AUTIŞTII CĂRŢILOR (6)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Autiștii cărților apărută la editura eLiteratura, în 2013

 

Ghid de vizitare

• continuare –

Ce l-a făcut pe domnul Adam să insiste atât? Desigur vârtejul în care l-a prins maladia cărţilor lumii de dincolo în forma autismului cărţilor. Astăzi, în privinţa aceasta, datorită progresului ştiinţific, nu mai persistă nici o îndoială.

 

Să presupunem, însă, că dumneavoastră aţi avut mai mult noroc decât Adam, decât domnul Adam. (Care n-a ştiut să profite de debutul să atât de promiţător[1]…) Aţi avut mai mult noroc, dar, indiscutabil, meritele dumneavoastră personale v-au adus în situaţia de a putea vizita Castelul albastru. Meritele dumneavoastră personale nu pot fi tăgăduite de nimeni. De nimeni! Jos pălăria! Jos pălăria!   

Vreţi să mergeţi mai departe, însă, pentru aceasta, e foarte indicat – foarte indicat ! – să zăboviţi asupra Ghidului de vizitare, care, uneori, poate fi găsit şi la chioşcurile de ziare, în standurile din benzinării ori în marile hipermarcheturi. (Atenţie! Nu întotdeauna este precizat pe copertă că este vorba despre Ghidul de vizitare al Castelului albastru. Dar, dacă aţi fost în prealabil în Capitala istorică – firul roşu al întregii noastre deveniri -, n-aveţi cum să-l ignoraţi.)

Ghidul este periodic actualizat şi se găseşte în ediţii diferite, atât în ipostaze de lux, cât şi în format accesibil oricărui buzunar. Să te zgârceşti în această privinţă – deşi pretinzi că vrei să mergi mai departe! -, reprezintă o adevărată imprudenţă. (Nu spune nimeni că ar fi necesar să vă cumpăraţi un exemplar dintr-o ediţie scumpă, de pildă un volum cu coperţile din piele de crocodil, cum nu poţi admira decât în vitrinele celor mai exclusive buticuri, dar nici variantele cele mai ieftine nu sunt recomandate. O industrie înfloritoare de Ghiduri de vizitare incomplete, superficiale, conţinând chiar şi scăpări impardonabile a fost aruncată pe piaţă prin anii ultimului deceniu al mileniului doi de după Cristos. Şi nu s-au găsit puţini cei care, din meschinărie, s-au pomenit ireparabil induşi în eroare de asemenea broşuri mizerabile. Şi încă un lucru de netrecut cu vederea: este foarte important să nu vă bazaţi pe înscrisuri vechi: acelea nu sunt bune decât pentru istorici şi pentru colecţionari[2], pentru uzul practic trebuie să folosiţi doar materialele noi[3].)

De vă veţi procura Ghidul de vizitare, veţi avea toate şansele să mergeţi mai departe cu folos, după ce veţi putea pătrunde în Castelul albastru. Deasupra grandioasei intrări, se află scris cu litere frumos stilizate „Cunoaşte-te pe tine însuţi!”.  

La poartă nu vă va opri nimeni după ce veţi prezenta biletul – care are prevăzut şi „aprobarea tacită” obţinută din Capitala istorică, „firul roşu al întregii noastre deveniri”. Imediat ce aţi intrat, veţi trece printr-un cabinet medical, unde mai multe persoane în halate albe vă vor face un consult. Abia apoi, cu cărticica în mână, veţi păşi în prima curte interioară[4]. Mai departe nu se merge singur, fie că aţi venit cu un grup organizat, fie că, fără să vă fi vorbit dinainte, chiar şi fără a vă cunoaşte, vă veţi încolona (ca la orice coadă) şi veţi compara ceea ce veţi vedea cu ilustraţiile din paginile volumului. Pentru aceasta, veţi fi obligaţi să vă rotiţi privirea la 360 de grade: la fiecare punct cardinal se află câte un turn. Iniţial, aţi putea crede că acele construcţii ar fi nu numai simetrice, ci şi identice. Însă cartea vă va indica altceva şi, încetul cu încetul, îi veţi da dreptate: se întâmplă ca văzul să ne mai înşele, mai ales că vegetaţia ascunde privirii unele detalii, iar coloanele amplasate de jur împrejur creează şi ele iluzii optice. Şi, iată, se dovedeşte că un Ghid de vizitare este într-adevăr indispensabil: fiind opera unor specialişti, îţi va corecta greşelile omeneşti cauzate de simţurile noastre atât de imperfecte. Nici chiar coloanele nu sunt la fel, deşi, la început, derutat de ţinuta lor zveltă, nu deosebeşti stilurile. În carte scrie clar: „Doar primele trei grupuri de coloane respectă puritatea ionică, respectiv dorică şi corintică; al patrulea grup de coloane etalează un stil compozit, ceea ce, bineînţeles, nu reprezintă o sinteză, ci altceva”. Sunt „amănunte” peste care veţi trece repede, curioşi să ajungeţi, pe rând, la cele patru turnuri. Abia mai târziu, când veţi tot analiza pe îndelete extraordinara experienţă, veţi pătrunde, măcar până la un punct, semnificaţiile stâlpilor şi veţi vedea că ei n-au fost amplasaţi acolo nici din rutină, nici din capriciile arhitecţilor succesivi. Şi acel „altceva” abia atunci vi se va releva.  

Şi iarăşi veţi avea tendinţa de a vă grăbi de a vizita cât mai repede turnurile, despre care aţi auzit atâtea, multe lucruri contradictorii, aşa că ardeţi de nerăbdare să verificaţi personal adevărul. (Păi, nu dumneavoastră vi s-a întâmplat – nu o dată! – să staţi comod în fotoliu – ori să priviţi marea cea nesfârşită de pe o solidă stâncă sigură – şi să vă întrebaţi „Cum mai departe?”. Sigur că vi s-a întâmplat acest lucru, altfel de ce să cheltuiţi atât timp, bani şi eforturi pentru a câştiga privilegiul de a vizita Castelul albastru?) Nimeni nu vă zoreşte şi, totuşi, vă grăbiţi spre Primul turn. Dar, mai înainte, ghidul vă ţine pe loc şi vă mai face o introducere, una în genul veşnicelor relatări despre istoricul locului, subliniind şi el, ghidul, că vremea schimbă adesea semnificaţiile, jucându-se cu elementele disparate ale realităţii, aşezându-le într-un anume fel, apoi, în alt fel, revenind şi iar modificând. Ca într-un caleidoscop atât de drag copiilor. Şi nu numai lor. Însuşi Dumnezeu se joacă adesea cu acest caleidoscop şi, fiindcă elementele realităţii nu sunt infinite, motivele revin. Uneori recognoscibile asemănările chiar şi într-o singură viaţă de om:

[1] Ceea ce urmează este atât de neobişnuit încât logica obişnuită ne joacă feste: domnul Dan Adam a murit, aşa cum tocmai ni s-a spus, dar, iată, domnul Dan Adam trăieşte în diferitele episoade ce vor urma! Specialiştii pretind că, de fapt, nici n-ar fi vorba de domnul Adam, ci doar de proiecţia pe care a lăsat-o în urma s-a.

[2] Numeroasele cluburi ale colecţionarilor de Ghidurilor de vizitare s-au răspândit în toată lumea, iar schimbul de exemplare a invadat internetul. Se pare că doar patru oameni de pe tot globul se pot lăuda cu colecţii aproape complete, fiecăruia nelipsindu-i decât ediţia din 1992 tipărită la Vaduz, ediţie cumpărată în exclusivitate (bineînţeles în mod abuziv) de un membru al clubului din Haiti.

[3] Un proiect de lege privind obligativitatea comercianţilor de a specifica pe coperta patru a fiecărui exemplar data expirării valabilităţii se află în dezbatere de, iată, peste opt ani, fără ca actul normativ să fi fost încă votat.

Pe de altă parte, nu trebuie să fie acuzaţi prea aspru toţi editorii care au publicat ghiduri care au şi unele scăpări. Întrucât toate se schimbă pe lumea asta, unele precizări au fost valabile la data apariţiei volumului/broşurii, însă nu mai sunt actuale astăzi. Cine să prevadă toate modificările? De aceea, încă o dată, precizarea de pe ultima copertă a anului de valabilitate a Ghidurilor de vizitare a Castelului albastru este la fel de importantă ca şi specificarea pe un produs alimentar până când e indicat să fie consumat. Măsura ar fi şi în folosul editorilor: i-ar exonera de orice răspundere pentru necazurile la care se expun cititorii unui Ghid expirat.

[4] Se bănuieşte că ar exista şi o a doua, dar nu i s-a găsit încă o cale de acces. Cu toate acestea, uneori, mai ales pe ceaţă, de la anumite ferestre ale turnurilor se poate distinge ceva ce ar putea fi o a doua curte interioară. (De sus, din văzduh, a doua curte interioară n-a putut fi fotografiată.)