cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Eurodeputatul Tokes Laszlo a fost reales, sâmbătă, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), el vorbind cu această ocazie de crearea unui sistem complex şi integrativ al autonomiei maghiarilor în întregul Bazin carpatic, potrivit Agerpres. El a primit pentru conducerea CNMT cu 128 de voturi ‘pentru’ şi trei abţineri, din totalul celor 135 de […]

Adjunctul IPJ Cluj, Comisar-șef Cristian Pintea, şi-a pierdut funcția după ce corpul de control a descoperit că acesta şi-a sancţionat abuziv subalternul, potrivit B1Tv. În urma cu trei ani, adjunctul IPJ Cluj  a fost prins de Sergiu Todea că încălca regulile de circulaţie. Potrivit raportului realizat de Corpul de Control al ministrului de Interne, agentul […]

Premierul Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, în judeţul Botoşani, că anul viitor va trebui asfaltat ultimul drum naţional de pământ din România, respectiv DN 24 C Rădăuţi Prut-Manoleasa, apreciind că este „ruşinoasă” această situaţie, potrivit Mediafax. Prezent la inaugurarea lucrărilor de modernizare a DN 29 Botoşani-Suceava, Victor Ponta a discutat cu reprezentanţii CNANDR şi despre […]

Sirenele pentru situaţii de urgenţă amplasate pe mai multe clădiri din municipiul Galaţi s-au declanşat din nou, sâmbătă, din motive tehnice, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă spunând că echipamentele au fost resetate, iar sirenele s-au declanşat automat.  Sirenele pentru situaţii de urgenţă s-au declanşat la orele prânzului, alarmele funcţionând aproximativ 20 de secunde, transmite […]

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) anunţă că a transmis, vineri, Comisiei Europene prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020. Documentul a fost transmis informal deoarece, la nivelul UE, nu au fost adoptate încă regulamentele care vor stabili modul în care vor fi implementate fondurile europene în viitoarea perioadă de programare, precizează sursa citată. Prima versiune a […]

Un nou seism cu magnitudinea de 2,7 a avut loc în judeţul Galaţi. Cutremurul a avut loc la ora 15:33, la o adâncime de 1 Kilometru. Epicentrul a fost localizat la 5 kilometri de localitatea Smîrdan și 13 kilometri de Galați. Potrivit B1 TV, 10 cutremure s-au petrecut în această regiune, în ultimele ore. Totodată, […]

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, aflată la conducerea organizaţiei de femei a PSD din 205, a fost reconfirmată, sâmbătă, la Iaşi, în cadrul Conferinţei Naţionale a Femeilor Social-Democrate, pentru un nou mandat, potrivit Agerpres. Ea a fost validată, în unanimitate, prin vot deschis, de cele 1.000 de participante la Conferinţă. Rovana Plumb ocupă din 2012 şi […]

”Mă duc să inspectez gazoductul ca să arăt că unii sunt cu circul, iar aţii sunt cu munca. Unii sunt cu circul, iar alţii sunt cu lucrurile de făcut” a declarat premierul Victor Ponta. Preşedintele Băsescu declara în urmă cu trei săptămâni, în timpul vizitei efectuate în judeţul Iaşi, la gazoductul Iaşi-Ungheni, că începerea lucrărilor […]

Autorităţile britanice ştiu „foarte bine” că România a progresat în ultimul an în materie de justiţie, iar subiectul MCV nu a existat, în mod specific, pe agenda vizitei în Marea Britanie, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul de Externe, Titus Corlăţean. „N-am discutat în mod specific (despre MCV – n.r.) pentru că noi ne cunoaştem poziţiile […]

O fetiță de 10 ani din Satu Mare a fost violată și ucisă de concubinul surorii ei mai mari, cadavrul copilei fiind găsit într-un sac, la marginea unui lac secat, la câteva zile după ce familia o dăduse dispărută. Anchetatorii au audiat mai multe persoane, inclusiv pe membrii familiei, iar un tânăr care, potrivit unor […]

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a acceptat, in cele din urma, sa faca munca in folosul comunitatii pentru a-si ispasi condamnarea data de judecatori in luna august. Fostul sef al guvernului italian a fost condamnat definitiv pentru frauda fiscala, insa din cauza varstei nu poate ispasi o pedeapsa cu inchisoarea, transmite CNN. Judecatorii au primit […]

Un om de afaceri a fost bătut de doi indivizi mascaţi chiar în curtea casei sale. Este vorba despre milionarul Lucian Apostol, fiul lui Neculai Apostol, patronul unui grup de firme care se ocupă cu prelucrarea cărnii. Poliţiştii au audiat deja zeci de martori şi suspecţi în acest caz. Oamenii legii iau în calcul şi […]

Primăria Capitalei a început strângerea maidanezilor de pe străzi, dar totodată a început să meargă și procesul de adopție al maidanezilor din adăposturi. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu atrage însă atenția că am putea începe să ne confruntăm și cu alte probleme. „Exista si zapaciti care i-au adoptat, i-au pus in portbagaj si i-au […]

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade Richter s-a produs sâmbătă, la prânz, în zona seismică Vrancea, conform datelor publicate de Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Cutremurul cu magnitudinea de 3,5 grade Richter s-a produs în Vrancea, la ora 11,58, la o adâncime de 140 kilometri şi a avut intensitatea în zona epicentrală I […]

Până la sfârşitul lunii octombrie, bugetul de stat pentru 2014 va fi gata. Atunci vor fi finalizate și discuţiile cu delegaţii Comisiei Europene, Băncii Mondiale şi FMI, urmând apoi să fie adoptat de Guvern şi trimis, în prima săptămână din noiembrie, Parlamentului. ”Practic, toată luna noiembrie, Parlamentul are timp să dezbată bugetul şi să-l adopte. […]

OTV va emite din nou, de această dată, de la Vatican. Dan Diaconescu, patronul postului, a declarat că pregătirile pentru relansare sunt pe ultima sută de metri şi că este gata să dea drumul televiziunii în jurul datei de 15 octombrie, potrivit B1Tv. Emisiunea va fi realizată în studioul care se află într-o clădire a […]

Peste 40.000 de pelerini aşteaptă la coadă, sâmbătă dimineaţă, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Simeon, potrivit Mediafax. Maiorul Marius Ţăranu de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău a declarat că la ora 10.00 peste 40.000 de pelerini aşteptau la rând pentru a se închina […]

Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko ar putea fi eliberată în curând. Anunţul a fost făcut de actualul prim-ministru de la Kiev, în contextul în care Uniunea Europeană a insistat pentru acest lucru înaintea unui summit istoric ce va avea loc luna viitoare, în Lituania, potrivit Digi24. Ucraina speră să încheie atunci un acord de asociere […]

Raluca Turcan, vicepreşedinte PDL, a comentat intrarea lui Cătălin Predoiu în cursa pentru Cotroceni. „Am primit vestea cu bucurie şi cu speranţă că această competiţie internă va oferi PDL un proces credibil şi profesionist, pentru a recâştiga încrederea cetăţenilor. Până la urmă, acesta este scopul competiţiei interne şi Cătălin Predoiu poate să ofere un plus […]

Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a emis, sâmbătă dimineaţa, două atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă pentru patru judeţe, respectiv Constanţa, Tulcea, Harghita şi Covasna, valabile până cel târziu la ora 11,15. Potrivit ANM, între orele 8,00 şi 10,00, în zonele joase ale judeţelor Harghita şi Covasna se va semnala ceaţă care determină vizibilitate scăzută, […]

Deputatul democrat liberal Elena Udrea a anunțat, vineri, că nu va participa la competiția internă a PDL în urma căreia se va desemna candidatul la alegerile prezidențiale. De asemenea, Udrea a ținut să precizeze că, dacă se afla la șefia PDL, dreapta era unificată și avea un singur candidat. ”Eu am spus mereu că mai […]