CCR anunţă că va judeca rapid contestaţia depusă de PMP și PDL. Curtea a susţinut că deşi nu a mai judecat o astfel de sesizare, se va pronunţa repede în acest caz. „Trebuie să citim și noi dosarul, încă nu știm ce cer contestatarii. În Constituție nu scrie nicăieri că trebuie să avem 10, 20 […]
Cristian Dumitrescu (PSD) a fost propus președintele interimar al Senatului, după ce conducerea Senatului a…
Participarea Uniunii Democrate Maghiară din România (UDMR) la noul guvern român va îmbunătăți, cel mai probabil, relațiile bilaterale, a declarat marți, la postul privat InfoRadio, ministrul ungar de externe, Janos Martonyi, transmite MTI, scrie Agerpres. Comunitatea maghiarilor din Transilvania este cea care trebuie să decidă formarea sau nu a unei coaliții cu un partid român, […]
Klaus Iohannis a fost doar paiul care a rupt cocoasa camilei. Dar nu el este cauza cauzelor. Nu cauza Klaus Iohannis a despartit apele intre PSD si PNL.
Adunarea Generală a FRF va avea loc de la ora 10.00, fiind necesară prezența a două treimi dintre cei 224 de membri. Cinci candidați au rămas în cursă, respectiv, Vasile Avram, Răzvan Burleanu, Gheorghe Chivorchian, Marcel Pușcaș și Sorin Răducanu, după ce marţi Gică Popescu, favoritul acestor alegeri, a ajuns după gratii. La ora 08.30, […]
Românul în vârstă de 18 ani, acuzat că a înjunghiat mortal o japoneză la Tokyo în februarie 2013, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, relatează Japan Today, în pagina electronică.
Șaisprezece percheziții au loc în județul Prahova la o rețea de hoți specializată în furturi din locuințe. Percheziţiile se efectuează în Ploieşti, Vălenii de Munte, Măneciu, Măgurele, Boldeşti-Scăeni, Gura Vitioarei, Predealul-Sărari, Izvoarele şi Teişani”, arată IGPR. Nouă suspecți vor fi audiați de polițiști într-un dosar în care vorbim de un prejudiciu de 700.000 de lei. […]
Preşedintele sirian Bashar al-Assad, implicat din 2011 într-un război împotriva rebelilor soldat cu peste 140.000 de morţi, a afirmat marţi că nu este de acord cu „planul” secretarului de Stat american John Kerry privind reglementarea conflictului israeliano-palestinian, potrivit Mediafax. Exprimându-se în faţa unei delegaţii iordaniene, al-Assad a declarat, potrivit agenţiei oficiale Sana, că Siria „respinge […]
Elevii de clasa a XI-a și a XII-a, care au susținut simularea examenului de Bacalaureat la Limba Română, au reușit să-i uimească și de această dată pe profesorii corectori cu perlele scrise. Dacă pentru mulți liceni, Dl. Goe a rămas un personaj neînțeles, fiind asemuit cu “șmecherașii de Dorobanți”, nici subiectul despre Facebook nu putut […]
Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri dimineață, mai multe atenționări nowcasting Cod galben de ceață valabile în următoarele două ore în cinci județe și în Dobrogea. Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 6,50 — 10,00, pe arii relativ extinse în Dobrogea (drumuri naționale și județene aferente, inclusiv autostrada A2) se va semnala ceață care determină […]
Explozie violentă într-un bloc din Medgidia! 12 persoane au fost rănite, după ce într-un apartament de la etajul doi s-a produs o deflagraţie urmată de un incendiu puternic, potrivit B1Tv. Alte 19 locuinţe din imobil au fost afectate de suflul exploziei. Din cauza rănilor grave suferite, cei patru care locuiau în apartamentul în care a […]
Moderatorul emisiunii “Sinteza Zilei”, Mihai Gâdea, a vorbit despre ultimul interviu pe care i l-a acordat Crin Antonescu, declarându-se “ultragiat” că președintele PNL “a coborât” la nivelul lui Traian Băsescu. “Unii au zis că am fost mult prea aspru: dacă cineva vine în studio , să nu zic casa ta, și încearcă să-ți dea capete […]
CFR Călători sărbătoreşte femeile de 8 Martie, oferindu-le 50% reducere din preţul biletului întreg clasa I şi clasa a II-a, la trenurile intercity, potrivit B1Tv. Indiferent cine cumpără biletul, în tren, beneficiarul acestei oferte trebuie să fie femeie, transmite CFR Călători. Oferta este valabilă pentru călătoria în trafic intern, cu trenurile InterCity: -IC „Dacia” 346 […]
Jurnalistul Ion Cristoiu crede că Crin Antonescu a jucat inteligent cartea demisiei din fruntea Senatului. Domnul Crin Antonescu şi-a dat demisia, a făcut-o astăzi (marţi- n.r.) cu un impact uriaş, în plenul unei şedinţe cu interes pentru televiziunile, a făcut-o prompt, a făcut-o în contextul în care Victor Ponta a anunţat că nu va demisiona […]
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a precizat că parlamentarii PDL şi cei ai PMP au atacat la Curtea Constituţională Hotărârea Parlamentului privind noua componenţă a Guvernului. „Am avut numărul nostru de semnături, aveam nevoie de semnături de la ei (parlamentarii PMP – n.r.), le-am solicitat şi le-au dat. Cum, de altfel, dacă or să ne anunţe […]
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Gabriel Oprea va prelua miercuri, ca titular, funcţia de ministru de Interne, el precizând că va trimite de dimineaţă propunerea către preşedintele Traian Băsescu, pentru emiterea decretului de numire. Interimatul asigurat de vicepremierul Gabriel Oprea expiră în 8 martie. „Până acceptă preşedintele decizia Parlamentului şi îi numeşte pe […]
După ce a interpretat pe 28 februarie la Sala Radio, împreună cu Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, Concertul în la minor pentru pian şi orchestră de Schumann, pianistul Horia Mihail prezintă această frumoasă şi romantică partitură spectatorilor din Sofia.
Tehnicianul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, a scris, marţi, pe contul său de Facebook, că decizia de condamnare a lui Mihai Stoica, în Dosarul Transferurilor, este o grea lovitură şi îi îndeamnă pe suporteri să fie aproape de echipă, conform b1TV. „Astăzi, cu lacrimi în ochi, i-am promis ceva fratelui meu mai mare, MM …. Acelaşi lucru […]
180 de kilograme de heroină au fost găsite de vameşii din Cehia într-un TIR românesc, conform Digi24. Este cea mai mare captură de stupefiante de acest tip din istoria ţării. Drogurile valoarează 27 de milioane de euro şi au fost găsite în timpul unui control de rutină.
Secretarul general al AFAN, Dumitru Costin, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că amânarea alegerilor FRF, ar arăta cumplit în ochii FIFA şi UEFA, precizând că nu sunt întrunite condiţiile statutare şi regulamentare pentru ca noul preşedinte să nu fie desemnat miercuri. El a adăugat că miercuri, la ora 08.30, membrii Comitetului Executiv al FRF se […]
Omul de afaceri George Copos, condamnat la 3 ani şi opt luni de închisoare cu executare, în Dosarul Transferurilor, și-a părăsit reședința din București pentru a se preda, conform Digi24. Fostul finanţator al echipei de fotbal Rapid Bucureşti a mers să se predea la penitenciarul Rahova, dar nu a fost primit. Gardienii i-au explicat însă […]
Ambasadorul Rusiei la Budapesta, Aleksandr Tolkach, a fost convocat marţi la Ministerul ungar de Externe, în legătură cu criza din regiunea ucraineană Crimeea, conform Mediafax. Secretarul de stat Zsolt Nemeth i-a cerut ambasadorului rus, în numele Guvernului ungar, să transmită Moscovei să respecte acordurile internaţionale aflate în vigoare cu Ucraina şi să retragă militarii ruşi […]
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a afirmat, marți seară, că va trimite la Monitorul Oficial demisia din funcția de președinte al Senatului a lui Crin Antonescu, conform b1TV. Întrebat dacă este valabilă demisia lui Antonescu anunțată în Parlament, președintele Camerei a răspuns: ”Din ce știu eu, ce scrie pe microfon aia rămâne”.
Președintele României, Traian Băsescu, a oferit, marți, pentru a doua oară în aceeași seară, o serie de explicații cu privire la situația generată de schimbarea componenței guvernului condus de Victor Ponta. Dec …
Alianța PSD-UNPR-PC a fost înregistrată, marți, la Biroul Electoral Central (BEC), relatează B1 TV. Numele alinaței formate din cele trei partide pentru alegerile europarlamentare a fost ales după ce BEC a respins, luni, înregistratea USD.
Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că regretă gestul liderului PNL Crin Antonescu de a demisiona de la conducerea Senatului. „Regret, sunt unul dintre cei patru care am fondat USL şi regret gestul domnului Antonescu. A fost la nervi, i-am spus că îmi pare rău”, a declarat Dragnea.
