cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Ucraina nu va recunoaşte niciodată alipirea Crimeei la Rusia, a declarat marţi Evghen Perebîinis, un purtător de cuvânt al diplomaţiei de la Kiev, citat de agenţia Interfax, transmite AFP. „Nu recunoaştem şi nu vom recunoaşte niciodată aşa-zisa independenţă şi aşa-zisul acord de alipire a Crimeei la Rusia”, a declarat Perebîinis, adăugând că acordul semnat la […]

Fostul premier Adrian Năstase a trimis o sesizare Inspecţiei Judiciare (IJ) a CSM în care reclamă că judecătorii instanţei supreme nu au redactat motivarea în dosarul Zambaccian în intervalul de 30 de zile prevăzut de lege. În sesizare, Năstase arată că membrii completului care l-au condamnat în dosarul Zambaccian, respectiv judecătorii Ionuţ Matei, Ioana Bogdan, […]

Gazprom a propus administrației de la Simferopol – capitala peninsulei Crimeea – să se ocupe de dezvoltarea sectorului gazelor și petrolului din Crimeea, a declarat prim-vicepremierul local Rustam Temirgaliev, citat de RIA Novosti și Reuters. „Evident, Gazpromul a fost primul care ne-a contactat în acest sens”, a recunoscut oficialul din Crimeea, întrebat dacă această republică […]

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, răspunzând unei întrebări, că nu comentează însemnările pe Facebook ale lui Victor Ponta, adăugând că nu este nici psiholog şi nici consilier, ca să ştie de ce premierul iese cu aceste mesaje şi apreciind că preşedintele PSD „o va mai ţine aşa mult timp”. „Nu fac comentarii la […]

Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a sosit marţi la Varşovia pentru consultări pe tema situaţiei din Ucraina. El urmează să discute cu premierul Donald Tusk şi cu preşedintele Bronislaw Komorowski „evenimentele din Ucraina şi alte dosare regionale”, arată un comunicat dat publicităţii de Casa Albă. Joe Biden se va întâlni marţi după-amiază şi cu preşedintele eston […]

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a lui Rudel Obreja, fost președinte al Federației Române de Box, sub acuzaţia de trafic de influență.Obreja, a fost arestat preventiv în 5 februarie, în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Obreja spunea, în 13 februarie, că denunţătorul din […]

Senatorul american, John McCain, revenit duminică din Ucraina, a pledat pentru „o re-evaluare fundamentală” a relațiilor Statelor Unite cu președintele rus, Vladimir Putin. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „State of the Union” de la postul de televiziune CNN, citat de UNIMEDIA. „Nici un fel de butoane de resetare, nici un fel de „Spuneți […]

Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe a făcut apel, marţi, la comunitatea internaţională să nu recunoască „Republica Crimeea”, proclamată luni de autorităţile sale separatiste, nici vreun un acord pe care l-ar putea încheia aceasta, potrivit Mediafax. „Având în vedere faptul că independenţa Crimeei a fost proclamată de un organism nelegitim la încheierea unui referendum anticonstituţional, organizat […]

Deputaţii din Comisia de Abuzuri discută astăzi petiţia depusă de avocata lui Becali săptămâna trecută în care reclamă modul în care autorităţile se comportă cu clientul ei, potrivit realitatea.net.  Gigi Becali reclamă faptul că nu este lăsat să se opereze iar vizitele familiei sunt obstrucţionate. Omul de afaceri suferă de hernie de disc şi a […]

Grupul PDL din Senat a deschis din nou, marţi, în plen, subiectul constituirii neregulamentare a grupului PC, însă nici de această dată nu s-a ajuns la un rezultat. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a propus grupului PDL două variante: fie o discuţie informală a tuturor liderilor de grup pe acest subiect, luni, înainte de şedinţa […]

Preşedintele R.Moldova, Nicolae Timofti, a declarat marţi în cadrul unei conferinţe de presă că va veni miercuri în România, pentru a discuta cu omologul său român, Traian Băsescu. Timofti a declarat că a discutat despre această întâlnire la telefon, cu preşedintele Traian Băsescu. „Domnul premier a avut o întâlnire cu premierul Ucrainei şi au discutat […]

La împlinirea vârstei de 97 de ani, Mircea Ionescu Quintus a fost felicitat primind urări de „La Mulţi Ani”, chiar  din plenul Senatului. „Domnul Quintus a fost senator, ministru al Justiţiei şi preşedinte al Senatului şi cred că sunt în asentimentul tuturor când îi urez în numele meu şi al dumneavoastră «La Mulţi Ani», multă […]

„Simpatizanţii organizaţiei naţionaliste ‘Vatra Românească’ pregătesc organizarea unui protest ‘împotriva solicitărilor absurde ale UDMR’. Protestul va avea loc în data de 19.03.2014, între orele 16.00 şi 19.00, la Târgu Mureş”, informează „Uj Magyar Szo”, cotidian de limba maghiară editat la Bucureşti.

Deputatul Ioan Mihăilă, membru PNŢCD, care a fost acuzat de ANI că este în incompatibilitate din decembrie 2012, s-a înscris în UNPR. „Deputatul Ioan Mihăilă, ales în circumscripţia electorală nr. 42 din colegiul uninominal nr. 6 Bucureşti, s-a înscris marţi, 18 martie 2014, în Uniunea Naţională pentru Progresul României. Începând cu această dată, deputatul UNPR […]

Judecătorii Curții de Apel Constanța au decis marți rămânerea în pronunțare pentru miercuri referitor la solicitarea omului de afaceri Gigi Becali de a fi eliberat temporar din penitenciar pentru fi supus unei intervenții chirurgicale din cauza afecțiunilor medicale de care suferă. Becali a solicitat instanței să i se întrerupă executarea pedepsei cu închisoarea pentru a […]