cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Laurenţiu Reghecampf a fost convocat la Comisiei de Disciplină pe data de 2 aprilie pentru că l-a numit comunist pe Constantin Anghelache, preşedintele lui Dinamo, scrie realitatea.net. Laurenţiu Reghecampf are deja un avertisment din partea acestei comisii pentru replicile acide pe care i le-a dat lui Victor Piţurcă şi ar putea fi suspendat cel puţin […]

Președintele din Uzbekistan este atât de protector cu regimul pe care îl administrează, încât nu permite nici măcar familiei să-i aducă critici. Tocmai pentru că a îndrăznit să critice modul în care tatăl ei conduce țara, fiica lui Islam Karimov a fost aspru pedepsită de acesta, scrie news.com.au, citat de b1.ro. Este bine știu faptul […]

Elisabeta Lipă, președinta Clubului Sportiv Dinamo București, a fost aleasă vicepreședinte al Uniunii Sportive Internaționale a Polițiilor (USIP). Nominalizare a avut loc în cadrul Congresului USIP care se desfășoară în Kuweit, iar până în prezent Elisabeta Lipă, care este și președinte al Federației Române de Canotaj, ocupa un loc de membru în Comitetul Executiv al […]

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean  a anunţat că, pe 1 aprilie, PDL va organiza proteste în benzinării faţă de majorarea accizei la carburant. Participanţii la acţiuni vor avea pancarte, mai spune Oltean, prin care cetăţenii vor fi informaţi cu privire la această măsură, despre care spune că este nejustificată. „Într-o societate în care economia duduie şi realizează o […]

Steven Seagal este încântat de mâncarea tradiţional românească. Actorul american apreciază în mod deosebit mămăliga, mâncarea cu carne cartofi şi legumele, potrivit B1Tv. Revenind în România weekendul trecut, actorul s-a distrat cu cea de-a patra sa soţie într-un club din Capitală. Maestru în artele marţiale japoneze, Steven Seagal spune ce gătesc bun românii: ”Mâncare românească? […]

Vremea va deveni în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi pe arii restrânse ploi slabe în sud-vestul ţării şi la munte.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a cerut vineri Rusiei să îşi retragă trupele pe care le-a mobilizat de-a lungul frontierei sale cu Ucraina şi să negocieze cu comunitatea internaţională. „Este posibil ca (ruşii) să încerce să intimideze Ucraina, dar este la fel de posibil să aibă alte proiecte”, prin trimiterea militarilor la frontieră, a declarat […]

Premierul proeuropean al Republicii Moldova, Iurie Leancă, avertizează despre o „serie de provocări” din partea regiunii transnistrene a R. Moldova controlată de Rusia. Asta după ce Kremlinul a trimis trupe în Crimeea, iar NATO a identificat regiunea separatistă drept posibilă următoare țintă a Rusiei. Despre asta scrie joi agenția Reuters, care a realizat un interviu […]

Situaţia din Bosnia, unde liderul entităţii sârbe din această ţară, Milorad Dodik, ameninţă frecvent cu secesiunea, şi cea din Ucraina, unde Crimeea a fost anexată recent de Rusia, nu pot fi comparate, a afirmat ministrul britanic de Externe William Hague, transmite AFP, citată de MEDIAFAX. „Permiteţi-mi să fiu clar, frontierele în Balcani nu pot fi […]

Mai mulți angajați ai șefului Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, i-au îmbrâncit pe jurnaliștii prezenți la Curtea de Apel București, acolo unde edilul a depus noi probe în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, transmite AGERPRES. Chestionat de jurnaliști, Constantinescu a spus: „V-am făcut eu ceva? Eu am fost la instanță până […]

Interesul României este sinonim cu aderarea Republicii Moldova și a Ucrainei la Uniunea Europeană, a declarat, vineri, la Botoșani, Mircea Geoană, înaltul reprezentant al Guvernului pentru proiecte economice strategice și diplomație publică, scrie AGERPRES. Geoană, care este și președinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru aderarea României la spațiul Schengen, a […]

Ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin a învinuit direct Statele Unite ale Americii pentru coordonarea loviturii de stat din Ucraina. „Acţiunile de pe Maidan au fost coordonate din Casa Sindicatelor, iar acolo, la etajul 7 acţionau reprezentanţii SUA. Apropo, tot din această clădire au fost atestate atacurile lunetiştilor asupra conducerii dar şi a manifestanţilor în […]

Președintele Agenției Naționale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a declarat vineri că, în cazul în care Biroul Electoral Central va valida candidatura lui Mircea Diaconu la alegerile europarlamentare, ANI va utiliza toate instrumentele juridice pe care le are pentru ca hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție să fie pusă în aplicare, transmite AGERPRES. „Vom […]

Preşedintele Traian Băsescu a decis, vineri, neacordarea graţierii individuale lui George Becali ca urmare a analizării dosarului de graţiere a acestuia, decizie transmisă solicitantului. „Președintele României, domnul Traian Băsescu, a decis, vineri, 28 martie a.c., neacordarea grațierii individuale a domnului George Becali ca urmare a analizării dosarului de grațiere a domniei sale. Decizia domnului președinte […]

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a solicitat vineri o anchetă în cazul unei tinere care, după ce a fost operată la Spitalul Clinic de Obstetrică – Ginecologie „Elena Doamna” din Iași, se află în comă indusă și primește îngrijiri medicale într-o altă unitate sanitară. „Având în vedere faptul că Spitalul Clinic de Obstetrică — Ginecologie „Elena […]

Rafael Nadal, nr.1 mondial, s-a calificat în semifinalele turneului de tenis de la Miami (ATP), competiție din categoria Masters 1.000, cu premii de 4.720.380 dolari. Nadal l-a învins joi, în sferturile de finală, în trei seturi, 4-6, 6-2, 6-4, după 2 ore și 34 de minute, pe canadianul Milos Raonic. Raonic, nr. 11 mondial, este […]

Opoziția comunistă de la Chișinău a depus vineri o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Leancă pe motiv că s-ar fi aliniat la sancțiunile UE împotriva unor oficiali ruși și a unor foști oficiali ucraineni, chiar dacă autoritățile susțin că Republica Moldova nu a subscris sancțiunilor împotriva Federației Ruse, transmite corespondentul Agerpres. Comuniștii afirmă că decizia […]

Rusia a calificat vineri drept „iniţiativă contraproductivă” rezoluţia adoptată joi de către Adunarea Generală a ONU care denunţă referendumul din Crimeea şi alipirea acestei peninsule la Rusia. Această „iniţiativă contraproductivă (…) nu face decât să complice soluţionarea crizei din Ucraina”, ameninţă Ministerul rus de Externe. Adunarea Generală a ONU a adoptat, joi, o rezoluţie fără […]

Radu-Cătălin Mardare, fost şef al Oficiului Consular al României la Castellon de la Plana (Spania) şi prefect al judeţului Bacău în Guvernul Năstase, a fost numit consul general la Sevilla, iar Marian Popescu, fost secretar al organizaţiei PSD Diaspora, a fost numit consul la Bilbao, în Spania, transmite Mediafax. Numirile în funcţie au fost decise […]