AUTIŞTII CĂRŢILOR (12)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Autiștii cărților apărută la editura eLiteratura, în 2013

Hartstein şi Kolotowsky, după opt ani de cercetări, cred – prin deceniul al cincilea al secolului XX, era creştină – că au găsit într-un comandant mort la doi ani după Bahadur I pe prezumtivul fiu al Prostănacului. Într-un mormânt din necropola de la Aleh, a fost descoperit un text despre Ragnar, general al faraonului, text care, în descifrarea celor doi savanţi germani, n-ar reprezenta decât o epitomă a întâmplărilor povestite de Arnold Mann. Partea ciudată este că scriitorul nu a putut avea cunoştinţă de inscripţiile de la Aleh, întrucât întregul sit n-a fost dezgropat decât începând abia cu cinci ani după apariţia primei ediţii a „Prostănacului”.

Premoniţie? Geniu artistic? Glumind, Dan J. Adam, cel mai competent exeget al lui Arnold Mann, afirmă că, în fond, dacă, pe vremea lui Bahadur I şi a sinistrei sale soţii Ţunţi II, istoria s-a scris pornindu-se de la prezent spre trecut, de ce să nu se fi creat şi literatura în acelaşi fel, câteva milenii mai târziu? Pentru că, după alţi opt ani, apare un studiu al lui Jung „Înainte, până la Bahadur”, unde gluma iniţială este preluată într-o formă cât se poate de serioasă şi, poate şi sub influenţa tot mai vizibilă a lui Freud, gânditorul hamburghez va susţine cu toată tăria că întotdeauna realitatea se va scrie pornindu-se de la prezent înspre un trecut subiectiv – emanaţie a singurei obiectivităţi acceptabile: momentul actual. Dan J. Adam nu se referă numai la interpretarea datelor, el nu exclude nici măcar o fotografiere diferită a aceluiaşi moment în funcţie de tehnica la care a ajuns spiritualitatea subiectului. Nu au fost pictate atât de diferit piramidele de la Gizeh în evul mediu faţă de ceea ce ni se oferă privirii acum? (În paranteză fie spus, chiar şi cu câteva decenii înaintea apariţiei psihologiei transversale, Dan J. Adam oferă sugestii apropiate acesteia.)

Stimulat de extraordinara carieră a povestirii sale „istorice”, Arnold Mann a demarat fascinanta aventură a ciclului său „Urmaşii”. În realitate, a pornit cea mai ciudată competiţie dintre un scriitor (aflat la apogeul celebrităţii sale) şi doi istorici ambiţioşi, Hartstein şi Kolotowsky. Aceştia au săpat, cu o energie rar întâlnită, cele mai diferite localităţi unde exista şi cea mai vagă bănuială că ar fi putut fi scoase la iveală atestări ferme ale celor povestite de prozator.

La început, totul arăta de parcă Arnold Mann le-ar fi dat o temă şi ei, asemenea unor elevi conştiincioşi, s-ar fi grăbit să caute dovezile tuturor teoremelor narative ale scriitorului. Şi, într-adevăr, după biografia lui Ragnar din mormântul de la Aleh, au ieşit la suprafaţă noi fragmente despre alte câteva personaje principale sau secundare din ciclul „Urmaşii”. Alimentat de o publicitate pe măsură, duelul Hartstein&Kolotowsky versus Arnold Mann a atras interesul celor mai largi pături de spectatori, până ce, la început, Grosz şi, pe urmă, tot mai mulţi alţii au început să găsească fisuri în corectitudinea descifrărilor celor doi arheologi. Odată cu dezavuarea profesionalismului istoricilor incriminaţi (incriminare forţată şi de considerente absolut străine de paleografie), publicul şi-a pierdut interesul şi faţă de ciclul „Urmaşii”. După cum relatează acelaşi Franz Jung, Arnold Mann a fost atât de afectat de eşecul şi de „escrocheria ieftină” a celor doi istorici compromişi, încât a hotărât să întrerupă continuarea elaborării „Urmaşilor”.

 

Citim, într-unul dintre numeroasele ziare apărute acum în ţară, un articol preluat dintr-o publicaţie englezească, articol ce, fără a informa cititorul neavizat de întreaga afacere Hartstein&Kolotowsky, reabilitează postmortem pe cei doi savanţi în urma descoperirii întâmplătoare reuşită de o echipă de arheologi occidentali în Maroc. Un pasaj recent descifrat constituie o traducere aproape textuală a povestirii „La picioarele reginei” din ciclul „Urmaşii” de Arnold Mann. A cunoscut faimosul scriitor un manuscris pierdut, pe care să-l fi plagiat cu neruşinare? Ipoteza este greu de admis până şi de cei mai porniţi detractori ai autorului „Prostănacului”. În primul rând, fiindcă recent descoperitul text provine dintr-un inventar ce n-a putut fi decriptat timp de treizeci de ani. Să fi avut Arnold Mann acces la înscrisuri într-o limbă pierdută şi într-un alfabet unic? Însă, admiţând şi aceasta, să fi beneficiat de o copie a unor înscrisuri dezgropate mult mai târziu? Şi, dacă da, să fi transcris autorul nostru întâmplări de pe pietre funerare şi table vechi, confecţionându-şi în felul acesta opera? Un serial de articole dintr-un supliment de duminică ale lui New Star tinde să demonstreze tocmai acest lucru. Întrucât semnatarul foiletoanelor are nevoie de mărturia postumă a lui Hartstein şi Kolotowsky, el îi reabilitează pe istoricii, nu demult damnaţi, drept principalii garanţi ai teoriei sale. Până la urmă, despre Mc. Neill a început să se vorbească tot mai mult, acuzatorul lui Arnold Mann câştigând un credit nemeritat. În ipotezele sale năstruşnice, publicistul pretinde că scriitorul german ar fi posedat, prin cine ştie ce întâmplare, o colecţie întreagă de texte ale vechii limbi pierdute şi, dacă moartea nu l-ar fi împiedicat, ar fi dat tiparului încă numeroase „opere”, mai degrabă tălmăciri într-un grai şi într-un decor contemporan al unor fapte petrecute cu mii de ani în urmă, pe vremea odiosului faraon Bahadur I şi a sinistrei sale soţii, Tunţi II. Faptul că încep să mai iasă la iveală – şi încă într-un ritm destul de frecvent azi –şi alte eventuale surse de inspiraţie pentru Arnold Mann, însă care n-au fost folosite de acesta, îl face pe Mc. Neill să adauge că scriitorul  german, atât de prolific, nu întâmplător n-a fost suficient de harnic spre a mai copia şi alte texte, întrucât ştia că ar fi riscat să nu mai fie crezut că a putut da naştere singur respectivelor situaţii. O postumă neterminată, publicată anul trecut, l-a făcut pe Mc. Neill să aducă imediat la lumină şi textul „original”, tipărit, între timp, în „Arhivele Societăţii de Arheologie”. Singura problemă ce se mai pune, pretinde publicistul de limbă engleză, este aflarea locului unde s-ar afla inestimabila sursă de inspiraţie a lui Arnold Mann, plagiatul peste veacuri fiind pentru Mc. Neill indubitabil.

Doar că – iată! – a apărut şi un detractor al detractorului. Un oarecare autor de limbă franceză, venit tocmai din India, Sandjih Nahrini, a descoperit în Tibet şi textul polemic al lui Mc. Neill, publicat în serialul din New Star. „Totul face parte din acelaşi scenariu”  pretinde Nahrini, iar Arnold Mann n-a fost decât un von Däniken al „literaturii mari”. „Nu scriitorul este cel ce s-a inspirat din trecut, ci amintirile omenirii s-au inspirat din geniul acestui mare prozator” afirmă, în continuare, cărturarul hindus.

Teza acestui om lucid este tulburătoare nu numai la modul general. „Tot ce facem s-a mai scris şi se va scrie despre noi, într-un trecut mai mult sau mai puţin previzibil. Nimic nu rămâne un secret. NU TREBUIE DECÂT SĂ CITIŢI ISTORIA SPRE A VĂ DESCOPERI COMPLET DECONSPIRAŢI!” 

„CÂND SE VA GĂSI ŞI OBELISCUL PREVESTIND AMĂNUNTELE MORŢII MELE, S-AR PUTEA CA EU SĂ FIU DECEDAT DE MULT! PUŢINELE MESAJE DESPRE NOI AFLATE ÎN TIMPUL VIEŢII SUNT SINGURELE PREVESTIRI REALE, DOAR CĂ NOI NU NE PRICEPEM SĂ LE DESCIFRĂM!”

Sandjab Nahrini este un arheolog conştiincios. El a plecat de mai multe luni în Tibet, unde a scos la iveală senzaţionale texte înrudite cu cele egiptene din vremea dinastiei odiosului Bahadur. Doar că, între timp, din colecţia de la Aleh s-a descifrat şi povestea morţii – pe vremea faraonului – a lui Nahrini. O poveste tulburătoare şi plină de semnificaţii! Arheologul nu s-a mai întors de pe şantierul lui retras, iar pesimismul general în legătură cu soarta sa pare justificat.

În numărul de vineri al lui New Star, Gough, un comisar de poliţie, se oferă să rezolve cazul dispariţiei savantului hindus, pornind de la recenta descoperire de la Aleh. Textul respectiv este o „adevărată nuvelă poliţistă”, se afirmă, iar publicul aşteaptă cu sufletul la gură dovedirea noii similitudini. Primele reportaje din Tibet sunt anunţate în exclusivitate pentru săptămâna viitoare.