Autoritățile turce au reținut 51 de profesori

Autoritățile turce au reținut, luni, 51 de profesori suspectați de implicare în tentativa eșuată de lovitură de stat din 2016, relatează site-ul agenției Anadolu.

Cadrele didactice au fost arestate la Ankara, după ce procurorii locali au emis mandate pe numele lor, alături de alți 56 de profesori. Operațiunile continuă în această investigație.

Anterior, profesorii în cauză au fost suspendați din învățământ în cadrul unei anchete privind legături cu organizația intitulată Fethullah Terrorist Organization (FETO), considerată responsabilă pentru tentativa eșuată de lovitură de stat din 15 iulie 2016, în urma căreia 250 de persoane au fost ucise și alte 2.200 au fost rănite.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat stare de urgență după puciul eșuat din 2016, iar peste 50.000 de persoane au fost arestate, printre care jurnaliști și angajați din administrația centrală. În plus, peste 150.000 de profesori, funcționari publici și militari au fost demiși sau suspendați din funcție.

Clericul musulman Fethullah Gulen, în vârstă de 79 de ani, locuiește în statul american Pennsylvania din 1999, iar Turcia a cerut extrădarea de urgență a acestuia. Gulen a respins toate acuzațiile și consideră că Erdogan a impus o dictatură în Turcia.

Acțiunile Ankarei au fost dur criticate de mai multe state europene și organizații pentru drepturile omului. Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat „foarte îngrijorată” în privința situației statului de drept din Turcia și a susținut reducerea fondurilor europene către Ankara, în condițiile în care Turcia dorește aderarea la Uniunea Europeană.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. Noi ce mai aşteptăm ? Nu-i clar că asta ne aşteaptă şi pe noi ? De altfel la noi lovitura de stat e în plină desfăşurare ! Nu ştiu de ce se aşteaptă dispariţia ţestoasei Soroş şi nu se interzic toate oficinile lui de spionaj din România aşa cum au făcut Polonia, Rusia, Ungaria, Slovenia, Slovacia Serbia, ba chiar şi Israelul, patria-i mumă, care s-a convins şi ea că-i ciumă !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.