Avertisment de la PSD pentru Tudorel Toader: „În direct”

Cei mai importanți purtători de mesaje publice ai lui Liviu Dragnea – Codrin Ștefănescu și Cătălin Rădulescu – au ieșit la rampă după ultimele interviuri și postări pe Facebook ale lui Tudorel Toader.

Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, i-a transmis un avertisment ministrului Justiției, în direct, joi seară, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician” de la B1 TV. 

Discutând despre ordonanța privind amnistia și grațierea și despre modificările Codurilor penale, Ștefănescu i-a „reamintit” lui Toader ce s-a decis la partid.

„Acum toată lumea așteaptă ca ministrul Justiției, conform promisiunilor noastre și conform programului de guvernare asumat și votat, să facă exact ce am stabilit noi și în CEx, și în Consiliul Național. Cu această ocazie, la dumneavoastră în emisiune, în direct fiind, îi reamintesc domnului ministru al Justiției că suntem în urmă și cu modificarea prin ordonanță a Codurilor, așa cum a spus Curtea Constituțională. Noi trebuia să facem chestia asta în decembrie, suntem deja la începutul lui ianuarie”, a spus Codrin Ștefănescu.

La ultimul Comitet Executiv de anul trecut, PSD a decis să treacă prin ordonanță de urgență modificările la Codurile penale. De asemenea, la Consiliul Național din 16 decembrie, mai mulți lideri, în frunte cu Liviu Dragnea, au pledat explicit pentru amnistie și grațiere. Totodată, liderul PSD a cerut să se facă plângere pntru înaltă trădare pe numele președintelui Klaus Iohannis.

La rândul său, deputatul PSD Cătălin Rădulescu, zis și Mitralieră, a avut joi un mesaj critic pentru Tudorel Toader, cerându-i din nou ministrului Justiției să dea amnistia și grațierea.

„(…) Am asistat la acest început de an, la o lecție de “politica penală“ făcută in cadrul unui interviu de nimeni altul decât glumețul Tudorel Toader, încă Ministru al Justitiei și care ușor ușor începe sa creadă ca e un guru al cutumelor juridice. Domnul ministru uita însă unele lucruri esențiale :

a. faptul ca dansul a inițiat modificări ale codului penal și ale codului de procedura penală in 2017 și pe care le-a trimis parlamentului (insistând sa ne spună ca modificările făcute de dansul au fost declarate toate constituționale), nu putea împiedica exercitarea atributului parlamentar al deputaților și senatorilor de a prezenta amendamente, cu tot riscul de a-l supăra pe domn profesor care tratase destul de simplist modificarea acestor coduri ;

b. am înțeles ca dansul nu a bătut la usa partidului nostru și a venit ca un cavaler al stopării ororilor din justiție si al “ stingerii focului de după ordonanța 13 (declarată in fapt ca fiind constituțională domnule ministru )“ însă trebuie sa înțeleagă ca, cu toată experiența juridică pe care nimeni nu i-o neaga, nu a dat vreun examen pe post, si ca vrea sau nu vrea, sau ii place sau nu, trebuie sa pună in practica deciziile CEx-ului Psd și programul de guvernare ;

c. am înțeles deasemeni ca, bineînțeles, colegii mei care ar trebui sa analizeze motivele acuzatiei de trădare naționala a Președintelui Iohanis, nu sunt la înălțimea domniei sale și ca nu ar dori neaparat sa se implice in redactarea unei astfel de acuzații, dar nici nu am văzut stimate domnule ministru, ca ati avut preocupări mari de exemplu sa ne sugerați motive de suspendare a președintelui pentru incapacitatea temporara de a-și exercita atribuțiile constituționale;

d. in ceea ce privește ordonanța privind articolele declarate de CCR ca fiind constituționale din codul penal și codul de procedura penală (cu toată supărarea ca nu s-au luat exact articolele propuse de dumneavoastră ), sunteți obligat sa o faceți pentru ca in continuare stau oameni in pușcărie din cauza ca nu pot beneficia de modificarea acestor coduri și sunt condamnati romani pentru același motiv ;

e. in același timp trebuie sa dați o ordonanța de urgentă care sa stabilească un termen in care toti romanii care au fost condamnati, folosindu-se interceptări ilegale , protocoale ilegale , echipe mixte procurori – sri ilegale sau completări de 5 sau 3 judecători constituite ilegal , și se considera nevinovați, sa poată ataca hotărârea de condamnare prin acțiuni de revizuire ;

f. in final domnule Tudorel Toader, sunteți obligat ca și ministru al justiției, sa reparați toate ororile făcute din 2012 și pana in prezent in justiție , împotriva romanilor și sa eliberați de sub șantajul procurorilor Dna si al statului paralel, toti romanii ( fie ei, procurori, judecători , oameni de afaceri , politicieni , jurnaliști sau oameni de rând ) si asta nu o puteți face decât prin amnistie si grațiere. In istorie, domnule ministru au rămas personalitățile care au avut curajul sa își asume măsuri drepte (poate pentru unii nepopulare ) care au reparat abuzuri , orori ,pentru mii și mii de romani și au redat demnități , au răzbunat familii distruse , și au redat încrederea intr-o justiție corecta , in care oamenii nevinovați sa nu mai treacă niciodată prin ce au trecut in acești 8 ani .

In rest domnule ministru , e plin pământul de oameni care au crezut ca sunt de neînlocuit”, a scris pe Facebook Cătălin Rădulescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8531 Articole
Author

10 Comentarii

  1. Daca tot guvernul este facut din oameni de paie (marionete ale unora sau altor slugi preasupuse lu’sefu’), sigur orice urma de demnitate si stiinta de carte trebuie combatuta la sange de filfizoni cu pretentii iluzionisti politici.

  2. Ce bine știe să țină evidența lunilor severul Codrin. Sunteți penibil domnule Stefănescu.

  3. Atat Codrin Stefanescu cat si catalin radulescu sunt oameni de partid si nu pot impune ceva Ministrului Justitiei.
    Critica aceasta prin iesire in spatiu public este cel putin nediplomatica exiband presiuni asupra lui T toader.
    Amnistia si gratierea pot fi date simplu de Parlament cf.art.73/lit i din Constitutie.De asemenea modificarea cod.pr.penala cu privire la cazurile de revizuire, revizuire ce poate fi completata in sensul cerut de Radulescu insa doar pe baza stabilirii totale a ilegalitatilor completelor de 5 si 3-pentru per.pe care au functionat si a celor ce au fost judecati de acestea,inclusiv cei care au executat pedepsele.Asa cum este acum contest.in anulare si implicit punerea (temporara)in libertate de aplica doar celor in curs.Doar T toader stie daca in raport de ultimele dec.CCR, paote gasi si initia un caz NOU de revizuire pe motiv de complete 5/3,ilegale su protocoale.
    Deci de la vorba la fapta multa cale.Se pare ca din partea lui T Toader se vor inititive legislative.La drept vorbind mai rapida d emana era Pruna care cu Ciolos nu s-au sfiit sa dea OUG 6?2016 din 3 timpi si 3 miscari, bulversand legislatia,adica stramband-o mult, de nu mai stiu nici parlam, nici M J ce sa faca sa aduca lucrurile in matca.Evident statul paralel jubileaza.

    • ordonanta pruna a fost data pe proiecte legislative care au fost blocate cu anii de parlamentul psd.

  4. PSD nu te dezminti,scoti in fata papagali,corupti,satrapi de judete si incompetent. D-l professor a spus clar ca nu accepta sa faca „de nefacute” pentru ca are in spate o cariera universitara si demnitate.

  5. PSD in frunte cu Mos Livache uraste profesionistii, IQ-ul, principiile si materia cenusie. Trebuie sa fii prost, natang, idiot, ticalos si cu carnet PSD daca vrei sa ai o viata indestulatoare in Romania comunista. Ce cauti domnule Toader Tudorel, sef de promotie la Drept, in subordinea unui infractor repetent in facultate, ca Mos Livache? Asta este culmea paradoxurilor: sef de promotie in Facultatea de Drept, ministru al justitiei comandat de un infractor, un penal, si repetent pe deasupra in facultate. Asta este Romania, tara care a preluat presedentia rotativa a Uniunii Europene. Sper ca domnul Toader Tudorel sa nu se coboare la nivelul infractorilor…

    • Adrian Paparà,

      un pic de demnitate se impune ! Limbajul tàu seamànà cu cel al paznicilor de penitenciare politice din anii ‘6O-‘7O ai secolului trecut ! Habar nu ai , nu se spune repetent in învàtàmîntul universitar !

      Esti veninos si negru la suflet , asa se vede cu ochiul liber din „discursul” tàu de o „finete” intelectualà de invidiat !

  6. V-a picat în ogradă o comoară şi nu ştiţi ce să faceţi cu ea; o daţi la fier vechi. Daţi-vă palme, măscăricilor!

  7. Acesti latratori de serviciu ai PSD, care n-au pic de rushine, se fac ca uita ca ministrul justitiei a trimis in parlament inca din vara anului 2017 draftul de lege privind Codul Penal (CP) si cel privind Codul de Procedura Penala (CPP) iar acolo a fost masacrat de comisia Ciordache. Domnul Tudorel Toader este cel mai bun ministru al justitiei de dupa ’90. E drept c-a mai fost o doamna, Mona Pivniceru, care n-a rezistat presiunilor sistemului ticalosit si-a fost mazilita la CCR dar cu domnul Toader si-au gasit nashul.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.