(R.C.)

Author

(R.C.)
Articole scrise:

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a sesizat Inspecția Judiciară pentru a efectua cercetări cu privire la conduita și modul în care procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a intervenit în cazul fetiței din Mehedinți.

Premierul Viorica Dăncilă a cerut corpurilor de control ale Autorității Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie și Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială să fie luni dimineață la prima oră în Dolj și Mehedinți.

Dan Barna a declarat că săptămâna viitoare, în Elveția, la Consiliul ALDE Europa USR îşi va depune candidatura și speră ca la Congresul din toamnă de la Atena să participe cu delegați.

Mai mulți deputați și senatori PNL au depus un proiect legislativ de modificare a Codului Muncii, astfel încât angajații care prestează muncă în zilele de repaus săptămânal să primească doar o compensație financiară, iar repausul să scadă la 24 de ore.

Ministrul Eugen Teodorovici a declarat cu privire la posibile reduceri de personal din sectorul public, că structura trebuie să fie cât mai eficientă, la fel cum ar acționa oricine și în mediul privat.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că a transmis, cu aprobarea premierului Viorica Dăncilă, un mesaj Ambasadei SUA în România cu privire la situația fetiței din Mehedinți, pentru a se asigura că minora va fi în regulă în familia adoptivă care are dublă cetățenie.

Două manifestări sunt organizate, în cursul zilei de sâmbătă, Marșul Normalității, respectiv Bucharest Pride – cu scopuri diferite în privința comunității LGBT, însă punct de întâlnire comun, în Piața Victoriei.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, le-a interzis companiilor aeriene ruse să opereze zboruri către Georgia, la o zi după ce vizita unui parlamentar rus la Tbilisi a dus la proteste masive în fața Parlamentului georgian.

Călin Popescu Tăriceanu a scris că, deși președintele Klaus Iohannis a declarat în noiembrie că România nu este pregătită să preia președinția Consiliului UE, acum „și-a recunoscut eroarea și e mândru de realizările «accidentului democrației»”. „Nu suflă o vorbă despre vreun merit al Guvernului”.

Unii care nu reușesc să cîștige alegerile, adică să ia în orice fel de alianțe 51 la sută strîng semnături să facă ceva mult mai greu și care necesită o majoritate mai mare, adică să scape de adversarii lor schimbînd constituția, în acest timp NU FAC CE AR TREBUI SA FACĂ,

Două schele s-au prăbuşit, în urma ploii torenţiale din capitală. De asemenea, mai multe mașini au fost avariate din cauza copacilor căzuți.

Armata SUA spune că regretă incidentul de joi, când militari americani au traversat, în cadrul exercițiului Saber Guardian, cu tehnică de luptă blindată o zonă agricolă în zona Insulei Ialomiței și au produs pagube.

Sorina Pintea a declarat, după controlul inopinat la Institutul„Marius Nasta” din Capitală, că este dezamăgită de mizeria pe care a găsit-o și a precizat că va impune o serie de măsuri, între care suplimentarea personalului care face curățenie.

CSM îi răspune Anei Birchall privind convocarea sa la plen și precizează că a fost anunțată cu privire la organizarea ședinței de joi așa cum au fost anunțați toți membrii Consiliului.

Codrin Ștefănescu și-a anunțat, vineri, pe Facebook, candidatura la funcția de secretar general al PSD, la congresul de la sfârșitul lunii iunie, el fiind susținut de organizația PSD Sector 1.