Ioana Radu

Author

Ioana Radu
Articole scrise:

Şeful guvernului italian, Silvio Berlusconi, a dezminţit categoric sâmbătă seară orice aluzie privind demisia sa, tratând cu ironie guvernele postbelice din Italia cu o durată de exercitare a mandatului de „11 luni în medie”, notează AFP, citată de Agerpres. „Sunt dezolat că îi decepţionez pe nostalgicii Primei Republici, când guvernele durau în medie 11 luni”, […]

Purtătorul de cuvânt al Guvernului elen, Ilias Mossialos, a declarat sâmbătă că Grecia este obligată să ratifice în Parlament „înainte de sfârşitul lui 2011” planul de reducere a datoriei, încheiat la sfârşitul lui octombrie la Bruxelles de liderii zonei euro, deoarece partenerii săi „nu vor aştepta” mai mult. „Potrivit calendarului non-negociabil al deciziei Consiliului European, […]

Guvernul de la Madrid a acordat cetăţenia spaniolă cântăreţului Ricky Martin şi actorului Benicio Del Toro, ambii cetăţeni americani de origine portoricană, dar şi actriţei cubaneze Ysis Perez Perera, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului spaniol. „Permiteţi-mi să subliniez faptul că aceste trei persoane, cunoscute sub diverse faţete, vor să împartă cetăţenia spaniolă cu […]

Fostul prim-vicepreşedinte PDL, Adriean Videanu, îşi critică colegii de partid din cauza măsurilor economice pe care le iau în Guvern. „Foarte puţini se mai uită prin programul de guvernare în momentul în care ajung în minister…”, spune Videanu.

Caragiale a prins din nou viaţă pe scena Teatrului Constantin Tănase. Teatrul a pus în scenă piesa „O premieră furtunoasă”, actorii intrând în pilelea fostului cuplu Columbeanu, Monica şi Irinel, anunţă antena3.ro. De asemenea, Băsescu ajunge să fie amintit în celebrul Golden Blitz. În piesă se face trimitere  la localul, până nu demult, frecventat de […]

Autorităţile federale americane sunt îngrijorate de noile studii care arată că închisorile din Statele Unitre sunt vulnerabile la atacuri cibernetice, în condiţiile în care hackerii ar putea deschide uşile celulelor în vederea unor evadări. Biroul Federal al Penitenciarelor este „conştient de acest studiu şi îl ia foarte în serios”, a declarat purtătorul de cuvânt Chris […]

Agenţiile de turism se întrec, în această perioadă, în oferte pentru petrecerea Crăciunului şi a Revelionului care se apropie cu paşi repezi. O excursie de şase zile în perioada Revelionului în Israel şi Iordania, spre exemplu, poate ajunge la aproape 500 de euro, fără taxele aeroportuare. Se vizitează: Ierusalim, Nazaret, Bethleem, Ierihon, Haifa, Tel Aviv, […]

Ministerul Afacerilor Externe a atenţionat, sâmbătă, cetăţenii români care doresc să călătorească în Republica Italiană că în următoarea perioadă vor avea loc mai multe greve ale transportatorilor cât şi manifestaţii ale elevilor şi studenţilor. Astfel, potrivit unui comunicat de presă al MAE, pe 7 noiembrie este programată o grevă de 24 de ore a lucrătorilor […]

Un măr pe zi este excelent pentru sănătatea cardiovasculară deoarece acest fruct are o acţiune benefică asupra nivelului colesterolului. Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Florida, care au prezentat rezultatele cercetărilor lor la un congres de biologie, arată că cine mănâncă un măr pe zi contribuie la scăderea colesterolului „rău” şi la creşterea […]

Sâmbătă, duminică şi luni se vor disputa opt partide în cadrul etapei a XIII-a a Ligii I. Sâmbătă Voinţa Sibiu – FC Braşov, ora 14.00 Astra Ploieşti – Petrolul Ploieşti, ora 19.00 CFR Cluj – Dinamo, ora 21.00 Duminică Sportul Studenţesc – Universitatea Cluj, ora 14.00 Pandurii Târgu Jiu – Oţelul Galaţi, ora 19.30 Steaua […]

Italienii sunt mai săraci acum decât înainte de introducerea euro, a declarat premierul Silvio Berlusconi după ce a eşuat în obţinerea încrederii liderilor şi pieţelor din lume în legătură cu reformele pe care Guvernul său le are de implementat, relatează publicaţia electronică EUObserver. „O familie putea să trăiască uşor cu două milioane de lire italiene […]

La 38 de ani, profesorul Alexandru Mureşan, fost secretar general al PDL Zalău, se bucură de o atenţie nesperată. Pe de o parte, aceasta se datorează asemănării izbitoare cu premierul Emil Boc. Pe de altă parte, însă, Mureşan s-a făcut cunoscut prin acuzaţiile de vot multiplu care i-au fost aduse.

Ca să-i convingă pe ieşeni să îşi plătească la timp întreţinerea, firma de termoficare din oraş are o ofertă inedită: toţi locatarii care îşi achită la timp datoriile beneficiază gratuit de ascuţitul cuţitelor din gospodărie, informează antena3.ro. Firma de termoficare vrea să taie cât mai mult din datoriile de peste 100 de milioane de lei […]

Emil Boc a declarat vineri că îi va ura lui Traian Băsescu, cu ocazia zilei de naştere, în mod „oficial şi ultraoficial”, sănătate şi putere de muncă, explicând jurnaliştilor că nu este uşor pentru un om politic să îşi asume responsabilităţile de şef de stat când alţii „sunt buni doar să comenteze”. „Oficial şi ultraoficial, […]

Cutremurele de pământ au provocat moartea, direct sau indirect, a peste 780.000 de persoane în cursul deceniului care s-a încheiat în 2010, respectiv aproape 60% din mortalitatea legată de toate catastrofele naturale, conform unui studiu al Lancet, citat de Agerpres. „Pe lângă victime, seismele au afectat direct încă două miliarde de persoane în cursul acestei […]