Zeci de mii de români au avut probleme în vacanță

  Vacanțele sunt despre liniște, aventură și momente frumoase alături de cei dragi. Dar, când, fiind departe de casă, te confrunți cu o problemă medicală, un accident sau cu o urgență – asigurarea de călătorie este un sprijin important pentru a trece mai ușor peste situații nefericite.

Peste 17.200 de români au beneficiat anul trecut de sprijinul oferit de aceste polițe – cu 22% mai mulți față de 2023, se arată într-un comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România.

Au plecat în vacanță cu gândul că se vor odihni și sau relaxa alături de cei dragi dar au fost nevoiți să facă față unor situații neașteptate. Practic, în medie, aproape 50 de turiști au primit zilnic sprijin financiar din partea asigurătorului lor, după ce vacanțele lor au luat o turnură neașteptată.

Totalul despăgubirilor plătite anul trecut de companiile de asigurări în baza acestor polițe a depășit 60 de milioane lei, cu 20% mai mult față de 2023, conform unei analize UNSAR.

Cea mai mare despăgubire achitată unui turist anul trecut de către un asigurător Membru al UNSAR a fost de aproximativ 300.000 lei, cu peste 33% mai mare decât “recordul” anterior. Această sumă reflectă gravitatea problemelor medicale care pot apărea în orice colț al lumii – chiar și atunci când plecăm în vacanță cu gândul că „ nouă nu ni se poate întâmpla”.

Nimeni nu pleacă în vacanță gândindu-se la ce poate merge prost. Dar, realitatea este că problemele medicale sau alte incidente nu țin cont de planurile noastre. Însă o asigurare de călătorie este plasa de siguranță necesară de care avem nevoie pentru a trece mai ușor peste astfel de momente critice”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.

Când aproape 50 de turiști români ajung zilnic să primească despăgubiri în baza polițelor lor, nu mai vorbim despre excepții, ci despre un fenomen cât se poate de real. Asigurarea de călătorie nu mai reprezintă doar o opțiune, ci diferența dintre un necaz trecător și o adevărată criză cu costuri majore,” a declarat Alina BĂRBULESCU, Specialist Asigurări Bunuri & Proprietăți în cadrul UNSAR.

 

 

 

 

 

 

Recomanda

3 Comentarii

  1. „card european de sănătate”? Alta teapa tipic romaneasca! Si n-o sa duca lipsa de creduli …

  2. Oauuuu! A crescut prețul acestor asigurări de te doare capul din start! E perfect sa ai asigurare de turist, dar, exista o problema pe care nu o poate rezolva nimeni, deocamdată. Sunt spitale de urgență de stat, care pentru a-ți oferi serviciile sanitare urgente, îți cer să plătești o garanție la intrarea în spital, la debutul internării, bani care ulterior în urmă diagnosticului și a facturilor pe hârtie, îți recuperezi absolut toți banii investiți la urgente. Dar, trebuie sa cheltuiești/pagubit din propriul buzunar pentru copii de pe fisa medicala ca dovada că ești bolnav și ești cu medic de familie. Toată această acțiune durează cam 30-45 zile. E mult mai sigura aceasta asigurare fata de acel card european de sănătate unde ești umilit groaznic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.