N-am mai scris demult despre Traian Băsescu, mulţumindu-mă să evoc doar tangenţial unele dintre marile „merite” ale marinarului, de pe timpul celor două mandate prelungite la nesfârşit de abila modificare constituţională introdusă prin referendum de Adrian Năstase, care nici cu gândul nu gândise că va fi posibil să piardă alegerile prezidenţiale din 2004 şi să-i […]
Asistăm din păcate, de la o vreme, la o vastă operaţie de dare în petec a doi dintre cei mai importanţi, cel puţin în principiu, lideri europeni. Este vorba de cuplul demn de o nominalizare la categoria comici vestiţi ai ecranului, format de Îngeresa Merkel şi de Franţuzul Hollande, care tind tot mai mult să […]
Ştie toată lumea că în România corupţia bate orice record. După cum bat orice record şi permisivitatea oficială, y compris a întregului sistem legislativ, precum şi cea neoficială, faţă de fenomen. De atâta vreme nu se mai miră nimeni că premierul are dosar penal, iar de câteva zile, când a explodat ştirea cu trimiterea lui […]
Dovedind din nou că e un jucător, chiar dacă pe ascuns, nu pe faţă ca Băsescu, preşedintele nostru actual se luptă din greu ba pentru un guvern al său, personal, ba pentru un număr limitat de refugiaţi, că aşa le zic unii, musulmani. În ultima privinţă, împins de repetatele provocări şi insulte de pe Facebook […]
De la o vreme, o altă mântuire a neamului se arată la orizontul ceţos al politichiei româneşti, şi anume moscheea pe care a perfectat-o Ponta cu ocazia întâlnirii istorice de la Baku, întâlnire cu nimeni altul decât posesorul de ne-drept al sabiei sfântului nostru de ultimă oră, Ştefan cel Mare. Ce-l durea pe Pontacul nostru […]
Scandalul uriaş stârnit în ţară de legea recent adoptată împotriva promovării cultului legionarilor, prin care se deschide cale liberă unor abuzuri de neimaginat, în condiţiile în care asemenea prevederi legale existau deja în legislaţia noastră, readuce în atenţie, din colţul prăfuit al istoriei unde zăceau până acum, atât esenţa legionarismului cu reprezentanţii săi – adevăraţi, […]
Cum Crin nu se putea retrage din politică fără să lase un fâs urât mirositor în urma lui – unul din cele mai pestilenţiale, vorba lui Marin Preda –, ne-a căptuşit cu o lege ce tocmai a fost promulgată de Iohannis cu o nonşalanţă demnă de o cauză mai bună. Legea este în totală contradicţie […]
A curs multă cerneală electronică pe publicaţiile online (că de presa tipărită nu mai avem ce spune!) pe tema operaţiei la genunchi în Fanarul de aproape totdeauna al domniilor române colorate mai mult sau mai puţin cu alt pigment sangvin, precum şi în cazul acestui voievod nu al ţiganilor, dar al mafioţilor noştri în mod […]
Acesta a fost momentul în care zglobiul popor grec a dat lovitura de graţie democraţiei, pe care tot el a inventat-o.
Noua stea a politichiei dâmboviţene are ca flamură o izmană, însemne de ghinărar la vedere şi, pe acoperitelea, pare să mai poarte şi alte trese. Nimeni nu se jură că le-ar fi văzut vreodată, dar toată lumea, de la mic la mare, pare să ştie de ele. În primul rând Ponta, care tremură ca varga […]
Există pe undeva, în lumea asta mare, o ţară bananieră (deşi fără banane), a cărei soartă e decisă, de regulă, lucru deloc neobişnuit, de vecinii sau nevecinii mai mari, de împăraţii roşii ori verzi ori de cine ştie ce altă culoare, nu neapărat politică. În ţara respectivă, acum vreo 25 de ani, lumea a fost […]
Tocmai voiam să scriu despre Traian Băsescu (pe care îl cam neglijasem în ultima vreme), cu ocazia redeschiderii dosarului Mihăileanu, mai ales că se pronunţase între timp şi un cunoscut comentator politic, decretând că declaraţia Băsescului despre cele 60-70 de dosare penale care îl aşteaptă ar fi un procedeu de manipulare numit negare prin absurd. […]
În comentariile la diverse articole, sau în opinii exprimate indiferent unde, apar grele acuze de băsism sau de pontism, într-o falsă situare a celor două ilustre personaje la polii opuşi pe eşichierul politic.
Precum baciul moldovean din perla folclorului literar românesc, cel ce ne păstoreşte acum, ca ţară, pare să fie din ce în ce mai singur, deşi nu spune nimeni că s-ar pune la cale vreun complot al cuiva împotrivă-i. Din contră, toţi par să-şi aibă buzele unse cu miere în ce îl priveşte. Deci apelul din […]
De atâta timp anunţată cu surle şi tobe (ca să evit ultrapleonisticele „trâmbiţe” cu care m-am născut şi voi muri, aşa cum vor muri generaţii la rând după mine!), noua majoritate se cufundă tot mai mult într-o ceaţă groasă ca la facerea lumii. Aleşilor noştri, etern realeşi, le cam miroase acum toboganul traseismului, după ce […]
În toată învălmăşeala arestărilor DNA şi eliberării arestaţilor de către judecători, o întrebare, dacă nu chiar două, persistă chinuitor şi fără răspuns.
Nu vorbesc aici de ţară în sensul rustic al cuvântului, cel ce a dat şi derivatul „ţăran”, ci în sensul de stat, de polis grecesc, cum a fost Atena lui Pericle, de pildă, căci Putin, Iliescu, Băsescu, Iohannis, Constantinescu numai de ţărani nu pot fi catalogaţi, cu toate că o iau şi ei, destul de […]
Dacă s-ar face un clasament al marilor asasini de-a lungul a mii de ani din existenţa omenirii, e limpede că primele trepte ale podiumului ar fi ocupate de marii bărbaţi pe care îi cunoaştem sub numele de conducători de stat.
Mare bal mare la curtea comentatorilor. Iohannis l-a propus pe viitorul şef al SRI! Asta cu toate că nu are încă în Parlament o majoritate asigurată, ceea ce poate fi o mare problemă.
Frumoasă şi dătătoare de speranţă prestaţia de până acum a noului preşedinte al României. Impecabilă chiar, îmi stătea pe limbă să spun. Dar pete sunt şi în soare, darmite în acţiunile noastre, bieţi oameni, aflaţi noi sub vremi, iar nu invers, cum observa cronicarul. Cele două discursuri prezidenţiale rostite până acum în Parlament sunt într-adevăr […]
Dacă dezvăluirile Elenei Udrea au provocat iniţial zâmbete ironice sau neîncrezătoare, pe măsură ce protejata lui Băsescu şi, până la o vreme, chiar a Serviciilor continua din ce în ce mai apăsat să-i dea în gât pe unii sau alţii, au început tot mai mulţi să cadă pe gânduri. În fine, la vestea că fosta […]
…Ba chiar visători! Iar visul lor sunt banii şi mărirea, ale lor, personale, nu ale ţărişoarei în care îşi bălăcesc burţile şi îşi umflă averea.
Istoria postrevoluţionară a României (dacă admitem că evenimentul de la 22 decembrie a fost o revoluţie, şi nu prea avem motive să nu o facem) înregistrează trei preşedinţi care s-au perindat, unii cu repetiţie, la conducerea statului.
De când a pierdut cursa prezidenţială, Victor Ponta dă semne tot mai evidente că trăieşte într-o realitate paralelă. Procedează ca într-un roman SF, împreună cu partidul care şi l-a aşezat în vârful nu acoperit de zăpadă precum Kilimanjaro – deşi la fel de vizibil la mari depărtări –, ci de o masă cleioasă al cărei […]
Clipele dulci trăite de eroul nostru în Dubai, alături de prietenul său Ghiţă, vor fi fost oare în măsură să-l consoleze pentru pierderea, prăbuşirea, mai bine zis, a tuturor poziţiilor deja câştigate, ca şi a celor pe cale de a şi le adjudeca?
Ne aducem aminte toţi cei care am votat în 2004 că Băsescu l-a învins pe Bombonel cu un slogan anticorupţie, luptând, conform acestuia, împotriva „sistemului ticăloşit” şi chemându-i pe reprezentanţii sistemului „la ţepe, în Piaţa Universităţii”.