Julieta Tarnovan

Author

Julieta Tarnovan
Articole scrise:
Fără categorie

Potrivit unui comunicat transmis joi dimineață de DNA, procurorii anticorupție din Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează…

Fără categorie

Cei cinci au fost reținuți după mai bine de șase ore de audieri și duși în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, urmând ca joi să fie prezentați Tribunalului Alba cu…

Fără categorie

Polițiști și procurori din Alba efectuează miercuri dimineața percheziții la domiciliile și sediile unor societăți comerciale aparținând mai multor persoane din…

Fără categorie

Primarul suspendat din Năvodari, Nicolae Matei, a fost trimis în judecată, alături de alte șase persoane fizice și juridice, între care un judecător de la Tribunalul Constanța, după ce ar fi prejudiciat Primăria, prin reconstituirea ilegală a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri.

Fără categorie

Mircea Diaconu a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care era acuzat de incompatibilitate.