Președintele american Donald Trump și soția sa,
La discuția despre proiectul privind reforma administrației locale au
Ciprian Ciucu, prim-vicepreședintele PNL și primarul
Florin Barbu (PSD), ministrul Agriculturii,
Președintele rus Vladimir Putin și prim-ministrul indian Narendra
A crescut numărul de petiții din Camera
Toto Dumitrescu a fost arestat preventiv. Judecătorul de drepturi şi libertăţi a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru
PNL își reconfirmă poziția de a sprijini reformele inițiate
Concerte în aer liber, spectacole de teatru, proiecții de film
Pompierii au lichidat, miercuri după-amiaza, un incendiu
Suntem mai catolici decât Papa, spune preşedintele Consiliului Concurenţei,
Inteligența artificială (AI) are potențialul de a majora semnificativ
Educatoarea centrului pentru copii din Timişoara unde
Cheltuielile publice trebuie scăzute în
E o diferență de cel puțin zece ori
Tyler Robinson, presupusul ucigaș al influencerului
Papa Leon al XIV-lea a anunțat că l-a inclus în rugăciunile
Mircea Dinescu i-a dedicat lui Nicușor Dan o scurtă fabulă, în contextul
Ca inițiator al noului Cod silvic, promulgat la începutul acestui an,
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență
Toto Dumitrescu, în vârstă de 28 de ani, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu
Într-un interviul oferit redacției în limba română a postului național
Proclamarea locală a canonizării sf. Cuv. Mc. Gherasim de la Tismana
Procurorul general Alex Florența a anunțat că 22 de persoane au fost