Autorizaţia de zbor a avionului Yak-42, care s-a prăbuşit miercuri în Rusia cu 45 de persoane la bord, expira în mai puţin de o lună, pe 1 octombrie, relatează Interfax, citând surse din domeniul aviatic.
„Avionul era în uz din 1993. Salonul VIP al aparatului avea o capacitate de 73 de pasageri. Valabilitatea certificatului de zbor expira pe 1 octombrie 2011”, au precizat sursele citate.
Surse citate de agenţia oficială ITAR-TASS au confirmat că avionul era în exploatare de 18 ani, dar spun că aparatul atinsese nivelul limită de folosire. „Avionul înregistrase nu mai mult de 20.000 de ore de zbor, ceea ce este sub nivelul său maxim”, a spus interlocutorul agenţiei.
Aparatul Yak-42 s-a prăbuşit în timpul manevrelor de decolare, la 1 kilometru de aeroport. În urma impactului cu solul, avionul s-a sfărâmat, iar o parte a fuzelajului a căzut în fluviul Volga.
„Avionul Yak-42 nu a putut lua înălţime şi s-a lovit de o antenă de radiolocaţie”, a explicat Agenţia rusă de transport aerian Rosaviaţia.
Totuşi, între posibilele cauze ale accidentului, specialiştii iau în calcul şi defecţiunea tehnică a aparatului sau o eroare de pilotaj.
În tragedia aviatică şi-au pierdut viaţa 43 de persoane, potrivit unui ultim bilanţ, între care şi membrii echipei ruse de hochei „Lokomotiv”.