Există pe undeva, în lumea asta mare, o ţară bananieră (deşi fără banane), a cărei soartă e decisă, de regulă, lucru deloc neobişnuit, de vecinii sau nevecinii mai mari, de împăraţii roşii ori verzi ori de cine ştie ce altă culoare, nu neapărat politică.
În ţara respectivă, acum vreo 25 de ani, lumea a fost răscolită de un vânt de schimbare, pornit de pe puntea unui vapor prin vecinătatea unui ostrov de basm, numit Malta, după ce alt ostrov, cu nume asemănător, pornise tot un asemenea vânt, cu vreo 50 de ani înainte. Ca şi atunci, vântul cu pricina trebuia să aducă ţara la ascultare, că prea şi-o luase la cap vajnicul ei conducător, cu aerele lui de independenţă.
Copilul de suflet al acestuia, care fusese mirosit din timp de înaltă trădare şi scos pe tuşă, a prins repede în nări mirosul victoriei personale, amestecat cu mirosul de sânge al binefăcătorului de până atunci. Cum se întâmplă de obicei în situaţii de astea, Nea Nicu a fost un pic găurit şi pus la pastramă doi metri sub pământ, iar Nea Nelu s-a cocoţat în scaunul lui, lucru ce nu se putuse face doar cu câteva picături din lichidul colorat, aşa că a mai făcut să curgă râuri de sânge, până să se potolească cei ce luaseră lucrurile în serios şi chiar au crezut că a venit în sfârşit timpul să-şi ia soarta în mâinilor lor.
De tot banal, cum banal a fost şi faptul că, obligat, totuşi, să schimbe sistemul, Neluţu s-a gândit că n-ar fi rău să păstreze agoniseala vechiului sistem în buzunarele oamenilor sistemului, cu toate că s-au vopsit şi s-au rebotezat cu alte culori şi măreţe idealuri. Chiar dacă economia ţării a fost ruinată, industria câtă a mai rămas în picioare ca prin minune încăpând pe mâini străine şi agricultura a fost pusă la pământ, că tot din pământ îşi trage sevele, nu era nicio problemă.
Şi cum singura problemă a fost tot ideea unora că în toată povestea asta ceva ar depinde şi de ei, până la urmă, Neluţul aducător de soare şi-a chemat ajutoarele, căci povestea cu teroriştii se fumase deja, tocmai de prin minele patriei, dându-le pe mână responsabilitatea grădinăritului prin faţa Teatrului Naţional, unde se încăpăţânau să mai reziste în bătaia aceluiaşi vânt revoluţionar al mascaţilor de data aceasta niscaiva drogaţi şi vânzători de valută, că bişniţa cu blugi nu mai era la modă, după ce primul marinar al ţării îi golise toţi desagii încă dinainte de loviluţie.
Între timp, alte vânturi au început să bată pe plaiurile bananiere, unde o anume uniune de state mai civilizate decât republicile din stepe şi de pe asiaticele întinderi a simţit nevoia să-şi extindă influenţa şi pieţele către Răsărit. Aşa că Nea Nelu a trebuit să cedeze locul unor lupi mai tineri, dar cu colţii mult mai rânjiţi ca ai lui, mulţumindu-se doar cu titlul onorific de conducător al aceluiaşi partid cu nume uşor schimbat, precum părul animalului cu pricina. Şi aşa, dintr-o bunicuţă cu ochii încă roşii de sânge s-a născut o bomboană de premier care n-a mai apucat să ajungă şi preşedinte de ţară, deşi îşi rânduise armata de credincioşi sus ori subpuşi, care mai de care, printre aceştia aflându-se şi un june procuror a cărui operă capitală, şi chiar originală, pentru prima şi ultima oară în viaţa lui, pare să fi fost asasinarea, din înalte considerente de stat drepţi, a unui coleg ce stătea foarte strâmb şi-şi făcea nevoinţele, auzi obrăznicătură, contra vântului. După care procurorul a făcut ce-a făcut de-a ajuns el însuşi premier şi preşedinte de partid, pe când antecesorul s-a dus să stea puţintel la răcoare. Şi-a pavat drumul ascendent cu un mic plagiat, arogându-şi de asemenea titluri academice la care nu avea niciun drept. Important era să aibă clopoţei frumos zornăitori sub coadă, alături de un aliat destul de fidel, căruia, foarte curând, a ajuns să-i poarte sâmbetele, deşi, împreună, ar fi putut face multe pentru ţărişoara lor.
În toată cariera lui politică, şi nu numai, a agonisit suficiente păcate pentru a-i fi scoase pe nas tocmai de către cea pe care o numise la conducerea DNA, în cârdăşie cu, pe atunci, marinarul aflat la conducerea statului.
Şi iarăşi, banal de tot, ca în orice ţară bananieră, această nouă aliată, ascultând şi pliată fiind altor vânturi de data aceasta, a găsit suficientă vârtute ca să-i toarne un dosar penal de toată frumuseţea, din care, lucru ştiut sau bănuit de o ţară întreagă, răsar florile de mucigai ale unor fapte deloc onorante nu doar pentru un borfaş de rând, şi cu atât mai puţin pentru un şef de guvern.
V-aţi gândut cumva că, ruşinat foarte de asemenea păgâni procurori fără pic de respect pentru foncţie, premierul cu pricina s-a gândit măcar o secundă să-şi prezinte demisia? O, vai!
Aţi uitat cum se numeşte ţara. Cumva România?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.