Un număr de 38 dintre preşedinţii de organizaţii judeţene şi de sector ale PSD au mandate de la filiale pentru a vota, la Comitetul Executiv Naţional de marţi, propunerea de excludere a lui Mircea Geoană din partid, au declarat surse social-democrate pentru Mediafax.
Miercuri, în sudul şi în estul ţării vremea va fi închisă şi rece. În aceste regiuni se va semnala ceaţă, local persistentă, asociată cu chiciură, fulguială şi burniţă, favorizând izolat producerea de polei, potrivit datelor ANM. În restul teritoriului cerul va fi variabil, temporar noros în zonele joase, unde pe arii restrânse, dimineaţa şi noaptea […]
În vreme ce un primar intră în greva foamei pentru că nu a primit fonduri de la Guvern pentru a subvenţiona căldura cetăţenilor, finul lui Boc, care este preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, declară că instituţia pe care o conduce îşi păstrează oferta de a investi în stadionul echipei CFR Cluj, pentru a-l aduce la standardul Elite.
MAE a publicat pe site un Ghid de călătorie pentru o serie de state din Asia, în care oferă cetăţenilor români interesaţi sfaturi de călătorie pentru destinaţii precum Coreea de Nord, Vietnam, Malaezia, Sri Lanka, Singapore, Thailanda, Filipine, Japonia, India, Indonezia, China sau Hong Kong. Astfel, potrivit ghidului, cetăţenii români care doresc să călătorească în […]
Proiectul Bucharest City Tour, iniţiat de Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului la 28 iulie 2011, continuă şi în perioada sezonului rece, pentru ca turiştii să poată admira oraşul împodobit cu mii de beculeţe, transmite RATB printr-un comunicat. Autobuzele turistice pot fi văzut zilnic prin Capitală circulând aproape goale.
Comunistul Vladimir Voronin susţine că Guvernul Vlad Filat are 16 consilieri care fac parte din serviciile secrete româneşti. Liderul comuniştilor a acuzat Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) că nu este în stare să guverneze singură Republica Moldova.
Uniunea Social Liberală va discuta luni despre declanşarea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu. Uniunea doreşte să-l suspende pe Băsescu din funcţie din cauza declaraţiilor sale potrivit cărora, indiferent ce va decide Curtea Constituţională, nu există bani pentru indexarea pensiilor şi salariilor.
Actorul George Clooney ar putea interpreta rolul lui Steve Jobs, într-o peliculă despre viața cofondatorului companiei Apple, relatează presa internațională, scrie presa străină. Filmările ar urma să înceapă în 2012, iar filmul va fi o adaptare a romanului biografic scris de Walter Isaacson. Cartea, lansată în noiembrie, conține 40 de interviuri cu Steve Jobs, dar […]
Prin atacul la adresa PDL, Traian Băsescu dă semnalul unei reorientări politice viitoare, posibil sub auspiciile controversatei Mișcări Populare, crede analistul politic Dan Pavel. „Când spune că PDL este un partid corupt, Traian Băsescu recunoaște un adevăr pe care îl știe toată lumea. Atacul acesta este semnalul unei anumite reorientări viitoare. Poate e vorba despre […]
Zona euro se confruntă cu o criza fara precedent, iar unele state precum Grecia, Italia sau Portugalia au ajuns să aibă datorii enorme. Cu toate astea, există alte ţări care se bucură de o stabilitate financiară care previne abandonarea monedei euro, arată un raport al Consiliului de la Lisabona, intitulat „2011 Euro Plus Monitor”. Situaţia primelor […]
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat duminică la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică de Pro TV, referitor la intenţia de suspendare din funcţie a preşedintelui, că este „un semnal foarte clar” şi, dacă şeful statului nu-l recepţionează, USL nu va ezita să introducă o acţiune de suspendare.
Ponta: Ne vom vedea cu UDMR şi minorităţi să discutăm despre buget. Am primit un răspuns de la ei
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat duminică, la Pro TV, că săptămâna aceasta a început executarea silită a formaţiunii pe care o conduce pentru una dintre datoriile din campania electorală din 2009. „Am făcut un audit după ce am preluat conducerea PSD – extern -, a rezultat că – dincolo de ce am plătit şi […]
Ministrul de Externe Teodor Baconschi susţine că relaţiile cu Rusia „se îmbunătăţesc”. Baconschi a fost întrebat, într-un interviu pentru Euronews, care sunt relațiile ţării noastre cu Rusia. „Aș spune că se îmbunătățesc. Există deschidere de ambele părți, și o responsabilitate care nu este numai circumstanțială. Pe vremuri aveam relații bune. Nu existau numai dispute. În […]
Mii de egipteni au protestat sâmbătă seară în Piaţa Tahrir cerând demisia Consiliului militar aflat la putere şi organizarea de alegeri democratice. Manifestanţii sunt nemulţumiţi de un proiect de lege prin care armata îşi poate menţine puterea decizională în stat, chiar dacă va fi ales un guvern civil peste nouă zile, potrivit BBC.
Protestele continuă la Cairo. Bilanţul violenţelor a ajuns la 750 de răniţi
Cofondatorul Google Sergey Brin şi soţia lui au donat o sumă de 500.000 de dolari Fundaţiei Wikimedia, care asigură funcţionarea enciclopediei online gratuite Wikipedia. Donaţia a fost făcută prin intermediul Fundaţiei Brin Wojcicki, fondată de Sergey Brin şi de soţia lui, Anne Wojcicki, potrivit unui anunţ făcut vineri de respectiva fundaţie. Fundaţia non-profit Wikimedia a […]
Şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, a declarat sâmbătă că resursele financiare şi logistice ale instituţiei nu sunt valorificate în prezent, în mod eficient. Popa a afirmat că, chiar dacă „anumiţi plângăcioşi” pot spune că nu le ajunge benzina, el „i-ar pune pe toţi să jure cu mâna pe inimă că au folosit corect resursele”. „Am […]
Întâlnirea Elenei Udrea cu Prinţul Charles nu a trecut neobservată de către presa britanică. Ziariştii străini au fost însă mai degrabă atenţi la vestimentaţia lui Udrea decât la scopul vizitei. A purtat un costum modest, în nuanţe pale, la întâlnirea cu Charles, observă jurnaliştii.
Cotidianul El Pais scrie că, în cazul României, contrabanda şi corupţia împiedică ţara să adere la spaţiul Schengen. Jurnaliştii spanioli notează că operaţiunile de contrabandă sunt ceva obişnuit la punctul de frontieră Albiţa, cea mai orientală graniţă a Uniunii Europene. În articolul cu titlul „Să trăieşti cu spatele la Schengen”, El Pais apreciază că eforturile […]
O serie de societăţi norvegiene din domeniul apărării şi al energiei au fost ţinta unui asalt de spionaj informatic fără precedent în această ţară scandinavă, a anunţat Autoritatea pentru Securitate Naţională (ASM), un serviciu norvegian de informaţii. În ultimul an au fost semnalate cel puţin puţin zece atacuri informatice, al căror mod de operare sugerează […]
O tânără din Iaşi, în vârstă de 19 ani, a ajuns vineri în stare gravă la secţia Copou a Spitalului „Sfântul Spiridon” din municipiu, din cauza unei supradoze de medicamente pentru slăbit. La momentul internării prognosticul medicilor în acest caz era unul rezervat. Tânăra a fost internată în Secţia de Toxicologie. „Recomandăm ca orice cură […]
Rapperul american Jay-Z a fost desemnat bărbatul anului 2011 în urma voturilor exprimate de editorii revistei GQ. Muzicianul american apare şi pe coperta numărului din luna decembrie al acestei publicaţii. Actorul Michael Fassbender s-a impus la categoria „debut”, iar actriţa Mila Kunis a triumfat la secţiunea „knockout”. Cântăreţul american Justin Timberlake a împărţit primul loc […]
Unul dintre manifestanţii cei mai activi din mişcarea Occupy Wall Street de la New York este un american de origine română, scrie presa americană. Brandon Watts a fost primul care a montat un cort în Parcul Zucotti. El a fost bătut de poliţie în timpul ciocnirilor de joi, iar faţa sa însângerată a devenit un simbol al revoltei.
Politicienii europeni au votat o lege care interzice folosirea afirmației că „apa hidratează”. Legea care interzice folosirea sintagmei „apa hidratează” va intra în vigoare în Marea Britanie luna viitoare, şi îi pedepseşte pe cei care îndrăznesc să folosească această afirmaţie cu doi ani de închisoare, relatează Telegraph.co.uk, citat de Green Report. În urma unui studiu […]
Consiliul Judeţean (CJ) va dezbate cererea lui Arpad Paszkany ca stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, al clubului CFR, să fie modernizat din bani publici. „În cadrul viitoarei întâlniri a plenului Consiliului Judeţean Cluj se va propune constituirea unei comisii formate din reprezentanţi ai partidelor reprezentate în forul judeţean, care să analizeze şi să propună soluţii concrete […]
Guvernul nu va da undă verde proiectului de la Roşia Montană, dacă acesta va pune în pericol sănătatea şi mediul, a susţinut la RFI ministrul Culturii Kelemen Hunor. Este o adevărată tragedie la Roşia Montană, spune Hunor.
Actorul american Bradley Cooper, în vârstă de 36 de ani, a fost desemnat „bărbatul cel mai sexy de pe planetă” de revista People, care şi-a dezvăluit alegerea miercuri. „Bineînţeles că este frumos, însă Bradley Cooper, cel mai sexy bărbat al anului 2011, întruchipează mult mai mult decât acel aer radios şi zâmbet drăguţ”, a explicat […]