(R.C.)

Author

(R.C.)
Articole scrise:

Potrivit unor surse din cadrul serviciilor de intervenţie cel mai probabil a explodat o scrisoare-capcană sau un pachet-capcană

Rusia și China au făcut anul trecut, din distribuirea măștilor de față și a echipamentelor de protecție către țările puternic afectate, un principiu central al relațiilor diplomatice

Stefanos Tsitsipas și Rafael Nadal au făcut meciul anului în sferturile de finală ale Australian Open. Grecul s-a calificat în semifinală, după ce a revenit spectaculos de la 2-0 pentru Nadal

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.895. Dintre acestea, 935 sunt internate la ATI.

Polițiștii anunță că ambulanța care era din județul Buzău asigura transferul unei paciente. În urma accidentului, pacienta a murit, iar doi membri ai echipajului au fost răniți

Valeriu Gheorghiță a vorbit şi despre vaccinarea cu prioritate a persoanelor eligibile din județele în care se înregistrează o incidență cumulată crescută a cazurilor de Covid-19