Dacă guvernul Ponta nu renunța la mărirea redevențelor, sănătatea, cercetarea și reducerea CAS ar fi fost sustenabile.
O ambulanță a fost implicată într-un accident ușor pe Șoseaua Cotroceni. Mașina salvării a ieșit brusc de pe o stradă fără prioritate și a acroșat un autoturism ce rula regulamentar.
Au fost mandate de aducere pe numele a 16 persoane, care vor fi aduse la audieri…
Controversatul Frank Timiș, afaceristul care a inițiat proiectele aurifere Roșia Montană și Certej, se află acum în centrul unui nou scandal de anvergură după ce una dintre companiile sale a plătit zeci de milioane de dolari unei misterioase firme din Cipru…
Idealurile generaţiei anterioare, cea a primului preşedinte postcomunist, Ion Iliescu, care este şi cea a preşedintelui presupus democrat Emil Constantinescu, au fost foarte simple: Europa şi NATO sau America. S-au adăugat implementarea democraţiei de provenienţă occidentală – mai ales americană, pentru că Europa de Vest însăşi (în primul rând, Germania) este un mare protectorat american […]
Liderii PSD Liviu Dragnea şi Victor Ponta s-au contrazis, duminică, înaintea CExN al partidului, în privinţa nivelului de la care se va aplica în formaţiune separarea funcţiilor politice de cele administrative…
Armata suedeză a anunțat sâmbătă că un avion militar rus a fost vineri la un pas de coliziunea cu o aeronavă de pasageri care decolase din Danemarca….
Antal Arpad, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, a declarat sâmbătă, de la tribuna Consiliului Reprezentanţilor Unionali…
Ucraina a interzis toate zborurile cu destinațiile Dnipropetrovsk, Harkov (est) și Zaporijjia (sud)…
„Victor Ponta a redat PSD mentalitatea de învingător şi de partid aflat în fruntea topurilor, în România”. Citeşti şi te cruceşti.
ELLE România anunţă cu mândrie că una din imaginile realizate pentru ediţia de septembrie ELLE 2014 este acum noua copertă ELLE Franţa.
După o lună fără soare, primele raze au apărut în Bucureşti.
Tânărul care i-a strigat în faţă lui Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, că este un „criminal”, direct răspunzător pentru victimele „teroriştilor” din decembrie 1989, se numeşte Alexandru Alexe.
Cea de-a doua ediție a evenimentului Gala „Stele Românești”, produs de Revolver, a avut loc luni, 8 decembrie, la Sala Studio a Teatrului Național din București. Personalităţi marcante ale lumii sportive, artistice, culturale, politice și din mediul de afaceri au sărbătorit alături de Ivan Patzaichin aniversarea celor 65 de ani.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că va avea în cursul zilei de joi o întâlnire cu premierul Victor Ponta…
Bucureştenii nu au văzut soarele de 30 de zile. O asemenea perioadă îndelungată fără soare nu a mai fost întâlnită din anul 1983. Despre acelaşi subiect: O lună fără soare
9 decembrie 2014 Scena politică fierbe pe stînga: apar primele sondaje cu PSD căzut sub liberali, social-democrații se păruie între ei, guvernul se ține într-un fir de păr, Vanghelie jură că își face partid din valori pesediste scîrbite de incompetență, imoralitate și, eventual, incultură. Iar Ghiță anunță marele partid al tinerilor, născut din focul baricadelor […]
Marea Britanie este, alături de Polonia, România şi Urcaina, ţara cu cea mai ferventă activitate de explorare a gazelor de şist, cu un guvern dispus să calce pe cadavre
Un nou raport, publicat în ultima zi a rundei de negocieri climatice globale din Peru, subliniază extinderea lentă a industriei de fracturare în aproape fiecare continent
