Dubla campioană mondială la gimnastică Corina Ungureanu a fost implicată într-un accident rutier produs pe drumul european E85, în apropierea oraşului Focşani, după ce maşina în care se afla a fost lovită de un alt autoturism, ea afirmând că niciuna dintre persoanele implicate nu a fost grav rănită, transmite MEDIAFAX. Accidentul s-a petrecut duminică seară, […]
Premierul Victor Ponta va anunța luni după amiază la ora 16,30, la Palatul Parlamentului, componența noului Guvern, au declarat surse politice pentru AGERPRES. Totodată, la ora 14,30 este programată o ședință a liderilor USD, la Parlament. Premierul Victor Ponta și vicepremierul Gabriel Oprea au părăsit sediul Guvernului în urmă cu mai bine de o oră.
Premierul Iurie Leancă este așteptat astăzi la Washington pentru a se întâlni cu vicepreședintele american, Joe Biden. Se aşteaptă ca şi la întilnirea dintre premierul Leancă cu oficialităţile americane şi cu presedintele în exerciţiu al OSCE să ia parte şi preşedintele Statelor Unite, Barack Obama. Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, William H.Moser, […]
Președintele rus Vladimir Putin a pierdut contactul cu realitatea, i-a spus cancelarul german Angela Merkel preşedintelui americane Barack Obama duminică seara, după convorbirea telefonică pe care o purtase înainte cu liderul de la Kremlin.
Partidul Poporului a anunţat că vrea să susţină noul guvern, fără să ceară mandate în cabinetul Ponta 3. PP-DD se vrea o alternativă la prezenţa UDMR-ului la guvernare. „Alternativa noastra ar fi sa sprijinim acest guvern. Noi nu vrem ministere, nu vrem portofolii, nu punem condiţii, poate doar 3 din punctele noastre pe care le-am […]
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, se va întâlni, luni, la Geneva, cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, pe fondul agravării situației din Ucraina, relatează AFP, potrivit B1Tv. Serveghei Lavrov și Ban Ki-moon vor avea ”un dejun de lucru” la misiunea rusă la ora 13:15, a declarat Corinne Momal-Vanian, purtător de cuvânt al ONU […]
Fostul preşedinte Ion Iliescu nu a participat, duminică seară, la concertul de muzică clasică organizat pentru sărbătorirea sa, apropiaţi ai preşedintelui de onoare al PSD afirmând că acesta se simte bine şi şi-a petrecut seara acasă, împreună cu familia. Surse din anturajul fostului preşedinte au declarat că acesta nu va avea program public luni. Ion […]
Rusia nu vrea război cu Ucraina şi aprobarea de către Parlamentul rus a unei intervenţii militare în Ucraina are ca scop, înainte de toate, să demonstreze intenţiile serioase ale Kremlinului, a declarat adjunctul ministrului rus de Externe. „Rusia nu vrea război cu Ucraina”, a declarat duminică seara Grigori Karasin în cadrul unei emisiuni difuzate de […]
Este cel mai prost moment ales. Daca ne gandim la invazia ruseasca din Crimeea, cea mai grava criza dupa invazia, tot ruseasca, in Cehoslovacia.
Negocierile dintre USD și UDMR sunt în impas la această oră din cauza solicitării Uniunii de a prelua Ministerul Sănătății și de a-l numi în fruntea acestuia pe fostul ministru Cseke Atilla, anunță surse guvernamentale pentru AGERPRES. În cursul dimineții de luni erau anunțate noi negocieri între UDMR și reprezentanții USD, după ce duminică după-amiază […]
Magistraţii Curţii Supreme decid luni dacă procurorii vor ancheta sau nu acuzaţia de plagiat care i-a fost adusă în urmă cu doi ani premierului Victor Ponta, potrivit digi24.ro. Adrian Papahagi, Mihail Neamţu şi Augustin Ofiţeru au contestat decizia Parchetului General prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Victor Ponta este acuzat că a plagiat 113 […]
Preşedintele ucrainean demis, Viktor Ianukovici, este în continuare preşedintele legitim al acestei foste republici sovietice, chiar dacă autoritatea sa este „nesemnificativă”, a apreciat luni premierul rus Dmitri Medvedev, citat de AFP, potrivit Mediafax. „Da, autoritatea preşedintelui Ianukovici este aproape nesemnificativă, dar acest lucru nu şterge faptul că, potrivit Constituţiei ucrainene, el este şeful legitim al […]
Chiar dacă un câţel are o figură spăşită când este certat pentru poza făcută, asta nu înseamnă că îi este într-adevăr ruşine pentru ce a făcut, scrie descopera.ro. Nici măcar nu înţelege de ce este certat, spune behavioristul Bonnie Beaver, profesor la Universitatea A&M din Texas. Chipul trist pe care îl au câinii când sunt […]
Meteorologii au emis, luni dimineață, un cod galben de ceață valabil până la ora 12.00 pentru Dobrogea. Avertizarea este valabilă pentru drumurile naționale și județene aferente, inclusiv Autostrada A2, informează Administrația Națională de Meteorologie. Astfel, se vor semnala ceață ce va determina vizibilitate redusă sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri.
Magistraţii au amânat, luni, luarea unei decizii privind cererea fostului premier Adrian Năstase de contopire a pedepselor din cele două dosare “Trofeul Calităţii” şi “Zambaccian”, în care a fost condamnat definitiv. Adrian Năstase va afla pe 31 martie cât va mai sta după gratii. Avocaţii săi susţin că Adrian Năstase poate să ceară eliberarea condiţionată […]
Postul Sfintelor Pasti incepe anul acesta pe 3 martie. Acest post, fiind cel mai lung si cel mai aspru din posturile de durata intalnite in Biserica Ortodoxa, este cunoscut si sub denumirea de Postul Mare, potrivit crestinortodox.ro. Tinand seama ca el aminteste si de postul celor 40 de zile tinute de Hristos inainte de inceperea […]
Elevii din clasele a XII-a şi a XI-a susţin, de luni până vineri, simularea examenului de bacalaureat. Prima testare este limba română, urmată de limba maternă, proba obligatorie şi cea la alegere a profilului şi specializării. Potrivit calendarului privind organizarea şi desfăşurarea simulării bacalaureatului, la care participă, în premieră, şi elevii din clasa a XI-a, […]
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la B1Tv, că premierul Victor Ponta trebuie să aibă o plângere penală şi să răspundă în faţa legii pentru modul abuziv în care guvernează, precizând însă că se gândeşte să o facă la finalul mandatului.
Protocolul pe care UDMR îl va semna cu USD nu va fi unul secret, a declarat, duminică, președintele Kelemen Hunor, precizând că afirmația făcută de Traian Băsescu este falsă. După ce preşedintele Traian Băsescu a acuzat că negocierile dintre UDMR şi USD se vor concretiza într-un protocol secret, înşiruind o serie de condiţii pe care […]
Pe teren, mai multe obiective strategice din Crimeea, între care baze militare, aeroporturi sau clădiri oficiale, au fost blocate de către persoane înarmate, pe care observatorii le asimilează militarilor ruşi.
Președintele rus a acceptat un ”grup de contact” pentru a începe un dialog privind situația din Ucraina, a declarat, duminică seară, cancelarul german Angela Merkel. Cei doi lideri politici internaționali au purtat o convorbire telefonică duminică seară, discutând despre evoluția situației din Crimeea, potrivit Președinției Federației Ruse, citate de AFP, potrivit B1Tv. În cursul discuţiei […]
Formaţia Pandurii Târgu Jiu a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), cu echipa Ceahlăul Piatra Neamţ, în etapa a XXI-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Dos Santos ’73 (penalti) pentru gazde şi Chitoşcă ‘9 pentru oaspeţi, scrie Mediafax. În aceeași etapă, Petrolul Ploiești a obținut o victorie, pe […]
Liberalii nu vor vota noul guvern cu care Victor Ponta vine marţi în parlament. Anunţul a fost făcut de senatorul PNL, Ioan Ghişe, potrivit pesurse.ro. Victor Ponta a confirmat prezenţa UDMR în noul Guvern format după ruperea USL. Şi liderul partidului maghiarilor şi-a aratat disponibiliatatea de a participa la guvernare. O apariţie surpriză în Guvern […]
Europarlamentarul Cristian Preda a declarat, duminică, la Buzău, unde a participat la o întrunire a PMP, că Victor Ponta trebuie să-și depună mandatul întrucât a fost desemnat în fruntea Guvernului din partea USL, iar destrămarea acestei alianțe îl aruncă în afara Constituției. Cristian Preda a declarat că, dacă USL nu mai există, premierul Victor Ponta […]
