„Acest CV este o rușine pentru un judecător la CCR“

Avocatul Toni Neacșu a reacționat după apariția deciziei privind faptul că preşedintele Curţii de Conturi, Mihai Busuioc, este susţinut de PSD pentru postul de judecător CCR, din partea Senatului.

Intr-o postare făcută pe pagina sa de socializare, Neacșu publică CV lui Mihai Busuioc și scrie:
Acest CV este o rușine pentru un judecator la Curtea Constituțională.
Constituția cere 2 doar condiții pentru numirea unui judecător la CCR: 18 ani vechime in activitate juridică sau în învățământul superior și înaltă competență profesională.
Cu d-ul Mihai Busuioc, PSD depășește linia roșie a abjectiei politice.
Dincolo de facultatea absolvita în 2002, posturile ocupate de d-ul Mihai Busuioc nu înseamnă în nici un caz activitatea juridică la care se referă Constituția. Toate acele posturi de conducere, de la Agenția Națională de Cadastru la secretar general al Guvernului și presedinte al Curții de conturi, evident dobândite prin abilități și pile politice nu pe merit profesional, nu înseamnă în nici un caz activitate juridică. Chiar dacă probabil a avut abilitatea să se încadreze formal pe statul de plată ca jurist, condiția celor 18 ani de activitate juridică care să dovedească înalta competența profesională, evident juridică, nu are cum să fie îndeplinită.
Sper ca în comisiile juridice din Parlament să fie verificată cu seriozitate indeplinirea condiției de vechime și care este activitatea juridică desfășurată efectiv de acest candidat.
Să dai preferință unei astfel de persoane în fața președintei ICCJ (Corina Corbu) și a unui fost procuror și ministru al justiției (Robert Cazanciuc) arată cât de jos poate cobori PSD-ul pe scara disprețului pentru o instituție fundamentală a statului român, cum este CCR-ul. Evident, cu votul PNL-USR-UDMR, că așa e în coaliție când trebuie sa imparti între dulăi pizza puterii.
Recomanda 15

15 Comentarii

  1. Cica s-a redus „schema de la Senat”,dar cei 147 de tăietori de frunze la câini și-au găsit locuri caldute prin transfer tot la buget! Asta-i reforma lui Bolovan cu rucsacul in foste ,la fel ca Mucusor! Din capitolul „Mircea,fa-te că lucrezi”

  2. Se observă din Su-57 că,Ciolacul a vândut poporul român către reziști! Numai trădători de neamț si țară pe toate drumurile!

  3. @ Cu ce se ocupă ăștia pe la administrațiile centrale și locale de scriu prin documentele și registrele publice politicienii și funcționarii ce își doresc de la alții ?

  4. La CCR se spune ca una este notar, cel putin acesta este jurist si specializat printre altele in domeniul funciar si a ”trecut” si pe la Curtea de conturi…

  5. Ce așteptați de la Ciuma Roșie:covricari,stănești,buzați etc .O haită de corupți,un fel de clan care a pus stăpînire pe România controlează totul și mai ales bogățiile furate de ei în 35 de ani. Î-mi este scîrbă de ei!

  6. Corect! Exact ca la mucul aiurit și infect, matematician fara drept dar e cercetător fara a presta in domeniu.

  7. Asta face oarte din cele doua judete de faima ale tarii,GJ si DJ prescurtat:FLF,Foame,Lene si Folclor.

  8. Nici nu ar trebuii luat in seama CV al acestui individ.Studiati cu atentie fizionomia lui si veti afla adevarul ! In general oamenii se cunosc dupa figura lor cam cita pregatire au si cit de buni profesional sunt.Papagal sau talent de a inpacheta fiecare fraza cit mai convingator ,o au si samsarii din Obor

  9. de unde vreti elite la PSD, sau mai bine zis de unde vreti elite in rromanistan? Cine stie carte e deja in occident.

  10. De ce, n-are diploma de absolvire falsificata, ca V.V.V., dupa 10 ani de prezenta la o facultate din Viena ? Interesant orasul acesta, de la un frate de-al celui „intr-o ureche” se inghesuie toti Drojdierii pe acolo si NU pentru ca a fost capitala de imperiu.

  11. Eu cind am vazut poza am zis prima data ca a fost balerina ! … Sa vedeti cu asta ce monstruozitati „juridice” ne asteapta !

  12. Din moment ce are burta, este rotofei si are ceafa groasa, este clar ca imbuibarea este preocuparea de capatai. In concluzie, isi merita locul in Curtea Constitutionala. Eu, una, sunt de acord

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.