Averea lui Teodosie! Care-i adevărul?

Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au redactat un comunicat de presă în care explică faptul că…

De (I.R.)
Averea lui Teodosie! Care-i adevărul?

Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au redactat un comunicat de presă în care explică faptul că…

Arhiepiscopia Tomisului susține că IPS Teodosie nu are averi personale și că de fapt arhiepiscopul reprezintă averea Bisericii. Reprezentanții bisericii spun că Teodosie este călugăr, care a depus un vot al sărăciei, adică al lipsirii de bunăvoie de proprietăți.

Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au redactat un comunicat de presă în care explică faptul că singurele venituri ale lui IPS Teodosie sunt cele prevăzute în lege.

„Veniturile Arhiepiscopului Teodosie sunt cele prevăzute de Legea nr. 153/2017, care stabilește veniturile reprezentanților tuturor cultelor din România (ierarhi, pastori, rabini, imami, etc.). Așadar, cuantumul lor nu este stabilit de către IPS Teodosie, ci de către autorități, și nu doar Arhiepiscopul Teodosie cumulează venituri salariale din funcțiile clericale și universitare pe care le deține. Minciuna prin omisiune rămâne tot minciună. Iar comparația veniturilor unui arhiepiscop, mitropolit sau chiar Patriarhului României (cum s-a mai întâmplat) cu cele ale Președintelui Statului ne aduce aminte, cu regret, de vremurile în care bolșevicii agitau masele spre lupta de clasă”, susțin reprezentanții bisericii dobrogene.

Aceștia mai spun că Arhiepiscopul Teodosie nu deține complexul de la Dorna Arini, deși este ctitorul acestuia. Complexul este deținut de o fundație finanțată din surse private, în care IPS Teodosie este membru și președinte onorific, alături de alte 11 persoane.

În finalul comunicatului de presă, cei de la Arhiepiscopia Tomisului spun că IPS Teodosie este monah care a depus un vot al sărăciei, adică al lipsirii de bunăvoie de proprietăți. „Ca atare, el nu poate deține averi personale, așa cum interzice Regulamentul monahal, art. 41: Nu este îngăduit starețului și nici unui monah să posede bunuri personale ca: mașini, case, apartamente, garsoniere, terenuri. Așadar, nu Biserica e averea Arhiepiscopului, ci Arhiepiscopul e averea Bisericii”, precizează Arhiepiscopia.

Alephnews.ro a scris că Teodosie are o avere colosală și deține întregul complex de la Dorna Arini.

„Acesta este unul dintre cele mai luxoase complexuri bisericești din România, care a pornit de la o moștenire primită de Teodosie, ulterior apropiații bisericii cumpărând alte loturi de la oameni.

În momentul de față, complexul are o suprafață de peste 20 de hectare și este finanțat, aproape în totalitate, de fonduri alocate de Guvern.

La început a fost construită doar o biserică, însă acum complexul mai deține un hotel de trei stele, spații de producție, restaurant, sală de conferințe, dar și o bază de tratament balnear.

În 2010, Mănăstirea din Arini i-a cedat lui Teodosie un hotel, două case și 19 hectare de teren.

ÎPS Teodosie este directorul școlii doctorale de teologie din cadrul Universității Ovidius din Constanța.

Declarațiile de avere ale lui Teodosie au fost făcute publice în intervalul 2017-2020. Din analiza acestora se poate vedea cum averea și veniturile înaltului prelat au crescut semnificativ de la un an la altul”, a mai relatat site-ul citat.

Potrivit ultimei declarații de avere, completată în 2020, pentru anul fiscal 2019, ÎPS Teodosie deține un cont bancar de 39.435 de euro și unul de 78.485 de lei.

Anul trecut, ÎPS Teodosie câștiga 158.019 de lei de la Universitatea Ovidius, adică echivalentul a unui salariu de 13.168 de lei pe lună, la care se mai adaugă și veniturile dobândite de la a Arhiepiscopia Tomisului, adică aproximativ 14.692 de lei pe lună.

Distribuie articolul pe:

21 comentarii

  1. Directiva nr 1447/2021

    Nu specificati sub nicio forma cine se afla in spatele Aleph News, care a adus subiectul pe tapet.
    Nu trebuie sa se prinda lumea de unde vin comenzile.

  2. Pentru cine au nevoie excrocii astia de averi, banii de aici merg si pe „lumea cealalta” sau ii schimba in deadcoin ?

    PS elevii de la scolile lor sa-si tina rolul pentru care sunt acolo: pedofilia !

  3. Vii din nou cu texte securiste fumate. Daca nu poti ceva nou, de ce te repeti ca papagalii aia ai tai Borno si Orban? IPS Teodosie a fost tarat pana acum in multe procese intocmite la ordin de procurori securisti analfabeti. Justitia i-a dovedit de fiecare data nevinovatia. Trebuie sa fii prea marginit mintal (ceva in genul useristilor tai) incat sa crezi ca printre acei judecatori nu au fost impinsi si unelte ale securitatii. Dar nu puteau da alte verdicte pe niste dosare trucate grosolan. Poata vei pricepe si tu ceva.

  4. Ce prosteala! Bai popa, oare cat mai poti minti si manipula cetatenii?! Stat in stat si stat pe stat, sau, bunastare proprie pe numele altora, se practica in orice domeniu! Tu te dai sarac?! Nu te avantajeaza mecla si nici graiul! Cat despre tinuta si atitudinea personala, e la completarea neincrederii in tot ce scoti pe gura!

  5. ÎPS Teodosie a fost trimis în judecată în urmă cu trei ani. DNA susținea că, între 2010 și 2016, „inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalți inculpați, a folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene. În documentele prezentate la A.P.I.A., inculpații au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafețe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită “Ferma 3” – Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanța), având categoriile de folosință „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi”

    Cu alte cuvinte, Arhiepiscopul Teodosie ar fi accesat fonduri europene pentru investiții în culturi de pe terenuri agricole care, în realitate, nu existau.
    In tribunalul Constanta care l-a achitat,omul lui Mache era Deliorga,actualmente la CCR propus de PSD
    Sesizati filiera??:))

  6. Sa fie atacat Teodosie.
    Este atacat de anti crestini
    De homosexuali
    De cei care propovaduiesc vaccinul.
    De anti romani

  7. Ba ateilor,
    Chiar nu va este rusine sa ganditi cu premeditare. Atata lume instruita la televiziunile puturoase sufera alaturi de prealacomitul Teo.
    Alaturi, petru ca el e in trasura si pupatorii de mortaciuni pe jos.
    Jos de tot adica.
    Astia din genunchi, care cred si nu cerceteaza ce pupa Teo sunt clientii.
    Nu-i pune pe ganduri nici faptul ca la popa la poarta e o pisica moarta.
    Deci se baga marfa noua la pupat.
    Fuguta la coada, cu banutu in mana.

  8. Cursaru Flaviu Tu asta ai inteles ? Macar un pic de ratiune ai ? Bine omule, faci ce vrei cu viata ta,dar nu impune aceste tampenii si copiilor tai. Nu le fura viata indobitocindu-i cu ceva ce este vag. Si apoi BOR nu are nici o treaba cu crestinismul,ai inteles? Asa au inceput si musulmanii radicali,sa-i considere pe toti ceilalti dusmani. Tu intelegi ceva ?
    Credinta trebuie sa fie ceva intim si simbol

  9. Daaaaa!
    Noi suntem cretinii!
    Limuzine de ultima generație, diamante la butonii de la cămăși, straie exorbitante, lux și confort de nabab, mese scumpe și lăfăieli, bani peste bani de la nunti și botezuri pe sprânceană, excursii peste granița și câte și mai câte….
    Mi-e sila și sa mai scriu!
    Bata-v-ar Dumnezeu de escroci și mincinoși, de farisei și de afaceristi ! Iisus sa va plătească faptele !

  10. macar o factura, pentru miile de mc de lemn, de la hotelurile de la Dorna Arini?
    Caa, tot vorbim de hotii de paduri.
    Barbosul asta are cel putin trei stele sub mantia aurita?

  11. Bai preaparsivilor, Ceausescu avea ceva in proprietate? Nu. Era sarac lipit, si fara juramant de saracie.

  12. Aceste inventii pentru natangi dovedesc ca Arhiepiscopul Teodosie prin tot ceea ce face deranjeaza masiv autoritatile tradatoare de neam romanesc. Diversiunile la adresa sa poarta amprenta tipica a slugilor activiste aflate in slujba ong-urilor sorosiste si altele de acest gen care nu intamplator sustin pe fata elbigitistii din USRPLUS. Nu este exclus ca si securitatea prin ceea ce inseamna ea acum sa fie partasa la aceste actiuni antiortodoxe avand indicatii in acest sens de la capeteniile vandute care conduc tara.

  13. Le-a imbirligat in asa hal ca dracul le mai intelege.Daca a primit o mostenire asa mare inseamna ca ai lui au furat tare pe timpul lui ceausescu dar vad ca numele lui e legat de un hotel si de niste hectare de teren + salar de la universitate.Deja trebuie sa vedeti daca umbla inarmat.Mare credincios trebuie sa fie banditul asta.Dupa agresivitate e mai mult karatist decit profesor

  14. păi, preamincinoase feţe bisericeşti, care-i spălaţi curu’ ips-ului monah, dacă reşpectivu’ a depus jurâmânt de sărăcie, la ce pilda mă-sii îi mai trebe declaraţe de avere, prea căcănarilor???!!!

  15. IPS Mache Turnatorisitu, cu o mana a adunat pentru biserica, cu doua maini pentru buzunarul sau sfintit

  16. Corect, doamna Ioana Radu! Teodosie ii vrea pe oameni la Inviere, in noaptea de Paste.
    Desigur, acestui om i se pot imputa multe; cel putin asa afirma multi multi intelighenti, patrioti splati la cap, rezistenti, onesti si corecti ai marelui popor roman, atei de renume mondial, jurnalisti cinstiti pana la genunchiul broastei, etc. Poate ca acum, daca o bagam si pe aceasta cu averea, se potoleste raul de Teodosie si bate in retragere de Paste. Poate ii dam si zeama de DNA, poate un viol etc. Ce mai doamna Radu Ioana (IR)! Pentru „la gugububupandemia” si „pentru la sanatatea oamenilor” derbedeul asta de Teodosie merita flegmat. Asa-i?! Hai, ziceti ca nu-i asa.
    Malaxorul speriatilor si apocalipticilor smintiti ai virusului tre’ sa iasa invingator.
    Sa incercam , in crescendo, sa punem presiune pe Teodosie. Nenorocitul acesta care vorbeste de Dumnzeu si de fie’su.
    MAre jurnalista sunteti, atunci cand copiati pe gainarii de alefniuz.
    Eu zic altceva: sa ne inchinam la jurma de la timisoara. Im?! Mai bine?!
    BRavo!

  17. Nu degeaba il invie pe Isus de cate ori i se scoala. Sa pape si conturile lui ceva de la sarmanii indoctrinati in a pupa oase. Asta nu e blasfemie si profanare de cadavre? Daca acele oase au ceva sfant in ele de ce trebuie sa te umilesti si sa le pupi? Numai sultanii doreau sa li se fie pupate picioarele,ca semn de umilinta fata de el. Asa sa fi ajuns BOR, un sultan peste enoriasi? Scrie in vreo carte sfanta ca asta trebuie sa faci? Sau e traditional autohton. Unii de aici, mari crstini nu-si saruta mama nici de ziua ei, dar pupa moaste sa i se ierte pacatele si sa le dea noroc la parai.Nu vi se pare penibil?Sa anulezi stiinta, cea care ne-a adus in secolul 21 prin dovezi,sa anulezi stiinta medicilor si sa crezi ca vindecarea vine de la divinitate? Si daca mori are popa replica. Asa a fost voia domnului. Penibil.Voi traiti in saracie, in nevoi,neintelesi si mereu traint in conspiratii si temeri. Iar popii fac bani pe panica voastra.

  18. Păi , ia stai strâmb bre și gândește , de ai cu ce.. Păi BOR are o avere imensă, poate are venituri care depășesc PIB ul romaniei. Are terenuri, păduri, imobile, hoteluri, restaurante, industrie de tot ce vrei,. Și evident bani gârlă,, iar banii bani aduc,. Deci cum crezi că iși permit autoturisme de la suta de euro in sus ?/ Au bani de nu mai știu in ce să mai investească,. Acu chiar crezi că or dormi in casă pe rogojină și papă cu lingura de lemn, iar nu cu polonicul aurit ??

  19. E un turnator ceausist inrait si nu putea sa-si faca de ras ortacii sifonari din aceasta tara,asa ca a furat si el pe rupte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.