Compania TAROM a anunțat că aeronava de tip Boeing 737 MAX, cea mai performantă din dotarea sa, va purta numele lui Mircea Lucescu.
Guvernul american, iniţial reticent, din cauză că se afla într-un contencios cu Anthropic, a testat, la rândul său, modelul.
Votul pentru conducerea ICR a demonstrat că există o majoritate parlamentară care ar trebui să meargă la Cotroceni cu o propunere de premier, susține Daniel Fenechiu.
USR acuză, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că PSD și AUR și-au unit forțele pentru a face scut în jurul corupților, după ce o inițiativă legislativă a formațiunii a picat la vot, în Plenul Senatului.
Institutul pentru Studierea Războiului a anunțat că Ucraina a recucerit teritorii de la ruși timp de două luni consecutiv.
Șeful Statului Major al Apărării a transmis un mesaj prin care își clamează nevinovăția și susține că învinuirile care i se aduc ar putea afecta imaginea Armatei Române.
Raluca Turcan a anunțat că proiectul de lege privind eliminarea supraimozitării contractelor de muncă part-time a fost aprobat în Comisia pentru buget-finanțe a Camerei Deputaților.
Sorana Cîrstea a devenit cea mai în vârstă jucătoare care câștigă cu un dublu 6-0 pe tabloul principal la Roland Garros.
Darryl Nierenberg a transmis că „Statele Unite stau alături de România în parteneriat în urma incursiunii iresponsabile a unei drone ruse.”
Oleksandra Oliynykova spune că a juca împotriva unei sportive rusoaice care susține agresiunea asupra Ucrainei e ca și cum „…ai juca în Germania nazistă alături de ofiţeri ai Gestapo-ului într-un turneu organizat de compania care a construit Auschwitz.”
Andrei Rațiu a fost ales în echipa sezonului din Conference League, pe baza selecției făcute de Grupul de observatori tehnici UEFA.
Dronele nu vor putea fi folosite la Cupa Mondială, iar New York-ul este în alertă pe durata evenimentelor organizate cu ocazia celei de-a 250-a aniversări a Statelor Unite.
Sorana Cîrstea a oferit un interviu pentru site-ul oficial al turneului de Mare Șlem din capitala Franței, rolandgarros.com.
Documentarul lui Nicolae Mărgineanu, „Amfiteatre și închisori”, este un tribut adus tatălui său – eminentul savant, deschizător de drumuri în psihologia secolului XX.
Juan Manuel Cerundolo a reușit o revenire de senzație și l-a eliminat pe Jannik Sinner în turul doi de la Roland Garros.
Generalul Gheorghe Maxim a mai spus că drona prăbușită în Galați nu a putut fi doborîtă din cauza timpului prea scurt avut la dispoziție.
Un număr fără precedent de alpinişti au ajuns în vârful Everest în acest sezon, conform estimărilor oficialilor.
Finala play-off-ului pentru Conference League, dintre Dinamo și FCSB, poate fi urmărită, în direct, pe Prima Sport 1 și PrimaPlay.ro, vineri, de la ora 20:30.
Bucureștiul ar putea găzdui din nou finala Europa League în 2028 sau 2029 după cea din 2012, când Atletico Madrid a cucerit trofeul.
După ce Knicks s-au calificat în prima finală NBA după 1999, Donald Trump a anunțat că își dorește să meargă la unul din meciurile care se vor desfășuta la Madison Square Garden.
Crystal Palace și-a adjudecat primul trofeu european din istorie după o victorie la limită împotriva celor de la Rayo Vallecano.
Real Madrid a stabilit data alegerilor pentru funcția de președinte al clubului, după doi ani în care madrilenii n-au cucerit niciun trofeu major.
Kasper Schmeichel, portarule echipei care reușea una din cele mai mari surprize din istoria fotbalului, și-a anunțat retragerea din activitate la 39 de ani.
Organizatorii au anunțat anularea Festivalului KAPITAL, care urma să se desfășoare pe Arena Națională, invocând un cumul complex de factori externi.
O arenă provizorie pentru MMA va fi construită la Casa Albă și va găzdui șase lupte, cu ocazia aniversării zilei de naștere a lui Donald Trump.
Finala Conference League, în care Andrei Rațiu e așteptat să joace titular, se va desfășura la Leipzig între Crysral Palace și Rayo Vallecano.
