În 1964, CIA a montat microfoane pe pisici și a încercat să le dreseze să-și spioneze inamicii. Lucrurile n-au ieșit chiar cum era planificat

Autorul articolului pornește de la propria experiență: a luat de curând un cățel, pe care îl descrie drept minunat, dar căruia nu i-ar încredința în niciun caz informații de care depinde soarta lumii. Întrebarea pe care și-o pune este dacă, cu puțin dresaj, lucrurile ar sta altfel: pot fi dresate animalele ca agenți secreți sau ca maeștri ai spionajului? Și a încercat cineva vreodată, ba chiar a și reușit?

Proiectul Acoustic Kitty

Fiind, după cum spune, și „în slujba a două pisici”, autorul recunoaște că avea îndoieli, încă dinainte să se documenteze, că felinele ar fi în stare de asemenea isprăvi. Dacă ar putea vorbi, scrie el, pisicile sale ar divulga probabil secrete de stat la prima adiere de Churu (mâncare pentru pisici – n.r.). Pisicile sunt experte în a se strecura pe furiș și a se ascunde în tot felul de locuri aparent inaccesibile, însă a le face să facă ceva ce nu vor ține, în opinia sa, de domeniul unei misiuni „im-pisi-bile”, scrie IFLScience.

Cu toate acestea, în 1964, cineva de la CIA a considerat că ar fi o idee grozavă să dreseze pisici ca agenți sub acoperire, deși ideea de a folosi animalele în acest fel se născuse mult mai devreme.

Pornind de la felul în care fuseseră folosite animalele în Al Doilea Război Mondial, directorul de Știință și Tehnologie (al CIA) și Oficiul său pentru Servicii Tehnice au creat un program care viza în mod special regnul animal și felul în care ar fi putut fi folosite animale reale pentru colectarea de informații, a declarat pentru IFLScience un purtător de cuvânt al CIA.

Potrivit publicației, acest lucru a devenit deosebit de important în timpul Războiului Rece, când nu era întotdeauna posibil să fie trimis un agent uman în mijlocul unui loc precum Uniunea Sovietică.

De colo-colo

„Uneori nu poți apropia un om de anumite lucruri, dar un animal poate trece neobservat. Și ideea a fost: ei bine, există pisici vagaboande în anumite zone care ne interesează foarte mult”, a explicat purtătorul de cuvânt.

„Dacă am putea pune un dispozitiv de ascultare pe o pisică, iar ea s-ar plimba de colo-colo și ar putea capta conversații pentru noi, asta ne-ar fi extrem de util, pentru că ar fi prea periculos ca oamenii noștri să meargă să facă așa ceva”, spune el.

Proiectul Acoustic Kitty

Așa a început Proiectul Acoustic Kitty. Cu ajutorul unor medici veterinari, unei pisici i s-a implantat un microfon în ureche, i s-a pus un transmițător minuscul sub pielea mai lăsată, iar în blană i s-a plasat o antenă. După un dresaj, animalul era gata de acțiune.

Despre felul în care s-a descurcat Acoustic Kitty în lumea largă, zvonurile arată însă că nu prea bine, notează IFLScience.

În cartea The Agency: The Rise and Decline of the CIA, apărută în 1987, Victor Marchetti, fost asistent special al directorului adjunct al CIA, susținea că pisica a avut un sfârșit nefericit chiar la primul test pe teren.

„Au dus-o într-un parc, au îndreptat-o spre o bancă și i-au zis: <Ascultă-i pe tipii ăia doi. Nu asculta nimic altceva, nici păsările, nici vreo pisică sau vreun câine, doar pe tipii ăia doi!>. Au lăsat-o din dubă și vine un taxi și o calcă”, a afirmat Marchetti. „Și uite-i acolo, stând în dubă cu toate cadranele alea, iar pisica era moartă!”, spune el.

Prima misiune

CIA contestă această versiune. „Nu este exact”, a declarat purtătorul de cuvânt al agenției pentru IFLScience. „Pisica noastră nu a fost lovită de un taxi la prima misiune”, a insistat el.

Până la urmă însă, pisicii în cauză nu i-a fost dat să ducă o viață de spion. „Problema cu pisicile e că ele cam merg unde vor”, a mai spus purtătorul de cuvânt al CIA. „Așa că a devenit destul de clar, încă de la început, că era greu să controlezi traseul pisicii”, a explicat el.

„Examinarea noastră finală a pisicilor dresate pentru utilizare […] ne-a convins că programul nu s-ar preta, în plan practic, nevoilor noastre extrem de specializate”, este concluzia care apare într-un memoriu desecretizat al CIA din 1967.

Documentul mai precizează că „era într-adevăr posibil” ca o pisică să fie dresată să parcurgă distanțe scurte, însă, după cum observă ironic IFLScience, fiecare poate înțelege prin „scurte” ce vrea.

Memoriul arată, în final, că „factorii de mediu și de securitate implicați în folosirea acestei tehnici într-o situație reală, pe teren străin, ne obligă să concluzionăm că, pentru scopurile noastre, nu ar fi practică”.

Delfinii spioni

Dacă e să ne luăm după filme, remarcă IFLScience, informații valoroase nu se găsesc doar în conversațiile de pe băncile din parc, iar spionii din ficțiune ajung cu o regularitate îngrijorătoare în tot felul de peripeții subacvatice, de obicei având viața în pericol.

Așa se ajunge la una dintre incursiunile mai reușite ale CIA în spionajul cu animale: Proiectul OXYGAS, cunoscut și drept cel cu „delfinii spioni”.

„Divizia noastră de științe ale vieții, aici, la CIA, a început să studieze fezabilitatea folosirii delfinilor ca ținte marine. Ideea era să vadă dacă pot dresa un delfin să plaseze pe o ambarcațiune un dispozitiv de ascultare sau unul de urmărire”, a declarat purtătorul de cuvânt al CIA pentru IFLScience.

„Nu explozibili”, a precizat acesta, risipind unul dintre miturile populare despre proiect care circulă pe internet. „La început au avut, cu siguranță, idei despre (posibilitatea de a) folosi delfini pentru a scufunda nave inamice, apoi foarte repede s-au reorientat, punând accentul pe infiltrarea clandestină în porturi”.

Potrivit IFLScience, delfinilor li s-au pus hamuri, iar pe bot li s-a fixat un con care conținea ceea ce urma să fie plasat pe țintă. Au fost dresați să identifice ambarcațiunile după criterii precum culoarea, să vină înot din larg și să planteze dispozitivele cât timp ambarcațiunile se aflau în port. O altă direcție explorată a fost dacă pot recupera obiecte lăsate de agenți umani în ape puțin adânci.

Delfini și dresori

Proiectul a dat repede rezultate. „Ca să fim sinceri, acest proiect a avansat mai rapid decât anticipaserăm”, se arată într-un memoriu desecretizat al CIA din 1964. Totuși, în aceste etape incipiente mai existau probleme de depășit, printre care raza operațională posibilă a delfinilor și dificultățile de comunicare dintre delfini și dresori. Se punea și întrebarea cât de bine s-ar descurca delfinii atunci când ar fi trebuit predați agenților de teren.

OXYGAS era considerat în continuare fezabil, dar în 1970 CIA a decis să-i oprească finanțarea. Potrivit purtătorului de cuvânt al CIA, programul a fost predat armatei SUA, care a continuat să lucreze cu aceiași delfini și a dezvoltat mai departe cercetările și dosarele agenției.

Ceva trebuie să fi mers bine, apreciază IFLScience, pentru că armata SUA folosește și astăzi delfini în cadrul Programului de Mamifere Marine al Marinei Militare americane, valorificându-le sonarul remarcabil și capacitatea de a vedea sub apă pentru a detecta mine, a urmări ținte și chiar a ajuta la depistarea și capturarea unor potențiali inamici care se scufundă în apele din apropiere. O performanță care, glumește publicația, l-ar face să moară de invidie chiar și pe Ethan Hunt (personajul principal din „Mission: Impossible”, interpretat de Tom Cruise – n.r.).

Se poate, dar este cazul?

Deși există, fără îndoială, câteva obstacole de depășit, IFLScience consideră că se poate spune destul de sigur că unele animale pot fi dresate, într-o anumită măsură, ca spioni.Publicația ridică însă o altă întrebare importantă, poate chiar prima pe care ar trebui s-o ia în calcul oricine plănuiește să transforme un animal în spion: chiar dacă există șansa ca animalele să poată fi folosite pentru spionaj, ar trebui s-o facem?

În cazul Acoustic Kitty, dr. Josh Milburn, conferențiar de filosofie politică la Universitatea Loughborough și expert în etica animalelor, a declarat pentru IFLScience că „în principiu, ne-am putea imagina modalități de a <cabla> pisicile care să nu le fie deosebit de dăunătoare. Dar ne-am putea imagina, tot în principiu, și că aceste pisici ar avea o viață bună în afara folosirii lor în spionaj”, spune el.

„Probabil însă că, dacă dresorii acestor pisici ar avea vreun control asupra activităților lor, pisicile ar trebui să treacă printr-un dresaj destul de riguros, care le-ar putea face mult rău, nu doar pentru că ar putea presupune durere sau frustrare pentru ele, ci și pentru că implică negarea autonomiei lor și modelarea voinței lor după scopurile noastre”, a adăugat acesta.

O problemă de etică

Este o dilemă etică întâlnită în dresajul animalelor în general, dar există și probleme specifice spionajului. „O trăsătură distinctivă a acestei situații anume este transformarea pisicilor în dispozitive de înregistrare; asta ar putea face din pisici (din toate pisicile) ținte militare legitime”, a explicat Milburn.

„Sper că n-am avea nicio problemă să recunoaștem că aceia care rănesc sau omoară pisici de dragul distracției se comportă într-un mod problematic din punct de vedere moral. Dar când pisicile devin potențiale dispozitive de spionaj, cei care au ceva de ascuns au un argument plauzibil că sunt îndreptățiți să rănească sau să omoare pisici, ca nu cumva acestea să <tragă cu urechea>. Astfel, toate pisicile sunt puse în pericol de acest program”, a continuat specialistul.

IFLScience notează că acestea sunt departe de a fi singurele potențiale probleme etice legate de folosirea animalelor în spionaj. Faptul că ele continuă să fie folosite, deși există o tehnologie de spionaj tot mai sofisticată, ridică multe altele.

Diferența dintre începuturile animalelor-spion și prezent este însă că astăzi pare mult mai probabil ca aceste probleme să fie recunoscute și discutate, chiar dacă doar pentru a evita publicitatea negativă. „Publicul reacționează adesea negativ la experimentele militare pe animale, în special pe câini și pisici”, conchide Milburn.