Dictatura de dezvoltare industrială care a luat chipul naţional-comunismului ceauşist n-a fost sustenabilă. Nici nu a fost proiectată în logica strategică a creşterii economice durabile…
Majoritatea absolvenţilor instituţiilor de învăţământ din ţară nu au abilităţi necesare pentru a fi angajaţi în câmpul muncii. Totodată, în universităţi şi colegii sunt pregătiţi prea mulţi jurişti şi economişti şi prea puţini constructori sau croitori. Sunt concluziile unui raport prezentat astăzi, la Chişinău, transmite publika.md. Potrivit experţilor de la Agenţia Naţională de Business, care […]
Ucraina va deveni, după ce va corespunde standardelor NATO și prin acordul cetățenilor ucraineni, membră a Alianței Nord-Atlantice și a Uniunii Europene, și-a exprimat convingerea ministrul polonez al apărării, Tomasz Semonyak, într-un interviu acordat postului Radio Zet, informează marți Ukrainskaia Pravda, potrivit AGERPRES. Ucraina trebuie să îndeplinească standardele, dar în primul rând ucrainenii trebuie să […]
Înainte de toate precizez faptul că am mult respect pentru acei oameni care au murit în decembrie 1989, că eu, jurnalist, sunt conştient că…
Cea mai mare suferinţă a României la 25 de ani de la Revoluţie este blocarea accesului competenţelor către vârfurile societăţii, economiei şi administraţiei de…
Asta e tot ce va rămâne din această stafie ce ne-a pângărit viaţa în ultimii 10 ani: santajul si razbunarea.
Ambasada Statelor Unite la Moscova a decis înlocuirea angajaţilor ruşi cu cetăţeni americani, pe fondul tensiunilor bilaterale generate de criza din Ucraina, potrivit Sputnik, site citat de MEDIAFAX. Măsurile sunt prevăzute în rezoluţia Congresului american care autorizează noi sancţiuni împotriva Rusiei. Potrivit documentului, misiunile diplomatice americane trebuie să angajeze doar cetăţeni americani care au trecut […]
Trenurile de metrou circulă în perioada 22 – 24 decembrie și 29 – 31 decembrie 2014 la un interval de 8 minute, iar în zilele de Crăciun, respectiv 25 și 26 decembrie și în perioada 1- 4 ianuarie 2015, vor avea un interval de succedare de 9 minute, în timp ce mijloacele Regiei Autonome de […]
Sunt recunoscător și onorat de încrederea pe care cetățenii României mi-au acordat-o, aceea de a fi Președintele lor. Și îi asigur că voi fi Președintele tuturor românilor.
Un constănțean a câștigat duminică marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 43,81 milioane de lei…
Marţi, 9 septembrie, s-a arborat drapelul scoţian alături de cel britanic, deasupra clădirii din Downing Street 10 (biroul prim-ministrului britanic). Presa a remarcat însă că prima tentativă de ridicare a drapelului a eşuat, sugerând un rău augur. Post factum, în cuvintele prim-ministrului David Cameron de la sfârşitul campaniei, scrutinul însemna, în orice caz, „moartea statu […]
Dincolo de politică şi de politicieni, se mai întâmplă şi lucruri bune şi adevărate. Nu chiar totul e impostură, mistificare, minciună.
La 25 de ani de la căderea comunismului, în Piaţa Universităţii peste 200 de revoluţionari s-au adunat…
Alina Gorghiu – Mi-este greu sa inteleg de ce nu este primit un jurnalist ( Mircea Badea n.m. ) intr-o institutie (…) Mi-este greu sa…
După două mandate ca președinte al României, Traian Băsescu va părăsi Palatul Cotroceni predând șefia statului lui Klaus Iohannis.
Bărbatul în vârstă de 56 de ani se întorcea acasă după ce consumase băuturi alcoolice, iar după două ore de…
18 ambasade și consulate din lume vor fi închise de Belgia pentru a face economii, potrivit unui comunicat al ministerului de Externe, citat de AFP.
Pe principiul ”așa fac toți”, PNL a reușit azi o nouă performanță politică, desigur, cu ghilimele de rigoare, alegînd-și un președinte în mod ilegal.
Olguţa Vasilescu, cel mai cunoscut discipol în mahalagism al lui Corneliu Vadim Tudor, se apără de plagiat cu trimiteri la nu ştiu ce afaceri imobiliare de prin Craiova.
Cornel Nistorescu
Un documentar realizat, în anul 1992, de o echipă germană, Harun Faroki Film Produktion Berlin, care a pus cap la cap imagini document despre întreaga revoluție română.
Alegerile interne din PNL aduc o noutate pe scena politică autohtonă: e prima oară când o femeie, şi încă una foarte tânără (are 36 de ani), trece la conducerea unuia dintre cele mai importante partide din România.
Justiția europeană i-a reamintit joi Marii Britanii necesitatea de a respecta regulile de liberă circulație în cadrul Uniunii Europene, apreciind că sistemul de vize britanic pentru membrii familiei este ilegal, relatează agențiile internaționale de presă, potrivit AGERPRES. Libera circulație reprezintă unul dintre „merele discordiei” la ora actuală dintre Londra și Bruxelles, în condițiile în care […]
