Consilierul prezidențial Sebastian Lăzaroiu susține că solicitarea președintelui CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, cel care cerea desființarea prin lege a DNA, este doar vârful aisbergului. Lăzăroiu susține că baronii locali ai PSD pun presiune pe Victor Ponta și îl amenință pe acesta. „O să crească presiunea baronilor. Cei care se ştiu cu probleme. Va creşte presiunea […]
Un procuror al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a solicitat joi magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) condamnarea fostului ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob Ridzi la închisoare cu executarea pedepsei, în dosarul privind organizarea Zilei Tineretului, potrivit Agerpres. La ultimul termen al procesului, procurorul de ședință a cerut condamnarea Monicăi […]
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a deputatului Gheorghe Coman, fost președinte al PC Buzău. Coman a fost deferit justiției pentru folosirea influenței, de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul […]
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că la ultima reuniune a USL a făcut un comentariu „în treacăt” că va trebui rezolvată şi situaţia ACD, despre care a precizat că este „o ficţiune”, dar subiectul nu a fost discutat cu liderii USL şi nu a solicitat un răspuns. „Alianţa de Centru Dreapta PNL-PC nu […]
Dunărea a scăzut alarmant şi au apărut şi problemele. Două nave au eşuat, pe sectorul navigabil bulgăresc, între Giurgiu şi Călăraşi, transmite REALITATEA.NET. Amândouă au rămas blocate în nisip. Numărul incidentelor ajunge astfel la 12. Cel mai grav a fost înregistrat la începutul anului, când un împingător aflat sub pavilion românesc s-a lovit de o […]
Liderul PDL Vasile Blaga a declarat că dacă Elena Udrea va continua atacurile la adresa partidului este posibil să fie luate măsuri ce pot merge până la excludere, menţionând că speră să nu se ajungă până acolo, dar că aceasta riscă într-o astfel de situaţie o suspendare din PDL. „Ar trebui să decidă, până la […]
Emisiunea de obligaţiuni pe 30 de ani a fost o lovitură de maestru, situând România alături de marii jucători din regiune, cu scadenţe mai extinse, inclusiv Polonia, Ungaria, Turcia şi Rusia, scrie Financial Times
Fostul preşedinte pakistanez Pervez Musharraf trebuie să urmeze un tratament medical pentru problemele sale cardiace la o clinică din Statele Unite ale Americii, au susţinut joi avocaţii săi în faţa unui tribunal special însărcinat cu judecarea fostului lider pakistanez pentru ‘înaltă trădare’, informează AFP, citată de AGERPRES. ‘Generalul Musharraf’ este în prezent internat la Institutul […]
Un diplomat al Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti s-a sinucis, joi, după ce s-a aruncat de la etajul 7 al hotelului în care sa cazat în 14 ianuarie, în Baia Mare. Diplomatul de 47 de ani a lăsat un bilet de adio. Diplomatul ar fi trebuit să plece din hotel joi, dar şi-a prelungit şederea […]
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, joi, în plenul CSM, că se află în cursul unei dezbateri cu societatea civilă şi cu magistraţii despre necesitatea unui cod de conduită politică referitor la justiţie, transmite MEDIAFAX. „Sunt în continuare în cursul unei dezbateri cu magistraţii, cu societatea civilă despre necesitatea sau nu a unui cod de […]
Premierul Victor Ponta a declarat joi, intr-o conferinta de presa la Guvern, ca un dosar „nu strica niciodata” si „nu as fi om politic daca nu as avea dosar”. Un jurnalist l-a intrebat pe premier daca are cunostinta de existenta unui dosar pe numele sau, aflat in lucru la DNA Craiova din 2011 si care […]
În urmă cu aproape un secol, în anii ’20, un renumit arhitect bucureştean al acelor vremuri, Arghir Culina, construia Hotelul Paris, numit ulterior Hotelul Muntenia. În prezent, elegantul imobil, construit în centrul Capitalei lângă Institutul de Arhitectura Ion Mincu, zace în paragină. Iată câteva imagini: Pasajul Victoria văzut din hotelul Muntenia
Autostrada Bucureşti-Comarnic, în lungime de 53 kilometri, va fi finalizată în 2017, lucrările de construcţie urmând să înceapă la finalul lunii aprilie, a anunţat joi premierul Victor Ponta, transmite MEDIAFAX. Premierul Ponta şi ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, s-au întâlnit, joi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Asocierii Vinci – Strabag – Aktor, […]
Chișinăul este gata să ofere regiunii transnistrene o autonomie largă, de tipul celei din Catalonia. Declarația a fost făcută de premierul Republicii Moldova în cadrul unui interviu acordat publicației ruse Vedomosti, citată de UNIMEDIA. „Obținerea unui regim fără vize din punct de vedere psihologic, probabil, are cel mai mare impact: omul se simte liber. Sunt […]
Deflația reprezintă principalul risc pentru redresarea economiei mondiale, a avertizat, joi, directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, transmite BBC. „Se simte optimismul legat de evoluția economică, dar redresarea este încă fragilă. Dacă inflația este strigoiul, atunci deflația este căpcăunul care trebuie învins. Vedem risc de deflație, care s-ar putea dovedi dezastruos pentru redresarea […]
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a primit, joi, permisiunea de a părăsi ţara, după ce a depus o solicitare în acest sens la DNA Constanţa şi a prezentat documente din care reiese că suferă de o afecţiune medicală gravă, fiind necesar să meargă la tratament în SUA. Miercuri, Constantinescu primise interdicţia de a părăsi […]
Trei persoane, printre care şi atacatorul, au fost ucise în urma unui atac armat comis în noaptea de miercuri spre joi într-un magazin alimentar în statul Indiana. Potrivit postului american, atacul a avut loc în interiorul Martin’s Super Market, la Elkhart. Poliţia l-a ucis pe atacator, potrivit unui ofiţer de poliţe de la nivelul statului, […]
Perechea formată din românca de tenis Monica Niculescu și Klara Zakopalova (Cehia) s-a calificat în manșa secundă a probei feminine de dublu din cadrul turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, joi, la Melbourne. Cele două le-au învins cu 6-3, 6-2 de româncele Irina Begu/Sorana Cîrstea. În turul secund, Niculescu și Zakopalova vor […]
Fosta şefă a CSM Oana Schmidt-Hăineală a cerut joi plenului Consiliului Superior al Magistraturii să fie suplimentată ordinea de zi a ședinței cu sesizarea Inspecției Judiciare pentru efectuarea de verificări privind apărarea independenței DNA față de declarațiile șefului CJ Constanța, Nicușor Constantinescu. Hăineală a mai solicitat ca plenul să se pronunțe prin hotărâre, cum este […]
Rusia a acuzat Uniunea Europeană de „propagandă agresivă a drepturilor homosexualilor”, într-un raport al Ministerului de Externe de la Moscova, citat de presa rusă. „Uniunea Europeană încearcă să aducă în alte țări idei străine acestora, legate de homosexualitate și „căsătoriile” între persoane de același sex, și să le impună ca norme de viață”, se arată […]
Coreea de Nord a îndemnat miercuri Statele Unite şi Coreea de Sud să renunţe la exerciţiile lor militare comune, programate să înceapă la sfârşitul lunii februarie şi să se încheie în aprilie, avertizând că aceste exerciţii ar putea afecta relaţiile intercoreene, a transmis agenţia Yonhap. Exerciţii militare comune ale Seulului şi Washingtonului, numite Key Resolve […]
Inspecţia Judiciară a CSM a constatat în cazul declaraţiilor făcute de premierul Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase şi celeritatea soluţionării unor…
UPDATE Reacţia lui Victor Ponta
Guvernul principatului Liechtenstein a anunțat miercuri că a decis să închidă singura maternitate din această țară unde se nasc aproximativ 200 de copii pe an, transmite AFP. Decizia a fost luată ca urmare a demisiei ginecologilor care lucrau în această maternitate. „Guvernul regretă închiderea maternității”, a declarat ministrul sănătății Mauro Pedrazzini, potrivit unui comunicat. Maternitatea […]
Simona Halep, cap de serie nr. 11, s-a calificat în turul al treilea la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului. Românca a învins-o, joi, la Melbourne, pe americanca de origine ucraineană Varvara Lepchenko (27 ani, 50 WTA), în trei seturi, cu 4-6, 6-0, 6-1. În turul trei Simona o va întâlni pe […]
Senatori americani au avertizat miercuri că iau în considerare impunerea unor sancţiuni Ucrainei şi refuzul de a acorda vize persoanelor responsabile de represiunea manifestaţiilor prooccidentale de la Kiev. „Nu rămânem surzi la apelurile acelor persoane curajoase care manifestează, ghidate de dorinţa şi speranţa lor de libertate”, a afirmat Robert Menendez, preşedintele Comitetului de Afaceri Externe din Senat, […]
