Aventuri penale cu „sânge albastru“

La limită, toate cele relatate despre Prinţul Paul pot fi considerate doar niște banale cancanuri, cu nimic mai importante decât altele asemănătoare. Cu adevărat grave sunt faptele care l-au dat pe Paul Lambrino pe mâna justiției, exact ca pe un borfaș de rând. Un borfaș cu „sânge albastru“, dar… tot borfaș.

La un moment dat, el a intrat într-un „conflict imobiliar“ chiar și cu reprezentanții veritabili ai Casei Regale. Concret, a solicitat în justiție să-i fie retrocedată o parte din Palatul Peleș. Evaluat la o sumă cuprinsă între 30 și 50 milioane euro, palatul se afla deja în administrarea Ministerului Culturii, dar îl avea ca proprietar de drept pe Regele Mihai, căruia îi fusese restituit oficial. Atunci „Prens Pol“ a declarat plin de tupeu: „Sperăm ca întoarcerea mea definitivă la Peleș și la Sinaia, scaunul istoric al Familiei Regale, să fie începutul respectului definitiv, total, al proprietății private“.

Implicat în mafia imobiliară

Inițial, acțiunea lui de revendicare a Palatului Peleș s-a judecat la Tribunalul București, dar fără niciun rezultat concret. Tot atunci Paul Lambrino a chemat în judecată și Ministerul Culturii, instituția care a emis decizia de retrocedare a Castelului Peleș, cu tot cu cei 36.000 de metri pătrați, cât are terenul din jurul său. În acea cerere de chemare în judecată se menționează: „Subsemnatul, fac parte din Casa Regală a României, astfel cum și tatăl meu a făcut parte din această casă și, pe cale de consecință, sunt îndreptățit să obțin ceea ce în mod legal îmi revine“. Procesul a început în octombrie 2014, dar, în luna mai 2015, cererea de revendicare a fost retrasă, pe motiv că a fost greșit formulată. Atunci Lambrino a susținut că o va relua, dar, în anii care au urmat, a fost implicat în vârtejul unor evenimente din ce în ce mai grave.

Atac la Tezaurul Băncii Naționale

În cursul anului 2007, Paul de România şi fratele acestuia, prinţul Alexander Ioan Nicholas George de Hohenzollern, au cerut de la Banca Națională restituirea a 15 kilograme de aur, sub forma mai multor obiecte de aur. Este vorba despre bijuterii, articole de giuvaiergerie, obiecte din aur, platină, argint şi alte metale preţioase, care au fost preluate abuziv de regimul comunist şi care au aparţinut Principesei Elisabeta a României, Regelui Carol al II-lea al Românei şi Prinţului Nicolae al României. Valoarea bunurilor era evaluată la câteva sute de mii de euro. Nici această încercare de căpătuire nu a avut vreun succes. Toate aceste tentative de îmbogățire rapidă plus altele de mai mică amploare au fost doar un soi de „antrenament infracțional“, față de ceea ce avea să se întâmple după ce „prințul“ s-a implicat într-o serie de afaceri cu mult mai ample.

Remus Truică, partenerul de matrapazlâcuri imobiliare al Prinţului Paul

Restituiri cu ghinion

Puse cap la cap, majoritatea afacerilor lui Paul Lambrino s-au dovedit a fi deosebit de păguboase. Cele privitoare la terenuri i-au adus cele mai mari ghinioane. După cum am văzut, lista averilor pe care el se consideră îndreptățit să le revendice este deosebit de lungă. Un vechi proverb spune că „o mână spală pe alta și amândouă obrazul“. Probabil că la asta s-a gândit și „Prens Pol“ atunci când, pentru a reuși în demer­surile sale, a considerat util să se alieze cu o serie de persoane influente. Toate demersurile lui au fost urmărite atent de către procurorii anticorupție. Potrivit anchetatorilor, „începând cu noiembrie 2006, s-a constituit un grup infracțional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de Paul Lambrino, prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităților/instituțiilor deținătoare a acestor proprietăți, instigarea și complicitatea la săvârșirea, de către aceste persoane, a infracțiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziție și semnarea înscrisurilor necesare și traficarea influenței reale asupra funcționarilor publici“. Concret, din anchete a rezultat că, „începând din 2006, Paul Philipe al României i-a promis lui Remus Truică, arestat la domiciliu în acest dosar, şi asociaţilor lui din grupul infracţional (între care Robert Roşu, Andrei Marius Marcovici, Lucian Mateescu, Dan Andronic) o cotă parte importantă, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendica şi, ulterior, le-a şi dat acestora bunurile, pe măsura obţinerii lor, în schimbul intervenţiei membrilor grupului pe lângă funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate din Bucureşti şi din alte judeţe sau pe lângă judecători“. De asemenea, potrivit DNA, prinţul Paul, Remus Truică şi ceilalţi membri ai grupului „au ascuns natura ilicită a înţelegerii, prin încheierea în 1 noiembrie 2006 a unui contract de cesiune, cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între prinţul Paul şi SC Reciplia SRL, reprezentată de Remus Truică“. În spatele acestor anunțuri oficiale stau însă o serie de afaceri distincte, pentru care Prințul Paul a fost anchetat. Astfel, el a fost cercetat în dosarul în care Viorel Hrebenciuc şi fiul său, Andrei Hrebenciuc, au fost învinuiţi de implicare în retrocedarea ilegală a 90.000 de hectare de pădure din Suceava.

Mai exact, procurorii anticorupţie au spus că există dovezi că prinţul şi soţia sa ar fi încercat să obţină ilegal reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier de aproximativ 30.000 de hectare situat pe raza oraşului Broşteni, judeţul Suceava. Cea mai complicată afacere în care a fost implicat este cea legată de jaful comis cu ocazia tentativei de a intra în posesia unor terenuri care aparțineau Fermei Regale Băneasa, terenuri asupra cărora el nu avea absolut niciun drept legitim de a pretinde retrocedarea lor. Prejudiciul provocat prin retrocedarea lor ilegală a fost estimat la peste 135 milioane euro. În referatul DNA se menționează că „din probele administrate s-a dovedit că Ferma Regală Băneasa nu a aparținut niciodată în mod legal regelui Carol al II-lea al României“. La fel ca majoritatea „ingineriilor imobiliare“, și aceasta a fost o afacere deosebit de încâlcită, în care, alături de Prințul Paul, au mai fost implicate o serie de personalități cu mare influență pe lângă lumea politică. Anchetatorii au stabilit că, de fapt, Prințul Paul Lambrino a făcut parte din grupul infracțional constituit de Remus Truică, fost consilier al lui Adrian Năstase, alături de jurnalistul Dan Andronic, fost consilier al lui Traian Băsescu, Marius Marcovici, fost consilier al lui Călin Popescu-Tăriceanu, avocatul Robert Roșu plus oamenii de afaceri israelieni Shimon Shevez, Moshe Agavi și Tal Silberstein.

Nici „sângele albastru“ nu mai este ce a fost odată

Pe data de 10 decembrie 2015, Prințul Paul a fost reținut de către procurorii DNA Brașov, pentru implicarea sa în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Ilfov. A fost adus cu duba la Curtea de Apel Brașov, unde s-a judecat propunerea de arestare preventivă emisă pe numele lui. După audieri, „Prințul“ a fost scos din sediul DNA cu mâinile încătușate. Pe vremuri, atunci când un deținător de „sânge albastru“ cădea în dizgrație, în cazul că nu își pierdea capul sub securea călăului, pornea calea exilului. Ei… s-au dus acele vremuri glorioase. „Prens Pol“ nu a plecat în exil, ci a fost trimis doar în arest la domiciliu.

În cei doi ani scurși de atunci, procesul în care „Prens Pol“ este judecat alături de acoliții lui se derulează molcom, cu viteza specifică justiției românești. Acum, după ce a dat cu „sângele albastru“ în fasole, „Paul de România“ pare să fi intrat, momentan, într-un con de umbră. Spre deosebire de alte vremuri, televiziunile nu-l mai caută ca să-i ceară părerea despre te miri ce, iar Ion Iliescu nu-l mai onorează adresându-i-se cu „Alteța Voastră Regală“. Și nici măcar nașul Traian Băsescu nu se mai duce, însoțit de cameramani, să-l viziteze pe Carol-Ferdinand, finuțul de care, cândva, era atât de mândru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.