cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Senatorul Alin Tișe, vicepreședinte al PDL, a declarat că Partidul Democrat Liberal cere demisia lui Victor Ponta, considerând că premierul ar avea „responsabilitatea politică supremă” în cazul gestionării acţiunilor de căutare şi salvare a victimelor accidentului aviatic din Munţii Apuseni, relatează Mediafax. În cadrul unei conferințe de presă, Tișe a declarat că Victor Ponta este […]

România înregistrează un număr dublu de avorturi față de regiunea europeană și de trei ori mai mare față de Uniunea Europeană, a declarat Victor Olsavszky, reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru România, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, OMS recomandă statelor membre să asigure femeilor acces la servicii de sănătate sigure. „Femeia trebuie să fie […]

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a respins miercuri ideea unei posibile devalorizări a rublei, în condiţiile în care moneda naţională a atins cel mai redus nivel de la începutul crizei economice, înregistrat în 2009, scrie AFP, citată de TIMPUL.md. Euro se tranzacţiona miercuri, la ora 14,40 GMT, cu 45,98 ruble, după ce depăşise marţi pragul de […]

Preşedintele Traian Băsescu a spus joi, la întâlnirea cu delegaţia FMI în România, că nu va susţine introducerea accizei pe combustibil, precizând că nu va bloca decizia Guvern-FMI, de data aceasta, dar să nu i se ceară să semneze aceste negocieri, transmite MEDIAFAX. Preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat speranţa că această misiune a Fondului Monetar […]

Autorităţile din Rusia au dispus joi eliberarea lui Platon Lebedev, un asociat al fostului oligarh rus Mihail Hodorkovski şi un critic la adresa Kremlinului, relatează AFP. Platon Lebedev a fost arestat în 2003, la fel ca Hodorkovski. El a ispăşit peste zece ani de detenţie, după ce a fost condamnat pentru evaziune fiscală la scară […]

Unul dintre participanţii la acţiunile de protest din Kiev ar fi fost împuşcat de un lunetist angajat de una din ţările NATO. Acuzaţia uluitoare aparţine unui deputat din Rada Supremă a Ucrainei, care face parte din Partidului Regiunilor, Evgheni Baliţki, transmite 24h.md. Partidul Regiunilor este formaţiunea actualului preşedinte ucrainean, Victor Ianukovici. Confruntările care au izbucnit […]

Liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu, consideră „nepotrivită” declaraţia ministrului de Interne, Radu Stroe, privind accidentul aviatic din Apuseni, şi spune că în cazul lui Stroe nu poate fi aplicată aceeaşi măsură ca la Daniel Barbu, fost ministru al Culturii, întrucât acesta şi-a dat demisia. Alexandru Băişanu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că Delegaţia […]

Omul de afaceri Sorin Ovdiiu Vîntu a declarat joi ca  fotografia sa a fost folosita de cineva  pentru a-și face pașaport. ”În anul 2003, an în care eu nu veam nicio interdicție de a pleca din țară, un cetățean s-a prezentat la un oficiu dintr-un raion moldovenesc să ceară niște documente pe baza altor documente […]

Însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA la București, Duane Butcher, a criticat „taxa pe stâlp” impusă de Guvernul Ponta. Oficialul american mai arată că investitorii se vor gândi de două ori înainte de a investi în România, dacă nu există un mediu fiscal previzibil și dacă Executivul este interesat mai mult de încasările la buget […]

După cele petrecute în plan legislativ, în lunile noiembrie-decembrie 2013 şi ianuarie 2014, rezultă că miniştrii şi consilierii lor, parlamentarii şi Consiliul legislativ nu ştiu că Guvernul Tăriceanu I a elaborat, în prima jumătate a anului 2005, un proiect de Lege privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine.

După cele petrecute în plan legislativ, în lunile noiembrie-decembrie 2013 şi ianuarie 2014, rezultă că miniştrii şi consilierii lor, parlamentarii şi Consiliul legislativ nu ştiu că Guvernul Tăriceanu I a elaborat, în prima jumătate a anului 2005, un proiect de Lege privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine.

Confruntările violente dintre manifestanţi şi poliţiştii au continuat joi dimineata la Kiev. În Piaţa Independenţei, zeci de persoane s-au adunat joi dimineaţa, în pofida unei temperaturi de minus zece grade Celsius. Cele două tabere erau separate de o baricadă de pneuri incendiate. Confruntări s-au transformate într-o adevărată luptă de gherilă urbană, cinci oameni pierzându-şi viaţa […]

Cel puțin 20 de persoane au murit, iar alte 21 au fost rănite, joi, într-un accident de autobuz produs din cauza poleiului, în Turcia, au anunțat autoritățile locale citate de AFP. Vehiculul, care asigura o legătură între Istanbul (nord-vest) şi Kayseri (centru), a derapat şi s-a răsturnat pe o autostradă, în zona localităţii Pinarbasi, situată […]

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Adrian Iovan a fost depus la Academia de Aviaţie, de unde va fi dus, joi, la capela Cimitirului Sfântul Ilie din Capitală, urmând să fie înmormântat vineri, la Cimitirul Bellu catolic. Trupul neînsufleţit al lui Adrian Iovan a fost ridicat, miercuri, de la Serviciul de Medicină Legală Alba, de […]

Tiberiu Niţu, procurorul general al României, a declarat, joi, că este analizată posibilitatea unei anchete referitoare la modul în care au acţionat autorităţile în cazul accidentului aviatic din Munţii Apuseni. Întrebat dacă se anchetează şi modul în care au acţionat autorităţile, şeful Ministerului Public a precizat: „Am văzut articolele din presă. Luăm în calcul şi […]

Preşedintele Traian Băsescu primeşte joi, de la ora 11,00, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, informează Administraţia Prezidenţială. O misiune a Fondului Monetar Internaţional se află la Bucureşti în perioada 21 ianuarie – 5 februarie, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului preventiv cu […]

Zeci de mii de manifestanţi proeuropeni s-au reunit în centrul Kievului, miercuri seara, după o zi marcată de ciocniri mortale cu poliţia. Noi ciocniri aveau loc între manifestanţi şi scutieri, în contextul în care opoziţia a ameninţat că va trece „în ofensivă” începând de joi dacă preşedintele Viktor Ianukovici nu va face concesii. În pofida […]

Adrian Iovan  s-a ales cu o pensie de aproape 2.000 de lei, bani care îi erau insuficienţi. Astfel, pentru a mai câştiga o sumă de bani în plus, Iovan  a acceptat oferta prietenului Radu Zamfir. Asa s-a intamplat si luni dimineata, cand Adrian Iovan a facut o cursa spre Cluj, alaturi de o echipa formata […]