cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Conducătorii auto români care merg în Muntenegru sunt sfătuiţi să adapteze viteza la condiţiile de drum şi să echipeze autovehiculele de iarnă. Având în vedere condiţiile meteo specifice sezonului rece (ploaie în zona de sud şi ninsoare în zona de nord), conducătorii auto sunt rugaţi să circule cu atenţie sporită”, se arată într-o atenţionare transmisă […]

Jenică Arion Țigănașu, șeful Direcției Generale Anticorupție , structura care se ocupă cu prevenirea și combaterea corupției din cadrul MAI, a fost schimbat din funcție de ministrul Radu Stroe. În funcția pe care a deținut-o Țigănașu a fost împuternicit comisarul-șef Dănilă Dan, a confirmat purtătorul de cuvânt al ministerului de Interne, Monica Dajgob. Arion a […]

Pensiile vor ajunge la beneficiari înainte de Crăciun, dar numai în condiţiile în care partenerii de convenţie respectă programul stabilit de comun acord, a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, Compania Naţională Poşta Română. În perioada 11-21 decembrie, vor fi achitate în avans, la domiciliul beneficiarilor, drepturile băneşti aferente pensiilor de stat şi pentru agricultori, […]

Subiectul aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen se află pe agenda Consiliului JAI din 5-6 decembrie, potrivit Mediafax. Urmează însă ca reprezentanţii permanenţi ai statelor membre UE, care se reunesc, miercuri, în COREPER II, să stabilească dacă se va discuta, ca şi la precedentele consilii, doar stadiul implementării acquis-ului sau va avea loc o […]

Premierul Victor Ponta a ajuns marţi la Palatul Cotroceni, unde discută cu preşedintele Traian Băsescu despre memorandumul cu FMI, pe care şeful statului a refuzat să-l aprobe. Întrevederea survine în contextul în care premierul i-a solicitat acest lucru preşedintelui pentru a găsi o soluție  după refuzul acestuia de a semna memorandumul. Premierul declarat, marţi, la […]

Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) a respins marţi moţiunea de cenzură împotriva guvernului condus de premierul Mykola Azarov, considerat responsabil de către opoziţie pentru eşecul integrării Ucrainei în Uniunea Europeană şi represiunea manifestaţiilor proeuropene, relatează AFP şi Ria Novosti, scrie Agerpres. Doar 186 de deputaţi au votat documentul propus de trei grupuri principale ale opoziţiei, […]

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Laurenţiu Rebega, a declarat pentru MEDIAFAX că, la propunerea secretarului de stat Raed Arafat, conducerea CJ a decis suspendarea din funcţie a managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Ploieşti, Adrian Strâmbeanu. „E firesc acum să ne gândim la persoana care va asigura interimar conducerea spitalului. În două-trei zile cred […]

România, Bulgaria și Grecia se află pe ultimele locuri în topul percepției corupției întocmit de Tranparency International pentru anul 2013. Romania a coborat un loc fata de anul trecut. Romania se claseaza pe locul 69 in lume, la egalitate cu Italia si Kuweitul, depasita de state precum Cuba, Oman, Bahrain, Turcia, Malaezia. Prima cea mai […]

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu este de părere că existau soluții pentru buget, fără a fi introdusă o acciză nouă. Liberalul spune că o variantă mai bună ar fi îmbunătățirea colectării taxelor. „Din punctul meu de vedere, mai util ar fi fost, ținând cont de uriașa evaziune care are loc în România, ca Guvernul să […]

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Șova, a declarat, marți, că președintele Traian Băsescu ar fi în stare de orice în încearcarea sa de a închide verificarea terenului din Călăraşi. “Ameninţarea președintelui Traian Băsescu privind blocarea Bugetului pe 2014 este un gest politic fără precedent în ultimii 24 de ani. Preşedintele a avut, în […]

Premierul îi solicită o întâlnire şefului statului pentru a debloca legea bugetului. „Având în vedere efectele negative ale suspendării de facto a acordului României cu instituţiile financiare internaţionale şi repercusiunile posibile ale neadoptării Bugetului de stat şi a Bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2014, vă rog să fiţi de acord să aveo o întâlnire pe […]

Banca Naţională a anunţat un curs de 4,4684 lei pentru un euro pentru marţi, 3 decembrie, cu 3,25 bani mai mult decât cursul de luni. Declinul leului vine ca urmare a suspendării acordului cu FMI. Dealerii spun că jucătorii mizează pe termen scurt pe deprecierea leului, scrie Realitatea.net. Rata de schimb afişată marţi este cu […]

Noi participanţii reuniţi în cadrul Forumului “Transilvania furată” membri a mai multor organizaţii neguvernamentale din întreaga ţară am prezentat situaţia terenurilor agricole, pădurilor păşunilor şi a clădirilor retrocedate ilegal din Ardeal.

„Cred că rapid are nevoie de un consult. Asta e singura variantă pe care o văd, restul sunt lucruri pe care, sigur, le putem discuta. Constituţia ne permite să luăm şi alte măsuri, dar cred eu că ar trebui prima dată să se preocupe de propria sănătate. Toate deciziile pe care le-a luat în ultima […]

Viceministrul Apărării de la Moscova, generalul Valery Evnevici, a fost desemnat astăzi, prin decretul preşedintelui Vladimir Putin, în funcţia de reprezentant permanent al Rusiei la NATO. Acesta va pune punct, astfel, interimatului deţinut de generalul Aleksandr Burov. Reamintim că înainte de a deveni adjunct al ministerului Apărării, Evnevici a deţinut postul de comandant al Grupului […]