Un candidat trebuie să îndeplinească nişte criterii pentru a deveni judecător la Curtea Constituţională, iar dacă nu le îndeplineşte
Deputații români sunt în căutarea unui președinte. Plenul Camerei Deputaţilor a vacantat funcţia de preşedinte
Dan Șucu a schimbat numele echipei pe care o patronează. După mai multe procese în justiție, echipa din Giulești
Senatorii n-au vrut nici SOS, și nici premieră. Noul preşedinte al Camerei Superioare a Parlamentului a devenit acum senatorul (…)
Zi importantă pentru senatorii României. Parlamentarii aleg astăzi președintele camerei superioare a Parlamentului. Votul are loc
Elena Udrea, mai aproape de eliberare. O comisie de la Penitenciarul Târgșorul Nou a admis astăzi cererea Elenei Udrea de eliberare condiționată
Un cutremur a avut loc în această dimineață în Turcia. Mișcarea telurică a avut loc la ora 07:09, autoritățile afirmând că zona (…)
„Am fost slab că nu am reacționat de la început pentru a pune la punct asemenea idei. Am zis că îmi văd de treabă și că dispar, fiind complet nefondate“
Miruna Gabriela Duracu, absolventă a Academiei Militare „West Point” (SUA), a devenit sublocotenent al Armatei Române.
Prezența bacteriilor coliforme arată că apa nu este sigură pentru consum. Prezenţa germenilor peste limitele admise
Noi vești despre starea de sănătate a lui Mihai Leu. Fostul campion mondial de box se află în continuare în stare gravă la Terapie Intensivă
Ziua Iei, marcată anual la data de 24 iunie, oferă un prilej semnificativ de promovare internațională a patrimoniului cultural național și de reafirmare a identității românești.
Sute de persoane cu afiliere directă la structuri de forță ale Federației Ruse au încercat să intre în Moldova sub pretextul unui concurs
Plăci de marmură desprinse, soclul deteriorat, treptele fisurate și pavajul din jurul ansamblului avariat, toate semne ale unei neglijențe
Nu îl întrece nimeni pe Marcel Ciolacu la capitolul ironii. După ce a cam fost arătat cu degetul pentru situația în care a lăsat țara, fostul premier a ieșit la rampă.
Petrisor Peiu e revoltat: întrebările pentru ministru le-au pus tot cei din coaliția guvernamentală. (…)cum mai putem vorbi de democrație
Susţinut de PSD pentru postul de judecător CCR, din partea Senatului, MIhai Busuioc nu ar avea un CV care să fie prea (…)
Românii vor plăti contribuție la sănătate (CASS) pentru toate concediile medicale prevede noul program de guvernare al coaliției de la putere.
Au plecat în vacanță cu gândul că se vor odihni și sau relaxa alături de cei dragi dar au fost nevoiți să facă față unor situații neașteptate.
Astăzi, ține pumnii lui Ilie Bolojan la învestirea noului Guvern, mâine, participă la dineul oferit de Majestatea Sa Regele Willem-Alexander și Majestatea Sa Regina Máxima
Nicușor Dan s-a pus pe promulgat. Președintele României, Nicușor Dan, a semnat luni, o duzină de decrete. Conform Administrației Prezidențiale, acestea sunt:
Judecătoarea Corina Corbu, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, face lumină în cazul legat de nominalizare sa la
Toate numele propuse pe lista de miniștri ai cabinetului condus de Ilie Bolojan au primit aviz favorabil în comisiile de specialitate.
Propus ministru al Muncii în noul Guvern condus de Ilie Bolojan, pesedistul Florin Manole încearcă să-i linișească pe pensionarii
Președintele rus Vladimir Putin consideră că atacurile asupra republicii iraniene sunt o agresiune neprovocată,
Plenul Parlamentului se va reuni luni de la ora 16:30 pentru a vota învestirea noului Guvern, condus de premierul Ilie Bolojan,