cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Departamentul de Stat american a denunţat poziţia susţinută de Vladimir Putin în dosarul ucrainean făcând referire la Dostoievski. „Rusia spune poveşti false pentru a justifica acţiunile ilegale în Ucraina, iar lumea nu a mai mai văzut o ficţiune atât de surprinzătoare din momentul în care Dostoievski a scris «Doi plus doi egal cinci reprezintă, uneori, […]

CIA este vizată de o anchetă internă pentru că ar fi spionat colaboratori ai Senatului în timp ce aceştia anchetau asupra programului secret şi controversat privind „tehnicile dure de interogare”, a confirmat o senatoare miercuri. Senatoarea democrată Dianne Feinstein, preşedinta Comisiei pentru Informaţii, a confirmat că Inspecţia generală a CIA a deschis o anchetă, aşa […]

Transnistria trebuie să îşi intensifice controlul asupra spaţiului său aerian în timp ce R.Moldova îşi sporeşte cooperarea cu NATO, a cerut, miercuri, Parlamentul de la Tiraspol într-o solicitare adresată liderului transnistrean Evgheni Şevciuk, a anunţat serviciul de presă al acestuia. „Sporirea cooperării R.Moldova cu organisemele NATO conduce la eroziunea neutralităţii constituţionale a republicii şi pune […]

Victor Ponta a încercat să împace şi partidul, şi baronii, urmărind totodată  să câştige imagine arătând că se schimbă ceva. Dar situaţia e „comică”, spune  Elena Udrea, şi premierul  nu o poate stăpâni. „Ponta a încercat, cu acest guvern, să facă două lucruri: să împace şi partidul, PSD-ul, baronii locali şi pe cei din teritoriu, […]

Guvernele român şi bulgar vor avea o şedinţă comună, la Ruse, vineri, la care va participa şi prim-ministrul Serbiei, premierul Victor Ponta cerând, miercuri seara, noilor miniştri să fie pregătiţi cu documentele pe care le vor semna. n prima reuniune a noului Cabinet, el a cerut ca miniştrilor să li se prezinte o listă cu […]

Preşedintele Traian Băsescu participă, joi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European pe tema situaţiei din Ucraina, unde şefii de stat şi de guvern din UE urmează să aibă şi discuţii cu premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Băsescu va susţine o declaraţie de presă, înainte de plecarea spre Bruxelles, la ora 9.00, la […]

Multiplul campion european, mondial şi olimpic la patinaj artistic, Evgheni Pluşenko, a fost supus unei intervenţii chirurgicale la spate, în Israel, transmite Voice of Russia, preluată de b1TV. Pluşenko (31 de ani), medaliat cu aur pe echipe la JO de luna trecută, s-a retras la Soci din proba individuală, din cauza problemelor la spate.

Alianţa Nord-Atlantică a decis intensificarea cooperării cu Ucraina şi suspendarea unor iniţiative comune cu Rusia, anunţă secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, conform Mediafax. „Aceste măsuri transmit un mesaj clar Rusiei – acela că trebuie să detensioneze situaţia din Ucraina”, a declarat Rasmussen după reuniunea NATO-Rusia desfăşurată la Bruxelles.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție anunță miercuri că au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a inculpatului Alin-Narcis Pascariu, lucrător de poliție în cadrul I.P.J. Ilfov, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență, conform Digi24. Potrivit unui comunicat DNA, „în cursul anului 2013, inculpatul […]

Turiştii care au admirat strălucitorul Carnaval de la Rio de Janeiro nu ştiu cum să plece mai repede din oraş, conform Digi24. Gunoierii sunt în grevă de trei zile, iar străzile sunt pline de tone de gunoaie. Muncitorii nici nu au de gând să treacă la treabă, până când primarul nu le măreşte salariile.

Alexandra Copos, fiica lui George Copos, a preluat funcţia de preşedinte-director general pe care acesta o deţinea la Athenee Palace, firma care deţine hotelul Hilton, după ce omul de afaceri a fost încarcerat marţi după ce instanţa l-a condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare, conform Mediafax. Potrivit unui comunicat transmis miercuri Bursei […]

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, că a semnat memorandumul pentru acordul cu FMI. Băsescu a declarat că, aşa cum l-a informat pe Victor Ponta în discuţia pe care au avut-o în cursul zilei, a aprobat memorandumul pentru semnarea scrisorii cu Fondul Monetar Internaţional. „Dacă veţi citi programul cu atenţie, veţi vedea că pentru fiercare […]

Primarul Constanței, Radu Mazăre, susține că a primit noi asigurări de la premierul Victor Ponta că după validarea Guvernului autoritățile locale vor mai primi „foarte rapid” acțiunile cerute la Administrația Porturilor Maritime Constanța. Mazăre a declarat, miercuri, la finalul ședinței Consiliului Local, că a discutat această chestiune din nou cu premierul Victor Ponta, dar și […]

Fostul secretar de Stat american Hillary Clinton a comparat intervenţia rusă în Crimeea cu invaziile naziste practicate de Adolf Hitler la sfârşitul anilor 1930 în ţări europene, inclusiv în România, conform unui interviu acordat publicaţiei americane Press Telegram. „Dacă aceste operaţiuni vă par cunoscute acest lucru se întâmplă pentru Hitler proceda la fel la sfârşitul […]

Biroul Electoral Central a aprobat, miercuri, înregistrarea alianţei electorale PSD-UNPR-PC pentru alegerile europarlamentare, după ce iniţial BEC a respins solicitarea de înregistrare a alianţei USD BEC a acceptat solicitarea pentru înfiinţarea Alianţei electorale PSD-UNPR-PC şi a protocolului de funcţionare a acestei alianţe. Reprezentantul PNL în BEC,Theodor Nicolescu, a declarat pentru Mediafax că decizia Biroului Electoral […]

Cetățenii Suediei consideră că taxele plătite statului au scăzut prea mult în ultimii ani, cu impact asupra unor servicii precum educația, potrivit Wall Street Journal. „Premierul Suediei nu ar trebui să aibă motive de îngrijorare. Finanţele statului sunt solide, economia creşte, iar 2014 marchează două secole de la ultimul război în care a fost implicată […]

Un proiect de lege în vederea aderării Ucrainei la NATO a fost înregistrat miercuri în Rada Supremă (parlamentul de la Kiev), informează ITAR-TASS, citată de Agerpres. Textul de lege a fost elaborat de parlamentarii formațiunii Batkivșcina (a Iuliei Timoșenko și actualului premier Arseni Iațeniuk), care consideră că ”statutul Ucrainei de nealiniere la niciun bloc militar […]

Potrivit datelor ANM, joi, vremea va fi în general închisă şi se va menţine uşor mai caldă decât în mod normal pentru această dată în vestul, nord-vestul şi centrul ţării. Va ploua pe arii relativ extinse în regiunile extracarpatice şi pe spaţii mai restrânse în rest. Izolat, în sudul teritoriului cantităţile de apă vor mai […]