(R.C.)

Author

(R.C.)
Articole scrise:

Ambasada Statelor Unite la București va fi închisă, marți, 11 noiembrie, pentru Ziua Veteranilor. Misiunea diplomatică precizează, într-un comunicat transmis luni, că își va relua programul normal de lucru miercuri, 12 noiembrie.

Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Muhuleț, a declarat luni că va transmite Președinției măsurile pe care BEC le-a dispus până în prezent cu privire la buna desfășurare în străinătate a alegerilor prezidențiale. BEC a avut pe ordinea de zi a ședinței de luni analizarea unei adrese formulată de președintele Traian Băsescu prin […]

Szilagyi Zsolt, fost candidat PPMT la Preşedinţie, îi îndeamnă pe maghiari să îl voteze pe Klaus Iohannis, spunând că „nimeni nu vrea să rupă Transilvania” şi că Victor Ponta are un discurs „naţionalist-securist”, fiind ca şi cum l-ar asculta „pe Iliescu în anii de imediat de după Revoluţie”, transmite Mediafax în pagina electronică. „PPMT îl […]

Teodor Meleșcanu a declarat, pentru B1 TV, după ce a fost propus ministru al Afacerilor Externe, că după numire va avea o discuție cu reprezentanții Biroului Electoral Central (BEC) în cazul secțiilor de votare din străinătate. ”Primul lucru pe care-l voi face, voi avea o discuție la BEC cu prevederile legale în fața noastră și […]

Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a negat că oficiali ai NATO i-ar fi promis că Alianţa Nord-Atlantică nu se va extinde spre Estul Europei după căderea Zidului Berlinului şi reunificarea Germaniei, transmite Independent.md. Declaraţiile au fost făcute într-un interviu acordat la sfârşitul săptămânii trecute postului de televiziune german ZDF, cu ocazia participării la ceremoniile ocazionate […]

Autorităţile ucrainene au demarat luni o anchetă pentru „terorism”, după un atentat cu bombă soldat cu 11 răniţi la un bar din Harkov, în estul Ucrainei, care colecta fonduri pentru militarii ucraineni, relatează AFP, citată de MEDIAFAX. Acesta este unul dintre primele atentate de o asemenea amploare din Harkov, un oraş din est care nu […]

Premierul Victor Ponta a declarat luni că a luat la cunoștință de demisia lui Titus Corlățean din funcția de ministru al Afacerilor Externe, precizând că va face declarații pe acest subiect la Palatul Victoria. „Politica nu se face la Cultură”, a spus Ponta, prezent la inaugurarea clădirii renovate a Teatrului Național din București. Titus Corlățean […]

Importurile de gaze ale României au scăzut în primele nouă luni din 2014. Astfel, țara noastră a importat o cantitate de gaze naturale utilizabile de 334.100 tone echivalent petrol, cu 65,5% mai mică față de cea din perioada similară din 2013, potrivit datelor centralizate de Institutul Național de Statistică, informează Agerpres. Producția internă de gaze […]

Observatorii OSCE au descoperit în apropiere de oraşul Doneţk două coloane de camioane militare, care transportau armament greu, informează unian.net, preluat de DESCHIDE.md. Prima coloană a ajuns în atenţia observatorilor duminică, 9 noiembrie, în jurul orei 11:20, în apropiere de orăşelul Sverdlovo. Din aceasta făceau parte 17 camioane ZIL, fără numere de înmatriculare, care transportau […]

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat luni într-o intervenție telefonică demisia lui Titus Corlățean, din fruntea Ministerului de Externe, apreciind că…

Potrivit Institutului Național de Fizică a Pământului, luni, în județul Buzău s-au produs două cutremure cu magnitudinea 2,9, respectiv 3,1. Primul seism, de 2,9 magnitudine, a avut loc la ora 07:11, la o adâncime de 115 kilometri. Epicentrul cutremurului a fost înregistrat la o distanță de 37 kilometri de Râmnicu Sărat, 46 kilometri de Buzău […]