(R.C.)

Author

(R.C.)
Articole scrise:

Retragerea lui Bernie Sanders va permite nominalizarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden drept candidat al Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial

ALDE : Vom îndrepta în Parlament această neghiobie pentru a readuce democrația în matca ei. (…)Cine s-ar fi gândit că în micuțul Lucovid stătea ascuns un mare dictator?

Bulgaria a înregistrat în ultimele 24 de ore 19 noi cazuri de COVID-19 şi un deces. În acest timp, în România sunt 344 de cazuri şi 12 decese.

Mocnesc tensiunile printre români. Criza cauzată de coronavirus și recesiunea ca se profilează la orizont îi fac pe oameni să fie mai atenți parcă la politica românească.

Bărbatul care a omorât șapte oameni cu un stativ, în timp ce era internat la Spitalul Săpoca, din județul Buzău, poate scăpa de pedeapsă. Expertiza neuropsihiatrică arată că acesta nu avea discernământ

Mai mulți deținuți din Penitenciarul Iași au donat bani unei fundații, care oferă mâncare bolnavilor cronic, bătrânilor singuri, familiilor monoparentale sau cu mulți copii

Franția, patria laboratoarelor bio-chimice, și nu numai, importă…1 MILIARD DE MĂȘTI (de alea, profesioniste), iar „ai noștri” nu au nici măcar necesarul (…)

Mai multe studii au demonstrat că pisicile îşi pot transmite virusul una celeilalte, aceasta fiind specia cea mai vulnerabilă. Sunt necesare „măsuri de precauţie pe care trebuie să le ia proprietarii

Pe teritoriul României, au fost confirmate 4.761 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID–19, 344 dintre acestea fiind în ultimele 24 de ore, anunță Grupul de Comunicare Strategică

Doi verișori din Buzău, veniți din Italia, tratați și vindecați de coronavirus la Institutul Național Matei Balș, au ieșit pozitivi din nou, la retestarea realizată în timp ce se aflau în izolare, acasă.

O solutie ca Parlamentul să fie al poporului ar fi ca toți aleșii să fie testați la poligraf că nu sunt acoperiți și nici să nu fie în legătură cu serviciile.