cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

 Potrivit experţilor britanici, anul acesta va fi unul foarte cald, în care se vor înregistra temperaturi record. Au început să apară primele estimări ale evoluţiei temperaturii în anul care urmează. Se pare că va fi un an cald, foarte cald chiar. Climatologii englezi estimează că urmează un an cu temperaturi-record. Celebrul Institut Meteo Metoffice din […]

 Valentin Todercan, președintele Teleradio-Moldova a fost demis din funcție la 30 decembrie de Consiliul de Observatori (CO) al companiei IPNA „Teleradio-Moldova”. Potrivit Info-Prim, demiterea lui Todercan a fost motivată prin lacune constatate de numeroase monitorizări, inclusiv ale Consiliului Europei şi Asociaţiei Presei Electornice, şi anume: pierderea credibilităţii, transformarea televiziunii publice într-un instrument politic, lezarea dreptului […]

Tehnicianul israelian Ronny Levy va fi noul antrenor principal al Unirii Urziceni, cu care va semna un contract valabil un sezon şi jumătate, a declarat joi, pentru NewsIn, managerul general al ialomiţenilor, Mihai Stoica."Am ajuns la un acord de principiu cu Ronny Levy. Cel mai probabil el va sosi miercuri în România. Mai discutăm unele […]

93 de persoane şi-au pierdut viaţa vineri, într-un atentat sinucigaş comis la un meci de volei din Pakistan, a anunţat sâmbătă dimineaţa poliţia, citată de AFP.Acesta este cel de-al treilea atentat ca număr de victime comis vreodată în Pakistan. Bilanţul anterior era de 88 de morţi. "Încă cinci persoane au murit în cursul nopţii (de […]

 Stimaţi cetăţeni ai României, Mă onorează să vă adresez, în numele Guvernului şi al meu personal, cele mai bune urări cu ocazia acestui nou început de an. Vreau să vă asigur că primele noastre gânduri, ale membrilor Guvernului, se îndreaptă spre dumneavoastră, spre felul în care vă putem servi cel mai bine interesele, în condiţii […]

A fost şi 2009, un an greu ca o piatră de moară de gâtul unui sinucigaş nehotărât, dar a trecut. Nu-mi plac pomelnicele, aşa că nu o să fac vreun bilanţ, 2009 fuse şi se duse, e timpul să-l înfruntăm pe 2010, acum.O să fie criză, o să fie rău, însă asta poate că ne […]

Eram intr-un tren zilele trecute, ma asezasem pe un scaun de linga fereastra si ma gindeam, fara sa fiu in nici un fel presat, la anul pe care, intre timp, l-am lasat in urma.Ma gindeam, intre altele, la ce nu am facut, la gesturi simple sau la decizii la indemina care ar fi putut sa […]

Sau un text mai vechi de-al meu, scris pentru copii. Cu uşoară întârziere faţă de vizita de anul acesta a lui Moş Crăciun, fiindcă l-am găsit prin computer de-abia după.COMPUNERE DESPRE IARNĂ, ZĂPADĂ, BRĂDUŢ ŞI MOŞ CRĂCIUN Când e iarnă la modul general? Iarnă e atunci când obrăjorii şi năsucul sunt reci şi au culoarea […]

Cornel Ilie &Co sunt hotărâți să termine noul album până la jumătatea lunii ianuarie, iar pentru asta ei vor intra în studio imediat după Revelion. Trupa Vunk începe anul în forță și revin în 2010 cu un nou album care se va lansa la începutul lunii februarie. “Anul acesta nu ne place în vacanță! Nu […]

Mediafax Foto organizează în perioada 8 iunie – 4 iulie 2010 expoziţia în aer liber „Mediafax Foto – Best of 2008/2009”, care cuprinde 50 dintre cele mai bune fotografii realizate de fotojurnaliştii şi colaboratorii Mediafax Foto de-a lungul ultimilor doi ani. Expoziţia, care constituie o retrospectivă în imagini a evenimentelor de presă din anii 2008 […]

În războiul româno-bulgar pentru atragerea turiştilor străini, vecinii noştri au mai câştigat o bătălie. În timp ce delfinariul din Constanţa a rămas anul trecut fără delfini, cel din Varna este vizitat zilnic de mii de turişti străini prezentând spectacole de mare ţinută artistică şi acrobatică. Delfinariul este situat în parcul Primorski şi este destul de […]

Proiectului Netcity i se va săpa groapa în 666 de ani, relatează „Financiarul”. Pur întâmplător, numărul este doar rezultatul unui simplu calcul matematic. Din cei 6.000 de kilometri contractaţi de consorţiul UTI-Ericsson România-Alcatel pentru realizarea reţelei subterane de canalizaţie de fibră optică au fost realizaţi în doi ani doar 70 kilometri. Cauza ar putea fi […]

Iarna nu se dă bătută. Meteorologii spun că va continua să ningă şi în zilele următoare, mai ales în partea de sud a ţării. Iarna va fi prezentă în ţara noastră şi în zilele următoare, iar primăvara nu dă semne că va veni prea curând. „Ninge si va continua să ningă în majoritatea regiunilor. Vizate […]

Salonul Internaţional al Cărţii „Bookfest”, aflat la a şasea ediţie, a început astăzi la Bucureşti. Organizat de Asociaţia Editorilor din România şi cofinanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, salonul se va desfăşura între 25 şi 29 mai 2011 în pavilioanele C2 (14), C1 (15), C4 (16), C5 (17) şi C6 (C18) de la Romexpo. […]

Recitalul serii a doua a celei de a XII – a ediţii a „Festivalului Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc” s-a intitulat „Valori din grădina cântecului popular românesc”. La spectacolul de joi au fost cap de afiş Niculina Stoican şi Petrică Mâţu Stoian. Alături de cei doi, au evoluat şi alte nume consacrate, precum […]

Mii de cadre didactice protestează miercuri în Piaţa Victoriei din Capitală, cerând alocarea a 6% din PIB pentru învăţământ, prin scandări ca „Fără educaţie, moare orice naţie”, dar şi împotriva Guvernului, pe care îl acuză de minciună. La protestul organizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) s-au adunat dascăli din Capitală şi din numeroase […]

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională (BNR) este de 4,3523 lei pentru un euro şi 3,5697 lei pentru un dolar. Euro s-a tranzacţionat în această dimineaţă în jurul nivelului de 4 lei şi 37 de bani, după ce ieri BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,3257 lei, maximul istoric atins de euro […]

Capitala şi alte 20 de judeţe se vor afla şi astăzi sub cod galben de caniculă şi disconfort termic, potrivit atenţionării meteorologice emise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Astfel, în perioada 2-4 august, în sudul şi estul ţării şi pe arii restrânse în regiunile vestice şi centrale, vremea va fi călduroasă, caniculară în cursul după-amiezelor […]

În comuna argeşeană Bălileşti toamna se deschid povernele pentru producerea de ţuică. Stalin este proprietarul celei mai populare poverne din zona. E poreclit aşa pentru că s-a născut în anul în care a murit Stalin. De când îi dă drumul la povarnă nu doarme legat mai mult de trei ore timp de câteva luni. Zi […]

Nemulţumite de propunerea lui Prigoană, 200 de persoane de etnie romă cer să-şi păstreze numele. Ei spun că numele de ţigan însemnă „sclav” şi că se simt ofensaţi, potrivi realitatea.net. „Ne deranjează că numele nostru e folosit într-un discurs rasist de politicieni care nu au răspuns la problemele României şi care vin să spună că […]

Canicula si radiatii periculoase, astazi, in majoritatea regiunilor tarii. La orele prânzului, temperaturile ar putea depasi 35 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat în aproape toate regiunile si se poate depasi pragul critic de 80 de unitati. Ceva mai racoare va fi doar pe litoral, unde briza marii se va combina fericit cu maxime […]

Revolutionarii au blocat astazi desfasurarea cermoniei  dedicata eroilor Revolutiei. Ei protesteaza  fata de masurile luate de Guvern, prin care le sunt taiate indemnizatiile de revolutionari.

Salonul Auto Bucuresti si Accesorii (SAB&A) a fost deschis vineri, 19 octombrie, urmand sa se desfasoare pana pe 28 octombrie, la Romaero Baneasa. Deschiderea a avut loc la ora 12:00, fiind oficiata de premierul Victor Ponta, care a anuntat ca intentioneaza sa modifice taxa de prima inmatriculare. Intr-un discurs tinut cu aceasta ocazie, premierul a […]

TRAIAN BASESCU a fost racolat de Securitate in 1973, pe cand era elev al Institutului de Marina intocmindu-i-se dosarul personal nr. 3990/09-11-1973 Pana la terminarea studiilor in 1976 a fost colaborator al lucratorilor din Directia a IV- a de Contrainformatii Militare. (A nu se confunda cu Directia a III-a de Contraspionaj! ) In aceasta calitate […]