Bărbatul care suferă de tulburări de natură psihiatrică şi care a intrat luni cu un furgon, la Marsilia, în două staţii de autobuz, omorând o persoană şi rănind alta, a fost inculpat miercuri pentru ”asasinat, tentativă de asasinat, furt”, potrivit unor surse judiciare citate de AFP.
În contextul în care modul de operare a sugerat un act terorist, parchetul a anunţat rapid că nu privilegiază această ipoteză, având în vedere primele elemente.
Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, originar din Isère, şi-a încheiat cursa pe Vieux-Port, undea fost arestat de poliţie.
În faţa anchetatorilor, presupusul autor al atacurilor a declarat că nu îşi aminteşte nimic.
El a recunoscut pur şi simplu furtul vehicululi. Înainte de audiere, justiţia a dispus o expertiză medicală, care a conchis un ”proces psihiatric probabil”.
El a fost spitalizat, fără măsura restricţionării libertăţii, la psihiatrie, la Allauch (Bouches-du-Rhône), o comună de lângă Marsilia.
În noiembrie 2015, o expertiză psihiatrică a stabilit ”o absenţă a periculozităţii” suspectului, potrivit parchetului.
Bărbatul are deja mai multe menţiuni la cazierul judiciar şi a ieşit de la închisoare pe 17 mai, după ce a ispăşit o pedeapsă de trei luni de închisoare – dintre care două cu suspedare – pentru furt şi tentativă de furt agravată, pronunţată la sfârşitul lui 2015. El se afla în regim de suspendare a pedepsei şi punere la probă atunci când a trecut la fapte.
În furgoneta furată cu care a comis crima, aanchetatorii au găsit, în afara unei scrisori a unei instituţii psihiatrice, ”o carte de filosofie şi o carte foarte generalistă despre islam”, a anunţat marţi ministrul de Interne Gérard Collomb.