Microsoft va renunţa la 14% din angajaţii săi din întreaga lume, la scurt timp după ce a absorbit compania Nokia. Este cea mai importantă reduecere de posturi din întreaga istorie a gigantului american. Una dintre consecinţe va fi închiderea uzinei Nokia de la Komaron, din Ungaria. Microsoft a anunţat, joi, că va desfiinţa 18.000 de […]
Ministrul Finanţelor a transmis miniştrilor, pe suport electronic, un nou proiect al Codului Fiscal…
Compania OMV Petrom, controlată de grupul austriac OMV, a anunţat miercuri că a făcut o descoperire de ţiţei în apele de mică adâncime din Marea Neagră, iar producţia ar putea începe în 3-4 ani
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi-a nunaţat din nou poziţia faţă de decizia politică de aderare la zona euro în 2019, declarând că sprijină iniţiativa pentru a avea un program naţional de care să ţină cont politicienii, lipsiţi de viziune pe termen lung, şi nu termenul avansat, greu de îndeplinit, transmite MEDIAFAX. „De aceea şi sprijin […]
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, la sfârșitul unei declarații de presă, că mogulul Dan Voiculescu este deranjat de terenul cumpărat de familia Băsescu la Nana pentru că ”probabil pusese ochii și pe acest teren”.
Enel este obligat, prin contractul de privatizare al Electrica Muntenia Sud, să-i ofere mai întâi statului român posibilitatea să-i cumpere participaţia în această companie, pe care grupul italian a scos-o la vânzare la finele săptămânii trecute…
Potrivit proiectului privind noul Cod Fiscal elaborat de Guvern, impozitele şi taxele vor fi majorate cu până la 50% în funcţie de „condiţiile specifice zonei”.Impozitele și taxele vor putea fi majorate mai mult, depășind maximum de 20% prevăzut de normele în vigoare, iar „dările” ar urma să indexate nu de executiv, ci de primării.Legislaţia actuală […]
În cadrul unui program al grupului italian de reducere a datoriilor, Enel a început vânzarea operaţiunilor de distribuţie şi vânzare de energie din România şi de producţie de energie din Slovacia
Vineri vremea se va menţine în general instabilă şi se va răci în cea mai mare parte a ţării. Înnorările vor fi temporar accentuate şi pe arii extinse vor fi averse, însoţite de descărcări electrice, vâ …
Rata anuală a inflației, pe ultimele 12 luni, a atins în iunie un nou minim istoric, respectiv 0,66%, după scăderea prețurilor de consum cu aproape 0,3%, pe fondul ieftinirii alimentelor și serviciilor, potrivit INS.
Sala Cinema Pro din centrul Capitalei (fostul cinematograf Luceafărul) s-a întors la Adrian Sârbu.
Economia românească urmează să înregistreze o creștere solidă în al doilea trimestru din acest an, potrivit unui nou raport al băncii grecești Eurobank, acesta fiind cel mai recent dintr-un șir de estimări care arată că Produsul Intern Brut al României va înregistra o creștere puternică în acest an, se arată într-un articol publicat luni în […]