verde. Logoul conţine şi nuanţe de albastru, portocaliu şi galben, care fac referire la natură, soare şi mare. De asemenea, deasupra denumirii ţării este desenată o frunză. Noul nostru logo nu pare însă a fi la fel de animat, plin de culoare şi sugestiv ca al celorlalte ţări turistice de pe glob.
Gigantul grup farmaceutic Pfizer a anunţat recent că intenţionează să pună în vânzare o formă de Viagra destinată copiilor, arată foxnews.com. Anunţul a stârnit deja un val de indignare în opinia publică, intenţia companiei farmaceutice fiind aspru criticată, indiferent de motivele ştiinţifice şi medicale care au stat la baza deciziei de a lansa pe piaţă Viagra pentru copii.
Pentru a ajunge mai uşor la candidaţii potriviţi, companiile oferă până la 800 de euro angajaţilor care recomandă persoane ce ajung să fie selectate pentru una dintre poziţiile vacante. În România, sumele primite de angajaţii care fac recomandări variază între 50 şi 800 de euro, potrivit realitatea.net. Rudolf Fedorovici, senior consultant al firmei de resurse […]
Vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, nu renunţă la ideea autonomiei teritoriale a maghiarilor din Ţinutul Secuiesc. După scandalul declanşat de afirmaţiile sale de săptămâna trecută, Tokes a declarat că nu înţelege „isteria” creată după nişte „afirmaţii nevinovate” ale sale şi că nu vede o problemă în modificarea Constituţiei în favoarea autonomiei Ţinutului Secuiesc.
Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut uşor vineri, cu 0,58 bani, pentru a doua zi consecutiv, la 4,2471 lei/euro, aprecierea leului fiind determinată de ordinele de vânzare de euro introduse de un jucător străin.Banca centrală a calculat joi o rată de referinţă de 4,2529 lei/euro. Leul s-a depreciat însă […]
Nu ştiu multe despre istorie. Nu ştiu multe despre biologie. Nu ştiu multe nici despre ştiinţă. Ştiu însă că cine nu are noroc în dragoste are noroc la cărţi şi că deochiul poate fi prevenit cu ajutorul culorii roşii. Vorbim despre aproximativ jumătate din locuitorii României, după cum arată rezultatele unui raport de cercetare ştiinţifică. […]
Este o ruşine teribilă că România nu este capabilă să atragă cele 35 de miliarde de euro care zac la Bruxelles, iar guvernul nu face nimic pentru a scoate economia din criză, afirmă Andreas Treichl, preşedintele executiv al Erste Group, care deţine cea mai mare bancă românească, BCR.
Greva transportatorilor rutieri afectează puternic turismul în Grecia. În cea de-a cincea zi consecutiv, protestul limitează aprovizionarea cu carburant şi produse alimentare, mai ales pe insule. „Problemele de aprovizionare continuă să se intensifice, mai ales pe insule, iar situaţia este departe de a reveni la normal în pofida deciziilor guvernamentale de a rechiziţiona camioanele”, a […]
Senatorul PNL Emilian Frâncu susţine că, din cauza situaţiei de pe scena politică, 32 de parlamentari PDL îşi discută, în secret, trecerea în barca Opoziţiei. Migraţia ar fi planificată în luna septembrie, chiar înaintea moţiunii de cenzură pe care o vor depune social democraţii. Potrivit viceliderului grupului liberal, citat de realitatea.net, mai mulţi parlamentari democrat-liberali […]
România se află pe locul al 19-lea în UE la capitolul şomaj, situaţie similară cu cea a Cehiei, iar numărul şomerilor a scăzut uşor la nivelul celor 27 de state membre şi a urcat în zona euro. Numărul şomerilor din UE a scăzut cu 32.000 de persoane în iunie, la 23,062 milioane, în timp ce […]
Europarlamentarul Laszlo Tokes a declarat, vineri, în replică la criticile pe care şi le-a atras după reuniunea de la Tuşnad Băi, că secuii ar trebui să iasă în stradă pentru a cere autonomia şi că aceasta ar trebui făcută după modelul regiunii Catalonia din Spania. La Oradea, Tokes a calificat reacțiile politicienilor drept atacuri „antieuropene […]
Dacia va lansa în toamna acestui an propriul său produs de asigurări auto, printr-un parteneriat între compania de servicii financiare a grupului Renault, Renault Credit International Banque şi dealerii mărcii, au declarat pentru agenţia Mediagax surse apropiate constructorului. „După finalizarea proiectului, dealerii vor putea să comercializeze asigurări auto. Proiectul este în curs de finalizare”, a […]
Erste Bank anticipează că economia României va scădea în acest an cu 3%, fiind afectată de majorarea TVA de la 19% la 24%, potrivit unei prezentări a grupului austriac. Grupul estimează că avansul PIB se va relua în majoritatea statelor din Europa Centrală şi de Est, fiind susţinută în principal de exporturi, în contextul în […]
Cristian Tabără ignoră scandalul în care este acuzat că a violat o adolescentă de 12 ani, fiica unei foste iubite, şi îşi vede de planurile de nuntă. Cunoscutul realizator tv se căsătoreşte sâmbătă cu Loredana Lascu, o jurnalistă în vârstă de 26 de ani. Tânăra a lucrat în televiziune şi în presa scrisă – s-a […]
Franţa, Italia şi Belgia sunt statele europene care au trimis înapoi în ţară, în primele şase luni din 2010, cei mai mulţi români care au comis infracţiuni. Potrivit unei statistici a Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Franţa a returnat României 591 de cetăţeni în decursul acestui an, printre care şi un minor, potrivit Mediafax. Cele […]
Directorul executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, spune că strategie pe care au avut-o în această seară a readus spectatorii la stadion „Spectatorii au revenit pentru ca am început bine campionat, nu am vîndut jucători, au revenit lui Andone Dănciulescu, Ganea, Păun…”, a explicat Cristi Borea la sport.ro Borcea a vorbit şi despre returul de […]
Europarlamentarul PDL atrage atenţia că PSD se îndreaptă spre o victorie categorică la următoarele alegeri. Sondajele publicate în ultima vreme relevă o schimbare importantă a opiniei. PSD pare să se fi distanţat de ceilalţi competitori, tinzând spre 40%, în vreme ce scorul cumulat al PNL și PDL nu mai reprezintă majoritatea opiniei, PNL părând să […]
Disponibilizări masive la Direcţia Agricolă şi pentru Dezvoltare Rurală din Suceava. 70 din cei 102 angajaţi vor pleca în şomaj în această toamnă. Oamenii sunt disperaţi, pentru că mulţi au trecut de 50 de ani şi se tem că nu-şi vor mai găsi alt loc de muncă. „După o perioadă de 20 şi ceva de […]
