Tinerii au marcat 9,04% din cele 796 de goluri în acest sezon şi au contribuit, prin gol sau assist, la 15,32% din totalul reuşitelor.
Motivul invocat de Gigi Becali pentru plângerea penală împotriva celor de la CSA Steaua are legătură cu suma oficială de transfer a lui David Matei de la Steaua la Universitatea Craiova.
AC Milan i-a demis pe cei considerați responsabili de sezonul dezastros al clubului, în frunte cu antrenorul Massimiliano Allegri.
Printre jucătoarele de care Gloria Bistrița se va despărți, se numără nume sonore precum Eva Kerekes, Cristina Laslo, Matilda Forsberg sau Monika Kobylinska.
VfL Wolfsburg este ultima echipă retrogradată din Bundesliga, după ce a pierdut barajul contra celor de la Paderborn.
Ultimul muschetar al tenisului francez aflat, încă, în activitate, Gael Monfils și-a luat adio de la Roland Garros.
Antonio Conte a demisionat din funcția de antrenor al celor de la Napoli, la finalul unui sezon în care echipa din sudul Italiei nu a reușit să obțină niciun trofeu.
FCSB a trecut de FC Botoșani și o va întâlni pe Dinamo în finala barajului pentru calificarea în preliminariile Conference League.
Victor Angelescu a declarat că Daniel Pancu nu a semnat cu Rapid, dar acest lucru se va întâmpla când își va oficializa despărțirea de CFR Cluj.
Victoria lui Spurs, pe tern propriu (1-0) cu Everton, a făcut ca cea a lui West Ham (3-0) cu Leeds să nu mai conteze, iar „ciocănarii” au retrogradat din Premier League.
Deportivo La Coruna a reușit să promoveze în La Liga după victoria cu 2-0 în fața celor de la Real Valladolid.
La finalul acestui sezon, Kimi Antonelli are șansa de a deveni cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1.
Răzvan Lucescu și familia lui au pregătit 100 de meniuri pentru oamenii nevoiași de la respectivul centru, care au venit la parastas.
ASA Târgu Mureș a anunțat numirea lui Gabriel Tamaș în funcția de manager executiv al clubului, într-o mutare surprinzătoare.
Se sfârșește o eră în Anglia, după ce Manchester City a anunțat, în mod oficial, despărțirea de Pep Guardiola, la finalul sezonului.
Piloții care au fost implicați în doborârea dronei din Estonia, au fost decorați de ministrul Apărării, Radu Miruță.
Andrei Rațiu și alți doi colegi au făcut donații pentru ca doi suporteri ai lui Rayo să poată ajunge la finală.
Cele trei jucătoare din România, calificate pe tabloul principal, și-au aflat adversarele din primul tur de la Roland Garros.
Diana Buzoianu a dat un răspuns acuzațiilor controversate făcute de Florin Prunea, în urma cărora acesta și-a cerut scuze.
„Anii dictaturii – Crimele Comunismului” este titulatura sub care Prima History vă prezintă o serie de documentare care readuc la lumină ororile din timpul regimului comunist.
Kyle Busch, unul dintre cele mai cunosute nume din NASCAR, a murit la mai puțin de o săptămână după ce câștigase o cursă în Truck Series.
Selecționerul Gheorghe Hagi și-a definitivat staff-ul alături de care va lucra la echipa națională în noul mandat.
Selecționerul Julian Nagelsmann a anunțat lotul Germaniei pentru Cupa Mondială care va începe în mai puțin de o lună.
Un proiect de lege care urmărește ca membrii echipei Steaua `86 să beneficieze de indemnizaţia de merit acordată de statul român a fost depus în Parlament.
Prezent la Istanbul pentru a urmări finala Europa League, prințul William a băut bere, după meci, cu jucătorii lui Aston Villa.
Aston Villa a cucerit Europa League, după un meci în care adversarul, Freiburg, s-a chinuit să țină pasul, dar a eșuat lamentabil.
