În pas cu vremea
„Imaginați-vă, dacă puteți face acest uriaș efort. Unul dintre cei al cărui doctorat urmează să fie anulat, pentru că a fost obținut prin fraudă, doar…
Mai că se discută cu pistoalele pe masă în Poliția Română. Dumitru Coarnă, președintele sindicatului polițiștilor, vorbește fără perdea, despre scandalul din poliție, și aruncă vina pe comisarul-șef Radu Gavriș.
Cu un preşedinte incapabil de altceva decât de ură şi discordie, ajungem să ne omorâm noi între noi, români pe români, înainte să ne termine virusul!
Alianța USR PLUS reclamă o înscenare realizată de PSD, care promovează pe rețelele de socializare clipuri video cu persoane deghizate în reprezentanți ai minorităților sexuale și îmbrăcate cu tricouri false USR-PLUS
Nelu Tătaru a declarat că o capacitate de 600 de paturi ar putea fi ocupată în condiţiile în care avem 1.500 de pacienţi noi, timp de 10 zile
Prioritate_strategică
Timp de aproximativ 67 de zile, sursa tace. Apoi, 90 de zile, se trezeşte din nou, emiţând raze radio la intervale de milisecunde şi întregul ciclu de 157 de zile se repetă
Descoperirile subliniază nevoia companiilor care urmăresc vaccinuri contra coronavirusului să-şi analizeze datele în funcţie de sex şi pot influenţa deciziile privind dozarea
România joacă împotriva Irlandei de Nord pe 4 septembrie pe Arena Naţională şi împotriva Austriei pe 7 septembrie la Klagenfurt
Şcolarii trebuie să menţină o distanţă de siguranţă de 1,5 m, să se spele pe mâini de cel puţin 5 ori pe zi, iar dimineaţa când ajung în clasă le va fi luată temperatura
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o hătărâre prin care se limitează, la nivel național, programul de funcționare a teraselor între orele 6.00-24.00
Asociațiile de elevi îi acuză pe cei din Guvern de abuz în serviciu, după anunțul privind faptul că elevii vor trebui să își procure singuri măștile, iar tabletele nu vor ajunge până la începutul anului școlar.
Astept decretul lui Johannis de scoatere la pensia de 79.800 ron/luna a magistraului șef din Novaci (mamă de criminal și complice la crimă) pentru buna educare a fiului rătăcitor de bani gata
Printre propunerile sale se numără subvenționarea centralelor de apartament, gratuitatea transportului public și redeschiderea parcurilor din jurul Palatului Cotroceni și Parlamentului
Peste 45% dintre angajații care au copii își doresc ca noul an școlar să se desfășoare normal, în ciuda contextului epidemiologic actual, iar elevii să înceapă cursurile direct din băncile școlii
„O tentativă provocatoare, care nu va rămâne fără răspuns”, s-a auzit de la Ministerul de Externe de la Moscova, când SUA au anunţat că mută militari din Germania spre Europa de Est
Conducta de transport gaze Ungheni-Chișinău va permite Moldovei – o țară care depinde în procent de 90% de importurile de energie – să își diversifice sursele de energie.
Radu Gavriș, directorul general adjunct al Poliției Capitalei, ar fi influențat un procuror astfel încât acesta să nu emită un mandat de percheziție.
Liderul ALDE afirmă că președintele „Klaus Iohannis ne-a spus, cu subiect și predicat, că el nu consideră că este obligația guvernului să asigure măști pentru copii și profesori „
Vezi Doamne, din cauza PMP, candidatul USR și PNL nu mai are nicio șansă. Să folosești acest argument este de-a dreptul penibil, ba chiar revoltător”, scrie pe Facebook Eugen Tomac
CEO-ul Amazon, Jeff Bezos a devenit astfel, prima persoană din lume care a depăşit pragul de 200 de miliarde de dolari. Averea lui Bezos ar fi atins mai repede pragul dacă
Acestea costă doar 5 dolari, au dimensiunea unui card de credit şi pot oferi un răspun în 15 minute. Testele pot fi administrate în cabinetele medicale sau în şcoli.
Pe 27 august, delegaţii la Marea Adunare Naţională de la Chişinău, apoi şi legislativul moldovean, au votat desprinderea de Uniunea Sovietică
Toți românii care merg în Belgia au obligația să facă un test pentru depistarea COVID-19 la intrarea în țară și să intre în autoizolare
A fondat primul colegiu particular de tehnică dentară, în 1990, anul în care a fost ales președintele Asociației Medicilor Stomatologi