Expoziții, conferințe, concerte de muzică, biblioteci sau librării, sunt activități culturale puse la dispoziție, mai nou online, de cele câteva mari companii organizatoare de evenimente de agrement cultural
O parte din actorii și tehnicienii Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu vor citi povești prin telefon persoanelor singure, cu vârsta peste 65 de ani.
Concertul de deschidere a Festivalului și Concursului Enescu Online, Recviemul de Verdi interpretat de Orchestra și corul Maggio Musicale Fiorentino, a înregistrat cifre record de audiență:
Campania lansată de Crucea Roșie Română vizează strângerea de fonduri pentru ajutorarea celor care luptă contra pandemiei declanșate de coronavirus
Reprezentanţii Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR) „regretă profund” moartea antropologului Vintilă Mihăilescu, director al instituţiei muzeale timp de cinci ani
Câteva dintre cele mai frumoase audiobook-uri din colecția Humanitas vor putea fi ascultate, începând de astăzi, 23 martie, pe frecvențele naționale ale Radio România Cultural.
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, care și-a suspendat toată activitatea de spectacole în perioada stării de urgență, mută activitatea de pe scenă, în mediul online.
Muzica și dansul ne aduc mai aproape oriunde ne-am afla, astfel că Opera Națională Română din Cluj-Napoca le adresează o invitație specială spectatorilor săi, online.
După o perioadă de brainstorming și câteva apeluri bine date, suntem încântați să anunțăm că Teatrul Apropo se mută în online!!!
TEATRU DE RĂZBOI – primul spectacol oferit online, în cadrul unei colecții virtuale cu cele mai bune spectacole
Pentru că e important să #StămAcasă în aceste vremuri tulburi, pentru că ne gândim la tragedia fulgerătoare care a lovit Italia, pentru că avem mai mult timp liber (….)
Teatrul de Comedie anunță lansarea programului COMEDIA ÎN CARANTINĂ, care se va desfășura în perioada 27 martie – 15 mai.
Concertele din colecția „Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica 2011-2020“ vor fi postate începând cu joi, 19 martie a.c., pe (…)
Caramitru este un cetățean de seamă al cetății, implicat în problemele vieții de astăzi, fie că îmbracă haina unui rege, a unui mag sau a unui zaraf.
O nouă premieră cu Rinocerii, în regia lui Tompa Gabor, pe scena Teatrului Național din Timișoara. O montare excepțională, de finețe și prospețime.
Este arta cel mai bun mijloc de tezaurizare al elitelor, pe timp de criză? Urmează să ne-o certifice Licitația de Primăvară.
Lungmetrajul „Ivana cea Groaznică”, cel mai bun film la Festivalul Internațional de Film de la Belgrad – FEST, va rula în cinematografele din România
Cel de-al șaselea roman din seria Helen Grace, De-a v-ați ascunselea, scris de M. J. Arlidge, se va lansa oficial pe data de 26 martie în prezența autorului
Îndrăgit și respectat, Vlad Stănescu a luptat permanent pentru drepturile angajaților din TNB, câștigându-și supranumele de „Tata Vlad”.
Alexandru Ștefan Plăcintă este pentru prima oară invitat al Stagiunii de marți seara, la Sala mică a Ateneului Român. Tânărul pianist va avea în program (…)
Ada Milea va concerta în noul spațiu destinat evenimentelor culturale – Chimnița Filarmonicii, alături de Bogdan ”Bobo” Burlăcianu
Orchestra Română de Tineret reia seria sa de prezențe internaţionale printr-o serie de concerte la Sala cu Orgă din Chișinău și la Sala Teatrului din Ruse,
Ediția de anul acesta se va deosebi prin accentul deosebit care va cădea pe rolul pe care îl joacă genul documentar în reînnoirea limbajului cinematografic.
Tema de comunicare a Concursului Enescu 2020 este „Frumusețe în viață”, pentru că muzica, așa cum spunea George Enescu, merge de la inimă la inimă.
Luna femeii este sărbătorită anul acesta la Institutul Cervantes din București prin proiecția unui grupaj de filme realizate de cineaste spaniole contemporane.
„Peer Gynt” de Edvard Grieg îl va aduce în fața publicului pe actorul Ion Caramitru, în calitate de invitat al primei scene lirice a țării.