Arcul de Triumf urmează să fie acoperit de schele pentru un amplu proces de reabilitare și reparație la care Primăria Municipiului București îl va supune în următoarele câteva luni. Lucrările valorează în total 2,3 milioane de lei și vor fi cofinanțate prin fonduri europene.
Traian Băsescu le-a povestit, marţi, românilor cu care s-a întâlnit la Tel Aviv, că în 2009 a pus un bileţel la Zidul Plângerii şi dorinţa i s-a împlinit, el adăugând: „Şi acum am pus un bileţel. Să vedeţi ce alertă va fi acasă, ce-oi fi scris, că dacă se împlineşte?”. În ceea ce îl priveşte, […]
Premierul Victor Ponta a prezentat în conferință de presă rezultatele preliminare ale raportului privind accidental aviatic care s-a soldat cu două persoane decedate și răniți.
Antonescu: În niciun fel Ponta nu a sugerat măcar demisia ministrului de Interne
Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), colonelul Ion Burlui, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES că nu îşi impută nicio vină în cazul accidentului aviatic din Cluj, dar că îl „doare sufletul” că incidentul s-a soldat cu victime şi că nu aşteaptă ca cineva să-i ceară demisia pentru că şi-o poate depune singur. „Sunt în […]
Confruntările care au izbucnit miercuri dimineaţa la Kiev s-au intensificat, manifestanţi aruncând cu cocteiluri Molotov în direcţia forţelor de ordine, care ripostau trăgând cu gloanţe de cauciuc şi lansând grenade asurzitoare, potrivit Mediafax. Membri din cadrul forţelor antirevoltă ucrainene au format cordoane, în spatele scuturilor, iar manifestanţi aruncau cu cocteiluri Molotov şi pietre în ei, […]
Jurnalistul Radu Tudor a făcut publice 13 întrebări pe care le consideră ”esențiale” după accidentul de avion care a avut loc luni și în urmă căruia două persoane au decedat. Iată întrebările postate marți de Radu Tudor pe blogul personal:1. La ce ora a transmis serviciul 112 coordonat de STS datele privind localizarea avionului si […]
Prezent la Bruxelles, la o întâlnire cu reprezentanți ai Comisiei Europene, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat marți că raportul MCV reprezintă o viziune modernă pentru statul român.
Raportul MCV va fi adoptat şi prezentat miercuri de Comisia Europeană
urelia Ion, rezidenta care a murit în urma accidentului aviatic din Munții Apuseni a fost avansată în grad de locotenent post-mortem, relatează B1 TV. Tânăra de 23 de ani va fi înmormânatată, miercuri, cu onoruri militare. Aurelia Ion a decedat luni seară, după ce avionul pilotat de Adrian Iovan și care transporta o echipă de […]
Potrivit unor surse, ministrul de Interne Radu Stroe ar putea fi demis.
Update: Radu Stroe: Nu am de ce să îmi dau demisia
Liderii USL se întâlnesc, miercuri dimineață, la Palatul Victoria. Reuniunea nu a fost anunțată. La întâlnire participă liderul PNL Crin Antonescu, vicepremierul Gabriel Oprea și vicepremierul Daniel Chițoiu. Miercuri sosește în țară de legația FMI, la întâlnire urmând să fie prezent și Daniel Chițoiu. Tot miercuri este așteptat și raportul pe care Gabriel Oprea trebuie […]
Un cutremur cu magnitudinea 3,2 s-a produs, în noaptea de marți spre miercuri, în zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Național de Fizică a Pământului (INFP). Seismul a avut loc la o adâncime de 125 kilometri, la ora 00:52. Orașe apropiate de epicentrul cutremurului sunt Covasna (39 kilometri), Râmnicu Sărat (49 kilometri) și Târgu Secuiesc (54 […]
Meterologii au emis, miercuri dimineață, o avertizare cod galben de ceață pentru patru județe, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Avertizarea este valabilă între orele 08:00 și 11:00. Vizate sunt județele Vâlcea şi Olt, inclusiv drumurile naţionale şi europene aferente şi municipiile Drăgăşani şi Caracal. Se va semnala ceață ce determină scăderea vizibilităţii local sub […]
Comisia Europeană adoptă miercuri raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul MCV. „Rapoartele vor prezenta într-un mod foarte obiectiv ce s-a realizat şi ce trebuie încă făcut, vor include o serie de recomandări concrete pentru viitor. Multe dintre punctele care sunt de aşteptat vor fi acoperite, evident, cele patru condiţionalităţi, dar şi chestiuni precum […]
Un manifestant a fost ucis de către poliţie, prin împuşcare, la Kiev, a declarat miercuri o sursă din cadrul opoziţiei. „Bărbatul a murit în această (miercuri) dimineaţa, probabil ucis de un lunetist”, a declarat opoziția ucraineană pentru AFP. În a parta zi de confruntări violente, miercuri, forţele de ordine au lansat un asalt asupra protestatarilor. […]
Adrian Iovan a murit cu gândul la fiul său în vârstă de 7 ani, Albert, pe care îl are cu cea de-a doua soţie, creatoarea de modă Romaniţa Iovan. Simţind că se stinge, pilotul a vrut ca băiatul său care îl aştepa acasă, în Bucureşti, să afle cât de tare l-a iubit. „Albeert, te iubeeesc!”, […]
”Guccifer”, hackerul care a spart mailul șefului Serviciului Român de Informații (SRI), Gheorghe Maior, a fost prins de DIICOT, potrivit unui comunicat al instituției. ”În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2013, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, învinuitul L.M.L a accesat în mod repetat şi fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, […]
Delegaţiile opoziţiei siriene şi regimului de la Damasc au sosit marţi seară la Montreux, în Elveţia, pentru a participa la conferinţa de pace Geneva II. „Ei au sosit la Montreux. Sunt la hotel”, a declarat o sursă din cadrul delegaţiei opoziţiei siriene, sub acoperirea anonimatului. Delegaţia regimului sirian, condusă de şeful diplomaţiei Wallid Muallem, a […]
Este iarnă în toată regula în Moldova. Meteorologii au emis o informare de ninsori, polei şi vânt puternic, potrivti Digi24. Informarea meteorologilor de ninsoare, polei şi vânt este valabilă pentru Moldova şi zona montană a ţării. Chiar dacă avertizarea expiră în această dimineaţă la ora 10.00, în următoarele zile, temperaturile vor scădea cu aproximativ 10 […]
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat marţi la întâlnirea cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Israel că „justiţia nu se opreşte când vor unii sau alţii, indiferent cât ar fi de bogaţi şi de puternici din punct de vedere politic”.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 11 şi locul 11 WTA, a fost învinsă, miercuri, de Dominika Cibulkova (Slovacia), a 20-a favorită, cu scorul de 6-3, 6-0, în sferturi de finală la Australian Open.
În ultimii ani s-a constatat un fenomen foarte interesant. Băncile centrale suverane au tipărit bani, exportatorii (de resurse naturale şi produse ieftine) au absorbit tipăriturile, moment de la care s-au preocupat să convertească aceste tipărituri în valori tangibile.
0
Mai multe țări protestează față de participarea unui travestit la Eurovision, conform Digi24. Cântărețul care reprezintă Austria are un look feminin, dar poartă barbă, iar acest lucru a indignat mai multe țări, printre care Rusia, Ucraina și Belarus relatează 7sur7. Conchita Wurst – pe numele real Thomas „Tom” Neuwirth – se apără însă, spunând că […]
Un bărbat a fost reţinut după ce a deschis focul, marţi la prânz, în campusul Universităţii Purdue, situată în oraşul West Lafayette, statul Indiana, relatează CNN citat de Mediafax. Potrivit unor surse citate de CNN, un atac armat a avut loc în zona centralei electrice a campusului universitar.
„Statele Unite ale Americii, prima putere a lumii, dar și Israelul o țara mică, au mobilizat, de multe ori, o întreagă armată, o flotă, un portavion, o flotilă aeriană sau unitate specială pentru a salva și recupera un pilot doborât, viu sau mort, ori vreun cetățean propriu răpit sau aflat în altă stare de pericol. […]
Bill Gates, cel mai bogat om de pe planetă, crede că până în 2035 majoritatea ţărilor, chiar şi 35 de state considerate de Banca Mondială drept cele mai sărace din lume, vor avea venituri pe cap de locuitor mai mari decât veniturile existente în prezent în China, relatează Bloomberg citată de Mediafax. Gates a contrazis, […]
