(R.C.)

Author

(R.C.)
Articole scrise:

Ministerul Mediului a anunţat că pe râul Timiș s-a atins vârful maxim de viitură în dreptul stației hidrometrice Lugoj, fiind depășită cota de pericol cu circa 1,5 metri

Franţa a denunţat comportamentul „extrem de agresiv” al Turciei faţă de o fregată franceză implicată într-o misiune în Marea Mediterană, în cursul unei tentative de verificare a

Declarațiile de astăzi ale președintelui Klaus Iohannis, făcute la finalul vizitei la Unitățile Mobile ATI de la Romexpo, au fost luate la bani mărunți și demontate de politicieni.

Fostul colonel SRI a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare de magistrații Curții de Apel București, care au desființat parțial decizia prin care a fost achitat, inițial, de fapte de corupție.

Marcel Ciolacu a precizat că peste 850 de milioane de lei au fost cheltuiți din bugetele locale în lupta împotriva COVID-19, în timp ce de la Guvern s-au trimis doar 20 de milioane de lei

Dacă, în caz de pandemie, dai stimulente materiale doar doctorilor care au luptat efectiv cu virusul, nu poți să recompensezi egal pe toți militarii

Biroul Prezidiului Academiei Române a aprobat modificarea statutului în așa fel încât să fie posibilă îndepărtarea indezirabililor, repetând crima care s-a petrecut în 1948, când academicienii au fost dați afară abuziv